Oficialitățile locale în vizită la standul Butoaieinox.ro , în cadrul Expoziției „Rivulus Dominarum” 2024

Expoziția „Rivulus Dominarum” din cadrul Sărbătorii Castanelor, una dintre cele mai îndrăgite manifestări din municipiul Baia Mare, a reunit și în acest an numeroși expozanți de renume, printre care și compania locală ButoaieInox.ro, cunoscută pentru inovațiile și calitatea produselor sale în industria prelucrării inoxului. Standul companiei a atras atenția oficialităților locale, care au făcut o vizită specială în cadrul evenimentului.

dancus

Primarul municipiului Baia Mare, Ioan Doru Dăncuș, viitorul președinte al Consiliului Județean Maramureș,  Gabriel Zetea, și subprefectul județului, Crina Chilat, au dorit să afle mai multe despre activitatea și produsele inovatoare ale companiei. Vizita oficialităților a subliniat importanța susținerii inițiativelor locale și dezvoltării economice prin sprijinirea companiilor de renume din județ, precum ButoaieInox.ro

zetea si dancus

Compania, cunoscută pentru soluțiile sale inovatoare în producția de butoaie din inox, continuă să fie un reper de excelență în industria locală, având o prezență tot mai vizibilă pe piața internațională. Evenimentul „Rivulus Dominarum” a oferit companiei ocazia de a-și prezenta cele mai recente produse și tehnologii de prelucrare, dar și de a atrage noi parteneriate.

„Este o mare onoare pentru noi să primim vizita domnului primar Ioan Doru Dăncuș, a viitorului președinte al Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea și a doamnei subprefect Crina Chilat, la standul ButoaieInox.ro . Le mulțumim pentru interesul acordat produselor noastre și pentru sprijinul pe care îl oferă mediului de afaceri local. Prezența lor la acest eveniment ne arată că administrația publică este deschisă către dialog și susținerea companiilor locale, iar acest lucru ne dă încredere că vom continua să ne dezvoltăm și să contribuim la progresul economic al județului. Ne dorim să consolidăm acest parteneriat, iar inovațiile noastre să fie un simbol al excelenței maramureșene” a declarat  managerului companiei, ing. Marian Condrat

Vizita oficialităților locale la standul ButoaieInox.ro subliniază sprijinul acordat de administrația publică pentru dezvoltarea mediului de afaceri local, fiind un semn clar al colaborării dintre sectorul public și cel privat, în vederea promovării inovației și creării unui climat economic stabil și prosper în județul Maramureș.

Expoziția „Rivulus Dominarum” rămâne un eveniment de referință pentru promovarea companiilor locale și susținerea inovării, fiind un catalizator pentru dezvoltarea economiei regionale.

Dă share acestui articol:

Actualitate

ULTIMA ORĂ – Accident grav între Cernești și Târgu Lăpuș. Trei victime blocate

​Pompierii militari intervin în aceste momente la un accident rutier produs pe DN18B, dintre localitățile Cernești și Târgu Lăpuș, în

Alertă în securitatea cibernetică! Agenți de inteligență artificială au accesat date confidențiale fără să fie detectați

Incidente îngrijorătoare în India, unde agenți de inteligență artificială ar fi pătruns în sistemele informatice ale unor organizații și ar

Jandarmii montani maramureșeni, recomandări pentru drumeții în siguranță la sfârșit de săptămână

Odată cu venirea toamnei, traseele montane din județul Maramureș oferă peisaje deosebite și oportunități pentru petrecerea timpului liber în natură.

ANUNȚ DE INTERES PUBLICprivind schimbarea circulației pe strada 22 Decembrie începând de sâmbătă, 17 octombrie 2026

ANUNȚ DE INTERES PUBLICprivind schimbarea circulației pe strada 22 Decembrie începând de sâmbătă, 17 octombrie 2026Municipiul Baia Mare informează cetățenii

România are nevoie de reforme reale, nu de noi taxe

Economia României este supusă unei presiuni tot mai mari, iar populația și mediul de afaceri resimt efectele scumpirilor și ale

Guvernul Luca Niculescu are șanse mari să treacă de Parlament

Negocierile politice par să fi ajuns într-un punct decisiv, iar formarea Guvernului condus de Luca Niculescu are șanse tot mai

Atunțuri publice

ULTIMA ORĂ – Accident grav între Cernești și Târgu Lăpuș. Trei victime blocate

​Pompierii militari intervin în aceste momente la un accident rutier produs pe DN18B, dintre localitățile Cernești și Târgu Lăpuș, în

Alertă în securitatea cibernetică! Agenți de inteligență artificială au accesat date confidențiale fără să fie detectați

Incidente îngrijorătoare în India, unde agenți de inteligență artificială ar fi pătruns în sistemele informatice ale unor organizații și ar

Jandarmii montani maramureșeni, recomandări pentru drumeții în siguranță la sfârșit de săptămână

Odată cu venirea toamnei, traseele montane din județul Maramureș oferă peisaje deosebite și oportunități pentru petrecerea timpului liber în natură.

ANUNȚ DE INTERES PUBLICprivind schimbarea circulației pe strada 22 Decembrie începând de sâmbătă, 17 octombrie 2026

ANUNȚ DE INTERES PUBLICprivind schimbarea circulației pe strada 22 Decembrie începând de sâmbătă, 17 octombrie 2026Municipiul Baia Mare informează cetățenii

Sprijin pentru masa la grădiniță: băimărenii sunt invitați să transmită propuneri

Municipiul Baia Mare anunță deschiderea procedurii de transparență decizională a procesului de elaborare a Proiectului de Hotărâre privind acordarea contribuţiei

Mai sunt doar câteva zile! Ultimele bilete pentru evenimentul toamnei la Baia Mare – „Călătoria prin Infinit” 

Locurile se epuizează rapid pentru conferința care aduce pe aceeași scenă trei personalități marcante ale științei românești. Timpul trece repede,