MIPE demarează prima încărcare a tichetelor sociale, din perioada 2024-2027

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene începe, astăzi, alimentarea tichetelor sociale pentru alimente în valoare de 250 de lei pentru beneficiarii măsurii „Sprijin material pentru anumite categorii de persoane defavorizate în perioada 2024-2027”.Sfarsitul primului paragraf

Astfel, încărcarea cardurilor va avea loc pe tot parcursul săptămânii viitoare, etapizat: în prima parte a săptămânii aproximativ 1,6 milioane de beneficiari vor primi sprijinul pe carduri, urmând ca aproximativ 1 milion de persoane să primească sprijinul în cea de-a doua parte a săptămânii. Concomitent, se vor distribui 90 de mii de carduri pentru noii beneficiari eligibili, care vor ajunge la aceștia prin Poșta Română.

Prima categorie de persoane pentru care se face alimentarea suporturilor electronice sunt pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei. Menționăm faptul că MIPE a decis încărcarea cardurilor pe măsură ce eligibilitatea categoriilor se încheie, pentru ca beneficiarii să primească acest sprijin din partea Guvernului cât mai rapid.

Amintim faptul că, începând cu acest an, persoanele vulnerabile cu venituri nete mai mici de 2.000 lei vor beneficia de cardurile sociale pentru alimente și mese calde în valoare de 250 lei, o dată la două luni. Anterior, au beneficiat de acest sprijin persoanele cu venituri nete mai mici de 1.700 lei. Majorarea plafonului a fost propusă MIPE, iar tot din acest an, aceleași categorii de persoane vulnerabile vor beneficia, de 2 ori pe an, de pachete cu alimente.

Dă share acestui articol:

Actualitate

ULTIMA ORĂ – Accident grav între Cernești și Târgu Lăpuș. Trei victime blocate

​Pompierii militari intervin în aceste momente la un accident rutier produs pe DN18B, dintre localitățile Cernești și Târgu Lăpuș, în

Alertă în securitatea cibernetică! Agenți de inteligență artificială au accesat date confidențiale fără să fie detectați

Incidente îngrijorătoare în India, unde agenți de inteligență artificială ar fi pătruns în sistemele informatice ale unor organizații și ar

Jandarmii montani maramureșeni, recomandări pentru drumeții în siguranță la sfârșit de săptămână

Odată cu venirea toamnei, traseele montane din județul Maramureș oferă peisaje deosebite și oportunități pentru petrecerea timpului liber în natură.

ANUNȚ DE INTERES PUBLICprivind schimbarea circulației pe strada 22 Decembrie începând de sâmbătă, 17 octombrie 2026

ANUNȚ DE INTERES PUBLICprivind schimbarea circulației pe strada 22 Decembrie începând de sâmbătă, 17 octombrie 2026Municipiul Baia Mare informează cetățenii

România are nevoie de reforme reale, nu de noi taxe

Economia României este supusă unei presiuni tot mai mari, iar populația și mediul de afaceri resimt efectele scumpirilor și ale

Guvernul Luca Niculescu are șanse mari să treacă de Parlament

Negocierile politice par să fi ajuns într-un punct decisiv, iar formarea Guvernului condus de Luca Niculescu are șanse tot mai

Atunțuri publice

Mai sunt doar câteva zile! Ultimele bilete pentru evenimentul toamnei la Baia Mare – „Călătoria prin Infinit” 

Locurile se epuizează rapid pentru conferința care aduce pe aceeași scenă trei personalități marcante ale științei românești. Timpul trece repede,

PROGRAMUL ARTISTIC OFICIAL AL SĂRBĂTORII CASTANELOR 2026!

Trei zile de spectacol, trei zile în care Baia Mare strălucește așa cum se cuvine, trei zile în care sărbătorim

Mihai Vălu preia conducerea Teatrului Municipal Baia Mare. Scenograful care cunoaște teatrul din interior devine manager

Schimbare la conducerea Teatrului Municipal Baia Mare. Mihai Vălu a câștigat concursul pentru ocuparea funcției de manager, rezultatul final fiind

“Călătoria prin Infinit” aduce la Baia Mare trei personalități marcante ale științei românești

O conferință despre infinit, misterele Universului și experiența unică a călătoriei în spațiu va avea loc pe 16 octombrie, la

Abonamente gratuite pentru elevi în anul școlar 2026-2027

Primăria Municipiului Baia Mare informează elevii din municipiu și din Zona Metropolitană că își pot procura abonamentele gratuite pentru transportul

„Primul ghiozdan”

Primăria Municipiului Baia Mare continuă și în acest an programul „Primul ghiozdan”, derulat prin Direcția de Asistență Socială. Peste 1.200