100 de percheziții în județele Olt – Dolj – Teleorman – Vâlcea – Gorj și București

În această dimineață, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Olt, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, pun în aplicare 100 de mandate de percheziție domiciliară, la sediile unor persoane juridice, din județele Olt (46), Dolj (33), Teleorman (16), Vâlcea (3), Gorj (1) și București (1), într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru evaziune fiscală, înșelăciune, fals în declarații și uz de fals.

Din cercetări a reieșit că, în cursul anului 2021, administratorul unei societăți comerciale din orașul Corabia, ar fi înregistrat în documentele de evidență contabilă ale societății, achiziții fictive de deșeuri de ambalaje (aproximativ 2.000 de tone), cu scopul obținerii unor sume de bani cu titlul de bonificații de la organizații care implementează răspunderea extinsă a producătorului (O.I.R.E.P.) pentru realizarea obiectivelor de valorificare a deșeurilor de ambalaje, fiind astfel cauzat un prejudiciu în dauna bugetului de stat, de aproximativ 3.600.000 de lei.

Perchezițiile sunt efectuate cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul I.P.J. Olt, polițiștilor inspectoratelor de poliție județene Teleorman, Dolj, Vâlcea, Gorj și D.G.P.M.B. – Poliția Sectorului 1.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

https://fb.watch/qIir2QTu5A/

Dă share acestui articol:

Actualitate

Baia Mare se implică în deciziile privind viitorul buget al Uniunii Europene

Primarul municipiului Baia Mare, Ioan Doru Dăncuș, participă astăzi, 13 octombrie, la Bruxelles, la întâlnirea Grupului de coordonare al primarilor

Calin Groza – Legi mai permisive, probleme mai grave! Nu putem risca viitorul tinerilor noștri!

Legi mai permisive, probleme mai grave! Nu putem risca viitorul tinerilor noștri!De ceva timp, deputatul Călin Florin Groza aduce problema

Sprijin pentru masa la grădiniță: băimărenii sunt invitați să transmită propuneri

Municipiul Baia Mare anunță deschiderea procedurii de transparență decizională a procesului de elaborare a Proiectului de Hotărâre privind acordarea contribuţiei

Începe reabilitarea Teatrului Municipal Baia Mare

Contractul de execuție pentru reabilitarea și modernizarea Teatrului Municipal Baia Mare a fost semnat astăzi, vineri, 9 octombrie. Lucrările vor

Mai sunt doar câteva zile! Ultimele bilete pentru evenimentul toamnei la Baia Mare – „Călătoria prin Infinit” 

Locurile se epuizează rapid pentru conferința care aduce pe aceeași scenă trei personalități marcante ale științei românești. Timpul trece repede,

Călin-Florin Groza face pasul spre PSD: o nouă etapă politică pentru deputatul de Maramureș

Deputatul maramureșean Călin-Florin Groza începe o nouă etapă în parcursul său politic. După experiența acumulată în primul mandat parlamentar, acesta

Atunțuri publice

ExpoRivulus revine la Baia Mare: trei zile dedicate produselor de calitate și ofertelor speciale

Baia Mare se pregătește să găzduiască o nouă ediție a ExpoRivulus, eveniment dedicat promovării produselor de calitate, întâlnirii dintre producători și

Anunț: Privind participarea operatorilor economici la evenimentul “SĂRBĂTOAREA CASTANELOR ediția 31”

Călin Florin Groza, la începutul noii sesiuni parlamentare: „Românii nu ne-au trimis în Parlament pentru a ne certa. Ne-au trimis pentru a construi”

Călin Florin Groza, la începutul noii sesiuni parlamentare: „Românii nu ne-au trimis în Parlament pentru a ne certa. Ne-au trimis

ButoaieInox.ro participă la AgroMaramureș, la Mireșu Mare

MIREȘU MARE, MARAMUREȘ – În perioada 22–23 august, Mireșu Mare găzduiește AgroMaramureș – Expoziție și Forum Agricol, un eveniment dedicat agriculturii maramureșene, producătorilor

Mesajul deputatului Calin Groza de Ziua Maramuresului

Astăzi, de 15 August, Ziua Maramureșului, sărbătorim mai mult decât un loc pe hartă. Sărbătorim o identitate construită și păstrată