Doi primari PNL din Maramureș și-au anunțat demisia

Maramureșul trece printr-o dublă schimbare administrativă, după ce doi primari PNL și-au depus demisiile din fruntea comunităților pe care le-au condus în ultimii ani.
Primarul comunei Șieu, Ioan (Ionuț) Ardelean, și-a înregistrat oficial demisia la data de 1 septembrie 2025, invocând motive personale. Este a doua oară în acest an când edilul și-a anunțat retragerea, după ce la 1 aprilie 2025 și-a depus o primă demisie, asupra căreia a revenit ulterior.
Administrația din Șieu se confruntă cu dificultăți majore, în special de natură financiară și administrativă, generate în mare parte de restanțele acumulate în mandatul anterior. Printre problemele semnalate se numără și situația în care microbuzul școlar al comunei a fost sechestrat de un executor judecătoresc, pentru o datorie de aproximativ 140.000 de lei către firma de deszăpezire, sumă ce include și penalități.
Într-un comunicat transmis presei, se precizează că Primăria Șieu își va desfășura activitatea în mod normal, în interesul comunității, până la organizarea unei noi conduceri.


La rândul său, Alexa Chifa, primarul comunei Poienile de Sub Munte, și-a înaintat in urma cu cateva luni demisia, documentul fiind înregistrat oficial la secretariatul instituției. Informația a fost confirmată atât de reprezentanții Primăriei, cât și de viceprimar, care va prelua interimar atribuțiile edilului.
Poienile de Sub Munte, una dintre cele mai mari localități din județ, trece astfel printr-o schimbare administrativă semnificativă.
Chifa a intrat în viața politică locală în 2020, după o perioadă petrecută la muncă în Londra, Marea Britanie. A candidat atunci din partea USR, câștigând sprijinul comunității printr-un mesaj de reformă și apropiere de oameni. Ulterior, în cel de-al doilea mandat, a trecut la PNL, fiind reales de cetățeni. Deși schimbarea de partid a stârnit discuții la nivel local, edilul și-a menținut sprijinul electoral.


Demisiile celor doi primari PNL marchează o perioadă de incertitudine administrativă pentru cele două comunități maramureșene. Conducerea celor două primării va fi asigurată, temporar, de viceprimari, urmând ca alegeri parțiale să fie organizate conform calendarului stabilit de autoritățile centrale.

Dă share acestui articol:

Actualitate

ULTIMA ORĂ – Accident grav între Cernești și Târgu Lăpuș. Trei victime blocate

​Pompierii militari intervin în aceste momente la un accident rutier produs pe DN18B, dintre localitățile Cernești și Târgu Lăpuș, în

Alertă în securitatea cibernetică! Agenți de inteligență artificială au accesat date confidențiale fără să fie detectați

Incidente îngrijorătoare în India, unde agenți de inteligență artificială ar fi pătruns în sistemele informatice ale unor organizații și ar

Jandarmii montani maramureșeni, recomandări pentru drumeții în siguranță la sfârșit de săptămână

Odată cu venirea toamnei, traseele montane din județul Maramureș oferă peisaje deosebite și oportunități pentru petrecerea timpului liber în natură.

ANUNȚ DE INTERES PUBLICprivind schimbarea circulației pe strada 22 Decembrie începând de sâmbătă, 17 octombrie 2026

ANUNȚ DE INTERES PUBLICprivind schimbarea circulației pe strada 22 Decembrie începând de sâmbătă, 17 octombrie 2026Municipiul Baia Mare informează cetățenii

România are nevoie de reforme reale, nu de noi taxe

Economia României este supusă unei presiuni tot mai mari, iar populația și mediul de afaceri resimt efectele scumpirilor și ale

Guvernul Luca Niculescu are șanse mari să treacă de Parlament

Negocierile politice par să fi ajuns într-un punct decisiv, iar formarea Guvernului condus de Luca Niculescu are șanse tot mai

Atunțuri publice

Mai sunt doar câteva zile! Ultimele bilete pentru evenimentul toamnei la Baia Mare – „Călătoria prin Infinit” 

Locurile se epuizează rapid pentru conferința care aduce pe aceeași scenă trei personalități marcante ale științei românești. Timpul trece repede,

PROGRAMUL ARTISTIC OFICIAL AL SĂRBĂTORII CASTANELOR 2026!

Trei zile de spectacol, trei zile în care Baia Mare strălucește așa cum se cuvine, trei zile în care sărbătorim

Mihai Vălu preia conducerea Teatrului Municipal Baia Mare. Scenograful care cunoaște teatrul din interior devine manager

Schimbare la conducerea Teatrului Municipal Baia Mare. Mihai Vălu a câștigat concursul pentru ocuparea funcției de manager, rezultatul final fiind

“Călătoria prin Infinit” aduce la Baia Mare trei personalități marcante ale științei românești

O conferință despre infinit, misterele Universului și experiența unică a călătoriei în spațiu va avea loc pe 16 octombrie, la

Abonamente gratuite pentru elevi în anul școlar 2026-2027

Primăria Municipiului Baia Mare informează elevii din municipiu și din Zona Metropolitană că își pot procura abonamentele gratuite pentru transportul

„Primul ghiozdan”

Primăria Municipiului Baia Mare continuă și în acest an programul „Primul ghiozdan”, derulat prin Direcția de Asistență Socială. Peste 1.200