PROBLEME GOGULE? Directorul Spitalului Județean Baia Mare ”a fugit” să se opereze la Oradea, NU în cadrul spitalului pe care îl conduce!

Directorul Spitalului Județean din Baia Mare, George Oros, nu are încredere în instituția pe care o manageriază! Acest lucru a rezultat, fără vreun dubiu, de curând, când, având o urgență medicală (n.red. acesta a suferit un infarct), Oros a apelat la serviciile medicale din Oradea, și nu la cele din spitalul pe care-l conduce în municipiul Baia Mare de mai bine de 4 ani!

Liberalul Oros, pe vremea când era campion la lins ciolanul lui Ludovic Orban

Dincolo de evenimentul nefericit – și sperăm că starea sa de sănătate este foarte bună, după intervenția suferită la Oradea – nu putem să nu ne declarăm surprinși de această situație: ce mesaj transmite această decizie a managerului SJU pacienților din Maramureș, care nu au aceeași flexibilitate de a accesa servicii ale unor instituții medicale din alte județe, în caz de urgență? Unul sumbru, din păcate…!
Totuși, gândindu-ne la maramureșeanul de rând, care, în caz de urgență, nu poate să-și rezolve internări prin alte județe, ci vrea să poată să se trateze la spitalul condus de dl. Oros, ei bine maramureșeanul de rând primește un mesaj de deznădejde: respectiv că nu poate avea încredere în serviciile medicilor de la SJU Baia Mare, în condițiile în care nici măcar șeful instituției nu are…

Politicienii care l-au numit pe Oros la SJU îi cer maramureșeanului să-i creadă că ei ”pun Maramureșul pe primul loc” – asta ar însemna că au pus pe primul loc, și serviciile medicale de la SJU. Vedem, însă, că acest lucru nu se confirmă, atunci când viața acestor oameni depinde de serviciile medicale, care ar trebui să fie performante, în județul pe aceștia clamează a-l pune ”pe primul loc”. Până la proba contrarie, din câte se vede…

În astfel de situații mai grave, ce sunt amenințătoare pentru propriile lor vieți, ei devin sinceri, în momentul în care trebuie să ia o decizie care poate face diferența dintre viață și moarte. Când vor să fie siguri că vor trăi, serviciile medicale din Maramureș, pentru cei ca dl. Oros, iată că nu sunt considerate demne de ”primul loc”.

George Oros, managerul numit de Ionel Bogdan șef al Spitalului Județean din Baia Mare în 2020

În aceste momente, se reconfirmă cele ce le descoperim, tot mai mult, în ultimul timp: cei care conduc CJ Maramureș – în subordinea cărora este și SJU – spun că pun județul pe primul loc, doar ca demers demagogic; în fapt ei nu cred asta și nu au făcut asta. Lipsa de încredere pe care o au în Maramureș, când iau decizii importante în plan personal, este evidentă.

Și atunci ne întrebăm: când mint – atunci când fug la Oradea să se trateze, deoarece, pentru un motiv doar de dânșii știut se tem să mizeze pe serviciile medicale din Baia Mare, sau atunci când susțin că pun Baia Mare și Maramureșul pe primul loc?! Eventual, unii dintre acești domni ar fi bine, în acest context, să explice ce înseamnă, din punctul de vedere al serviciilor medicale, a ”pune Maramureșul pe primul loc”…? La dl. Oros ne-am lămurit: spital de primul loc este … cel din Oradea.

Ileana MARIAN

Dă share acestui articol:

Actualitate

Polonia, în pragul unei crize instituționale majore. Conflictul dintre președinte și guvern amenință stabilitatea politică a țării

VARȘOVIA, 1 noiembrie 2026 – Polonia traversează una dintre cele mai tensionate perioade politice din ultimii ani, după ce conflictul

Povestea lui Vasile Roman, tânărul care demonstrează că în România se poate reuși prin educație și perseverență

Povestea lui Vasile Roman este una despre ambiție, educație și puterea de a-ți construi propriul drum, indiferent de unde pornești.

Mihai-Cosmin Pop revine la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Maramureș

Mihai-Cosmin Pop revine la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Maramureș, după două luni în care a ocupat funcția de inspector școlar

Vasile Roman, noul președinte al TSD Maramureș. Tinerii social-democrați și-au ales noua echipă de conducere

TSD Maramureș și-a ales noua conducere în cadrul Conferinței Județene de Alegeri, desfășurată vineri, 30 octombrie 2026, la Millennium Business

Cum s-ar putea schimba harta administrativă a Maramureșului.

Zece comune, cu peste 11.000 de locuitori, ar putea intra într-un scenariu de reorganizare Zece comune din Maramureș, cu o

Călin Florin Groza: „Octombrie se încheie, dar lupta împotriva cancerului trebuie să continue. Îmi doresc o campanie de conștientizare în tot Maramureșul”

Luna octombrie se apropie de final, dar nu trebuie să uităm ce înseamnă această perioadă și, mai ales, mesajul pe

Atunțuri publice

Călin Florin Groza: „Octombrie se încheie, dar lupta împotriva cancerului trebuie să continue. Îmi doresc o campanie de conștientizare în tot Maramureșul”

Luna octombrie se apropie de final, dar nu trebuie să uităm ce înseamnă această perioadă și, mai ales, mesajul pe

ULTIMA ORĂ – Accident grav între Cernești și Târgu Lăpuș. Trei victime blocate

​Pompierii militari intervin în aceste momente la un accident rutier produs pe DN18B, dintre localitățile Cernești și Târgu Lăpuș, în

Alertă în securitatea cibernetică! Agenți de inteligență artificială au accesat date confidențiale fără să fie detectați

Incidente îngrijorătoare în India, unde agenți de inteligență artificială ar fi pătruns în sistemele informatice ale unor organizații și ar

Jandarmii montani maramureșeni, recomandări pentru drumeții în siguranță la sfârșit de săptămână

Odată cu venirea toamnei, traseele montane din județul Maramureș oferă peisaje deosebite și oportunități pentru petrecerea timpului liber în natură.

ANUNȚ DE INTERES PUBLICprivind schimbarea circulației pe strada 22 Decembrie începând de sâmbătă, 17 octombrie 2026

ANUNȚ DE INTERES PUBLICprivind schimbarea circulației pe strada 22 Decembrie începând de sâmbătă, 17 octombrie 2026Municipiul Baia Mare informează cetățenii

Sprijin pentru masa la grădiniță: băimărenii sunt invitați să transmită propuneri

Municipiul Baia Mare anunță deschiderea procedurii de transparență decizională a procesului de elaborare a Proiectului de Hotărâre privind acordarea contribuţiei