ACCIDENT GRAV LA ȘOMCUTA MARE – Patru victime, una resuscitată și transportată cu elicopterul SMURD

Pompierii militari au fost alertați ieri cu privire la producerea unui eveniment rutier, în localitatea Șomcuta Mare, str. Mireșului. Pentru gestionarea situației de urgență, la fața locului au fost direcționate forte de intervenție din cadrul Secției de Pompieri Fărcașa și a punctului de lucru Șomcuta Mare, constând într-o autospecială de stingere cu apă și spumă, echipajul de descarcerare și patru echipaje medicale SMURD și SAJ.


În accident au fost implicate trei autoturisme, rezultatând patru victime, din care una rămasă încarcerată în autoturism. În sprijinul echipajelor medicale de la sol, a fost solicitat și elicopterul SMURD Jibou. După sosirea echipajelor operative la fața locului, s-a constat faptul că sunt două autoturisme implicate, din care una staționată. Situația victimelor rezultate în urma accidentului din Șomcuta Mare

Victima cod ROȘU, aflată în stop cardiorespirator, a fost resuscitată și transportată cu elicopterul SMURD la UPU Baia Mare. Alte două victime au fost transportate la aceiași unitate medicală iar cea de a patra a refuzat transportul la spital.

Dă share acestui articol:

Actualitate

Experiență europeană pentru 42 de elevi ai Liceului Tehnologic „George Barițiu” din Baia Mare

În perioada 1 iunie 2025 – 31 august 2026, Liceul Tehnologic „George Barițiu” din Baia Mare a implementat proiectul Erasmus+

Mihai Vălu preia conducerea Teatrului Municipal Baia Mare. Scenograful care cunoaște teatrul din interior devine manager

Schimbare la conducerea Teatrului Municipal Baia Mare. Mihai Vălu a câștigat concursul pentru ocuparea funcției de manager, rezultatul final fiind

“Călătoria prin Infinit” aduce la Baia Mare trei personalități marcante ale științei românești

O conferință despre infinit, misterele Universului și experiența unică a călătoriei în spațiu va avea loc pe 16 octombrie, la

Abonamente gratuite pentru elevi în anul școlar 2026-2027

Primăria Municipiului Baia Mare informează elevii din municipiu și din Zona Metropolitană că își pot procura abonamentele gratuite pentru transportul

„Primul ghiozdan”

Primăria Municipiului Baia Mare continuă și în acest an programul „Primul ghiozdan”, derulat prin Direcția de Asistență Socială. Peste 1.200

ExpoRivulus revine la Baia Mare: trei zile dedicate produselor de calitate și ofertelor speciale

Baia Mare se pregătește să găzduiască o nouă ediție a ExpoRivulus, eveniment dedicat promovării produselor de calitate, întâlnirii dintre producători și

Atunțuri publice

Anunț: Privind participarea operatorilor economici la evenimentul “SĂRBĂTOAREA CASTANELOR ediția 31”

Călin Florin Groza, la începutul noii sesiuni parlamentare: „Românii nu ne-au trimis în Parlament pentru a ne certa. Ne-au trimis pentru a construi”

Călin Florin Groza, la începutul noii sesiuni parlamentare: „Românii nu ne-au trimis în Parlament pentru a ne certa. Ne-au trimis

ButoaieInox.ro participă la AgroMaramureș, la Mireșu Mare

MIREȘU MARE, MARAMUREȘ – În perioada 22–23 august, Mireșu Mare găzduiește AgroMaramureș – Expoziție și Forum Agricol, un eveniment dedicat agriculturii maramureșene, producătorilor

Mesajul deputatului Calin Groza de Ziua Maramuresului

Astăzi, de 15 August, Ziua Maramureșului, sărbătorim mai mult decât un loc pe hartă. Sărbătorim o identitate construită și păstrată

Atenție, șoferi! Modificări ale semnalizării pe strada Teatrului

Municipiul Baia Mare informează cetățenii că, în urma avizului Comisiei Municipale de Sistematizare a Circulației din data de 12 august