Proiectul Centrului Multifuncțional Cultural Sportiv “SporTin”, depus spre finanțare

Primăria Municipiului Baia Mare anunță că a depus spre finanțare, prin Direcția de Asistență Socială Baia Mare, proiectul privind construirea Centrului Multifuncțional Cultural Sportiv “SporTin”, în cartierul Vasile Alecsandri. Valoarea investiției depășește 14 milioane de lei.

Fără îndoială, avem nevoie de cât mai multe centre sportive, culturale și educaționale în Baia Mare. Avem nevoie de investiții serioase pentru copiii din Baia Mare, să le oferim condiții cât mai bune să învețe și să se dezvolte. Un subiect despre care am vorbit inclusiv în campania electorală din mai și mi-am asumat să găsesc soluții. Centrul Multifuncțional “SporTin” pe care vrem să îl construim în cartierul Vasile Alecsandri este o investiție care poate să acopere o bună parte din nevoile pe care le avem în aces domeniu”, a declarat Ioan Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare.

Depus spre finanțare prin Programul Incluziune și Demnitate Socială (PIDS) 2021-2027, proiectul prevede un centru inovativ, cu dotări sportive și culturale care să ofere activități adaptate nevoilor individuale pentru câteva sute de copii din grupuri vulnerabile.

Vom avea o zonă de sport, o sală multisport, zone de vestiare moderne echipate cu dușuri, o sală multifuncțională și o sală multimedia. În spațiile de pe holul centrului, vor fi instalate mese de ping-pong, biliard, fotbal de masă și hochei de masă. Un alt element inovator al proiectului este biblioteca virtuală care va fi construită aici și unde copiii vor putea să participe la cluburi de lectură, ateliere virtuale, sesiuni de desen, pictură sau sculptură. Va fi dotată cu mese tactile, proiecții pe pereți, table interactive, postere LED, respectiv holograme în mărime naturală. Practic, vrem să construim cel mai modern centru multifuncțional unde să putem să organizăm și competiții sportive, dar și proiecții de filme și documentare, ateliere artistice și multe alte activități”, a explicat Ioan Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare. În acest moment, proiectul se află în faza de evaluare și are mari șanse pentru a obține finanțarea necesară.

Dă share acestui articol:

Actualitate

Baia Mare se pune în mișcare. Baia Mare Half Marathon aduce comunitatea în noua Piață a Revoluției

Duminică, 13 septembrie, băimărenii sunt invitați la cea de-a VI-a ediție a Baia Mare Half Marathon, un eveniment dedicat sportului,

Gabriel Zetea: Trei poduri de pe Valea Izei sunt reconstruite la Vadu Izei, Oncești și Bârsana

Trei poduri importante de pe drumul județean din Maramureșul Voievodal sunt reconstruite la Vadu Izei, Oncești și Bârsana. Anunțul a

Prostia costă – Ce pedeapsă a primit tânărul din București care a atacat un livrator din Bangladesh, pe motiv că este un „invadator”

Cosmin Tudoran, tânărul care a lovit anul trecut un livrator din Bangladesh pe o stradă din Capitală, pe motiv că

Admitere deschisă la masteratul de Drepturile Omului din Baia Mare. Înscrierile se fac până în 16 septembrie

Absolvenții programelor de licență se pot înscrie, până în data de 16 septembrie, la masteratul de Drepturile Omului, din domeniul

Două sisteme pentru captarea deșeurilor vor fi instalate pe Săsar și Firiza

Asociația CSR Nest lansează proiectul „Săsar & Firiza fără Plastic: Coaliție pentru Ape Curate în Baia Mare”, o inițiativă care

PROGRAMUL ARTISTIC OFICIAL AL SĂRBĂTORII CASTANELOR 2026!

Trei zile de spectacol, trei zile în care Baia Mare strălucește așa cum se cuvine, trei zile în care sărbătorim

Atunțuri publice

PROGRAMUL ARTISTIC OFICIAL AL SĂRBĂTORII CASTANELOR 2026!

Trei zile de spectacol, trei zile în care Baia Mare strălucește așa cum se cuvine, trei zile în care sărbătorim

Mihai Vălu preia conducerea Teatrului Municipal Baia Mare. Scenograful care cunoaște teatrul din interior devine manager

Schimbare la conducerea Teatrului Municipal Baia Mare. Mihai Vălu a câștigat concursul pentru ocuparea funcției de manager, rezultatul final fiind

“Călătoria prin Infinit” aduce la Baia Mare trei personalități marcante ale științei românești

O conferință despre infinit, misterele Universului și experiența unică a călătoriei în spațiu va avea loc pe 16 octombrie, la

Abonamente gratuite pentru elevi în anul școlar 2026-2027

Primăria Municipiului Baia Mare informează elevii din municipiu și din Zona Metropolitană că își pot procura abonamentele gratuite pentru transportul

„Primul ghiozdan”

Primăria Municipiului Baia Mare continuă și în acest an programul „Primul ghiozdan”, derulat prin Direcția de Asistență Socială. Peste 1.200

ExpoRivulus revine la Baia Mare: trei zile dedicate produselor de calitate și ofertelor speciale

Baia Mare se pregătește să găzduiască o nouă ediție a ExpoRivulus, eveniment dedicat promovării produselor de calitate, întâlnirii dintre producători și