Operația a reușit, pacientul e MORT: În ultimii doi ani, CJ Maramureș s-a îngropat în credite și datorii

Cu peste 300 milioane lei s-a îndatorat județul Maramureș, prin creditele luate de Consiliul Județean, în ultimii doi ani, a afirmat Gabriel Zetea, președintele PSD Maramureș, în cadrul unei conferințe de presă susținută la sediul partidului. În același timp, Organizația de Management al Destinației (OMD), o invenție de sifonat bani publici, condusă de președintele CJ, Ionel Bogdan, toacă doar anul acesta aproape 1 milion euro, sub pretextul promovării județului, scrie portalul local ZiarMM.ro.

”Presa a scris foarte mult despre datoriile municipiului Baia Mare, care se cifrează la aproximativ 60-70 milioane lei. Însă, în județul Maramureș, vorbim de trei credite de peste 300 milioane lei luate în ultimii doi ani. La acestea, se adaugă cofinanțări de 100 milioane euro, bani pe care județul Maramureș nu îi are”, a precizat liderul social-democrat.

Acesta a mai spus că datoriile provenite din vechile administrații sunt firești, însă soluția nu o reprezintă luarea de credite. ”Eu am avut această experiență (a datoriilor moștenite, n. red.) și în ultimul mandat. Am preluat datorii lăsate de Mircea Man, legate de proiectul Baia Sprie – Bârsana, de câteva milioane euro. Au fost datorii față de cei care au lucrat acolo. Am preluat și 20 milioane lei la Aeroportul Internațional Maramureș. Dar am zis să nu luăm credite în numele maramureșenilor. Ci o să mă lupt cu forța politică pe care o am, să aduc bani de la Guvernul României pentru proiecte. Și am adus bani. Nu am luat credite de dragul creditelor. În schimb, actuala administrație județeană PNL – USR doar asta știe să facă”, a declarat Gabriel Zetea.

În condițiile în care există suficiente axe de finanțare cu bani europeni pentru investițiile locale, în care contribuția beneficiarului se limitează la câteva procente, este greu de înțeles de ce la nivelul județului Maramureș avem în acest moment proiecte, în marea lor majoritate, cu cofinanțări de aproape 50 la sută, iar acestea vor fi suportate din bugetul propriu, scrie presa locală din Maramureș.

”Vă dau exemple de proiecte simple și de felul prost în care au fost gândite de administrația județului. Vorbim de o reabilitare de școală, unde avem o finanțare europeană de 7 milioane lei, iar la licitație s-a ajuns la o valoare de 13 milioane lei. Asta înseamnă că avem nevoie de o cofinanțare locală de 6 milioane lei. Și așa sunt făcute toate proiectele. Sigur, sunt poze frumoase pe Facebook, dar nu există deloc o gândire strategică pentru asigurarea cash flow-ului la implementarea unui proiect. Cum spune o vorbă maramureșeană, s-au întins mai mult decât a fost plapuma”, a conchis deputatul Gabriel Zetea.

Dă share acestui articol:

Actualitate

ULTIMA ORĂ – Accident grav între Cernești și Târgu Lăpuș. Trei victime blocate

​Pompierii militari intervin în aceste momente la un accident rutier produs pe DN18B, dintre localitățile Cernești și Târgu Lăpuș, în

Alertă în securitatea cibernetică! Agenți de inteligență artificială au accesat date confidențiale fără să fie detectați

Incidente îngrijorătoare în India, unde agenți de inteligență artificială ar fi pătruns în sistemele informatice ale unor organizații și ar

Jandarmii montani maramureșeni, recomandări pentru drumeții în siguranță la sfârșit de săptămână

Odată cu venirea toamnei, traseele montane din județul Maramureș oferă peisaje deosebite și oportunități pentru petrecerea timpului liber în natură.

ANUNȚ DE INTERES PUBLICprivind schimbarea circulației pe strada 22 Decembrie începând de sâmbătă, 17 octombrie 2026

ANUNȚ DE INTERES PUBLICprivind schimbarea circulației pe strada 22 Decembrie începând de sâmbătă, 17 octombrie 2026Municipiul Baia Mare informează cetățenii

România are nevoie de reforme reale, nu de noi taxe

Economia României este supusă unei presiuni tot mai mari, iar populația și mediul de afaceri resimt efectele scumpirilor și ale

Guvernul Luca Niculescu are șanse mari să treacă de Parlament

Negocierile politice par să fi ajuns într-un punct decisiv, iar formarea Guvernului condus de Luca Niculescu are șanse tot mai

Atunțuri publice

Mai sunt doar câteva zile! Ultimele bilete pentru evenimentul toamnei la Baia Mare – „Călătoria prin Infinit” 

Locurile se epuizează rapid pentru conferința care aduce pe aceeași scenă trei personalități marcante ale științei românești. Timpul trece repede,

PROGRAMUL ARTISTIC OFICIAL AL SĂRBĂTORII CASTANELOR 2026!

Trei zile de spectacol, trei zile în care Baia Mare strălucește așa cum se cuvine, trei zile în care sărbătorim

Mihai Vălu preia conducerea Teatrului Municipal Baia Mare. Scenograful care cunoaște teatrul din interior devine manager

Schimbare la conducerea Teatrului Municipal Baia Mare. Mihai Vălu a câștigat concursul pentru ocuparea funcției de manager, rezultatul final fiind

“Călătoria prin Infinit” aduce la Baia Mare trei personalități marcante ale științei românești

O conferință despre infinit, misterele Universului și experiența unică a călătoriei în spațiu va avea loc pe 16 octombrie, la

Abonamente gratuite pentru elevi în anul școlar 2026-2027

Primăria Municipiului Baia Mare informează elevii din municipiu și din Zona Metropolitană că își pot procura abonamentele gratuite pentru transportul

„Primul ghiozdan”

Primăria Municipiului Baia Mare continuă și în acest an programul „Primul ghiozdan”, derulat prin Direcția de Asistență Socială. Peste 1.200