Adrian Câciu: România a făcut progrese remarcabile în ultimul an în implementarea PNRR

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu: „România a făcut progrese remarcabile în ultimul an în implementarea PNRR. În prezent, avem contracte de investiții în valoare de 36 miliarde de euro semnate, din care 21 miliarde euro reprezintă finanțări PNRR. România a încasat deja 33,1% din fondurile alocate prin PNRR, iar 1,9 miliarde de euro cu execuția la martie sunt deja cheltuite. Cu pragmatism, trebuie să grăbim viteza implementării, iar fondurile disponibile să sprijine dezvoltarea economiei. Pentru aceasta lucrăm constant cu coordonatorii de reforme și investiții finanțate din PNRR și cu cei ai Comisiei Europene pentru a accelera implementarea PNRR. Subliniez că pentru succesul implementării PNRR este necesar dialogul constant cu Comisia, dar și consecvența coordonatorilor de reformă în recuperarea întârzierilor și realizarea la timp a investițiilor și reformelor”.Sfarsitul primului paragraf

Astăzi a avut loc Conferința anuală privind implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență. Evenimentul, axat pe stadiul implementării PNRR în România, a fost organizat în prezența coordonatorilor de reforme și investiții de la nivelul Guvernului României, a mediului de afaceri și a responsabililor PNRR de la nivelul Comisiei Europene.

Reprezentanții Comisiei Europene au remarcat creșterea investițiilor în economie.

„Investițiile din România au accelerat, recuperarea a fost rapidă, economia merge bine, însă urmează si noi provocări în parcursul României către redresare și reziliență. Comisia Europeană vă va acorda tot suportul. Mesajul este unul de sprijin. Știm că este o provocare, dar suntem alături de România”, a declarat Céline Gauer, responsabilă pentru gestionarea PNRR la nivel european.

România beneficiază de fonduri în valoare de 28,5 mld. euro prin PNRR, din care 13,6 mld. euro granturi și 14,9 mld. euro împrumuturi.

Până în prezent, România a depus trei cereri de plată pentru rambursarea fondurilor alocate din PNRR și a primit în total fonduri în valoare de 9,4 miliarde euro reprezentând contravaloarea prefinanțării (inclusiv pentru REPowerEU), a primei cereri de plată și a celei de-a doua cereri de plată.

Dă share acestui articol:

Actualitate

Baia Mare se implică în deciziile privind viitorul buget al Uniunii Europene

Primarul municipiului Baia Mare, Ioan Doru Dăncuș, participă astăzi, 13 octombrie, la Bruxelles, la întâlnirea Grupului de coordonare al primarilor

Calin Groza – Legi mai permisive, probleme mai grave! Nu putem risca viitorul tinerilor noștri!

Legi mai permisive, probleme mai grave! Nu putem risca viitorul tinerilor noștri!De ceva timp, deputatul Călin Florin Groza aduce problema

Sprijin pentru masa la grădiniță: băimărenii sunt invitați să transmită propuneri

Municipiul Baia Mare anunță deschiderea procedurii de transparență decizională a procesului de elaborare a Proiectului de Hotărâre privind acordarea contribuţiei

Începe reabilitarea Teatrului Municipal Baia Mare

Contractul de execuție pentru reabilitarea și modernizarea Teatrului Municipal Baia Mare a fost semnat astăzi, vineri, 9 octombrie. Lucrările vor

Mai sunt doar câteva zile! Ultimele bilete pentru evenimentul toamnei la Baia Mare – „Călătoria prin Infinit” 

Locurile se epuizează rapid pentru conferința care aduce pe aceeași scenă trei personalități marcante ale științei românești. Timpul trece repede,

Călin-Florin Groza face pasul spre PSD: o nouă etapă politică pentru deputatul de Maramureș

Deputatul maramureșean Călin-Florin Groza începe o nouă etapă în parcursul său politic. După experiența acumulată în primul mandat parlamentar, acesta

Atunțuri publice

PROGRAMUL ARTISTIC OFICIAL AL SĂRBĂTORII CASTANELOR 2026!

Trei zile de spectacol, trei zile în care Baia Mare strălucește așa cum se cuvine, trei zile în care sărbătorim

Mihai Vălu preia conducerea Teatrului Municipal Baia Mare. Scenograful care cunoaște teatrul din interior devine manager

Schimbare la conducerea Teatrului Municipal Baia Mare. Mihai Vălu a câștigat concursul pentru ocuparea funcției de manager, rezultatul final fiind

“Călătoria prin Infinit” aduce la Baia Mare trei personalități marcante ale științei românești

O conferință despre infinit, misterele Universului și experiența unică a călătoriei în spațiu va avea loc pe 16 octombrie, la

Abonamente gratuite pentru elevi în anul școlar 2026-2027

Primăria Municipiului Baia Mare informează elevii din municipiu și din Zona Metropolitană că își pot procura abonamentele gratuite pentru transportul

„Primul ghiozdan”

Primăria Municipiului Baia Mare continuă și în acest an programul „Primul ghiozdan”, derulat prin Direcția de Asistență Socială. Peste 1.200

ExpoRivulus revine la Baia Mare: trei zile dedicate produselor de calitate și ofertelor speciale

Baia Mare se pregătește să găzduiască o nouă ediție a ExpoRivulus, eveniment dedicat promovării produselor de calitate, întâlnirii dintre producători și