CANDIDAȚI PENALI: Coroieni, Maramureș. Primarul Ropan, cercetat de DNA pentru săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de CORUPȚIE

Umblă vorba, prin Coroieni, de ceva vreme, că Găvrilă Ropan ar fi „penal”, ceea ce i-ar supăra pe cei din USR, în special, pentru că domniile-lor țin la sloganul ”FĂRĂ PENALI ÎN VIAȚA PUBLICĂ!”. Sursele celor de la ZiarMM.ro, ne-au dat detalii ce se confirmă, cu o singură excepție – primarul nu e penal, în accepțiunea USR. NU ÎNCĂ. Dar cercetat de DNA și cu posibil statut de suspect. Rămâne de văzut.

Auzind ce se vorbește prin Coroieni, am zis să și verificăm. Și am contactat DNA, deunăzi, pentru a întreba dacă numitul Ropan Gavril este suspect în vreun dosar aflat pe rolul acestui Parchet.

Răspunsul oficial al DNA vizavi de dosarele primarului din Coroieni a venit imediat. Îl puteți lectura, în tihnă, la finalul articolului.

Ce reiese din răspunsul DNA

DNA confirmă două dosare, în care vizat este numitul Ropan: unul la DNA Serviciul Teritorial Cluj, celălalt la o altă unitate de Parchet.

CONCLUZII:

  1. Primarul din Coroieni are un dosar pe rolul DNA Cluj; este vorba de dosarul în care se încearcă recuperarea unui prejudiciu de aproape două milioane lei, iar vizați în acest dosar ar fi primarul și contabila;
  2. ACUM, primarul Ropan este cercetat de DNA ”pentru săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție”. Faptele ar fi, din ce ne comunică sursele din CL Coroieni, cele de abuz în serviciu, cauzatoare de prejudiciu.
  3. Sursele noastre ne confirmă că membrii Consiliului Local Coroieni au refuzat solicitarea DNA de a se constitui parte civilă în dosarul care-l vizează pe Ropan. În traducere, aceștia îl protejează pe primar și pot fi suspectați – cel puțin moral – de complicitate la abuz în serviciu.
  4. Ar mai fi un dosar – cel cu acuzele de sclavie, despre care a scris presa locală, și despre care e neclar dacă a fost soluționat. În dosar apărea și fostul secretar general al MAI, Ștefania Ferencz, având rădăcini în Coroieni, care, întîmplător sau nu, la 7 luni după izbucnirea scandalului, a fost eliberat din funcție de premierul Ciolacu.
  5. Dosarul ce pare a avea legătură cu Ferencz și Ropan se află la Parchetul din Târgu Lăpuș. Nici DNA, structura centrală. nu pare a ști dacă s-a soluționat sau nu. Evident, interesul public cere să verificăm stadiul acestuia. Ideal ar fi ca procedurile să fi fost corecte și legea servită, în acest dosar. Tot presa maramureșeană menționează că un fin de-al lui Ropan, din familie, cum ar veni, ar fi fost, până de curând, printre cadrele de nădejde care l-au sprijinit pe primarul de Coroieni să iasă cu bine din hățișurile judiciare în care s-a încurcat de mai multe ori până acum.

Este oarecum uluitor ce se întâmplă la Coroieni. Cert este că procurorii au intrat pe fir. Și insistă acolo.

Mai verificăm. Mai aflăm. Mai revenim.

Viorel SABĂU, ZiarMM.ro

Dă share acestui articol:

Actualitate

ExpoRivulus revine la Baia Mare: trei zile dedicate produselor de calitate și ofertelor speciale

Baia Mare se pregătește să găzduiască o nouă ediție a ExpoRivulus, eveniment dedicat promovării produselor de calitate, întâlnirii dintre producători și

Autocar cu aproximativ 50 de pasageri, implicat într-un accident în Șurdești

În urmă cu puține momente, pompierii militari au fost alertați cu privire la producerea unui accident rutier, pe DJ182C, în

Anunț: Privind participarea operatorilor economici la evenimentul “SĂRBĂTOAREA CASTANELOR ediția 31”

Călin Florin Groza, la începutul noii sesiuni parlamentare: „Românii nu ne-au trimis în Parlament pentru a ne certa. Ne-au trimis pentru a construi”

Călin Florin Groza, la începutul noii sesiuni parlamentare: „Românii nu ne-au trimis în Parlament pentru a ne certa. Ne-au trimis

Încă un urs văzut pe raza municipiului Baia Mare. Vezi unde a fost semnalată prezența acestuia

Prin Sistemul Național Unic de Apeluri de Urgență 112 a fost semnalată prezența unui urs pe raza unității administrativ-teritoriale Baia

Maramureșul pregătește o strategie pentru atragerea medicilor de familie în mediul rural

49 de localități din județ se confruntă cu deficit de acoperire, iar 90 de medici de familie îndeplinesc deja condițiile

Atunțuri publice

ONDA Coolwaves® ajunge la Lavanda Sky Baia Mare: noua tehnologie pentru remodelare corporală

Lavanda Sky introduce ONDA Coolwaves® în Baia Mare Lavanda Sky Baia Mare, cunoscută local pentru serviciile de epilare definitivă cu Laser

Activitatea de cadastru și publicitate imobiliară se reia etapizat. Aproximativ 94.000 de cereri, în curs de soluționare după repornirea e-Terra

Începând de ieri, 11 august 2026, aplicația e-Terra a fost repornită etapizat, pentru personalul ANCPI, al oficiilor de cadastru și

Cod portocaliu de caniculă în Maramureș. Temperaturile vor ajunge la 38 de grade

Județul Maramureș se află sub avertizare Cod portocaliu de caniculă, începând de marți, 11 august, ora 10:00, până miercuri, 12

Un nou pas pentru soluționarea cererilor de proprietate: 56 de titluri semnate

Instituția Prefectului-Județul Maramureș își reafirmă angajamentul pentru asigurarea unei administrații publice eficiente, responsabile și orientate către nevoile reale ale cetățenilor.

ULTIMA ORĂ. Exercițiu de testare a Planului Roșu de Intervenție pentru un accident rutier cu victime multiple în Pasul Gutâi

Având în vedere Programarea exercițiilor privind managementul situațiilor de urgență în anul 2026, astăzi, 4 august, de la ora 18.00,

Cod roșu de caniculă în Maramureș. Temperaturile vor ajunge la 39 de grade

Județul Maramureș se va afla sub avertizare meteorologică de cod roșu, în intervalul 5 august, ora 10:00 – 6 august,