SOLIDARITATE PENTRU EDUCAȚIE – Studenții băimăreni, alături de profesori la protestele naționale

Liga Studenților “Pintea Viteazul” a fost prezentă la protestele pentru educație de la
București, respectiv Baia Mare.


LSPV și-a arătat solidaritatea cu întreaga comunitate educațională, participând atât la Revolta
Sindicatelor din Educație de la București, pe 8 septembrie, cât și la protestul organizat pe 10
septembrie în fața Prefecturii din Baia Mare.


În Capitală, protestul a început în Piața Victoriei, continuând cu un marș impresionant către
Palatul Cotroceni, traversând chiar și Podul Basarab, mobilizând zeci de mii de membrii ai
sindicatelor, profesori și studenți. Alături de ei, LSPV a cerut retragerea de urgență a măsurilor
de austeritate adoptate prin Legea 141/2025, măsuri ce pun în pericol calitatea actului
educațional și viitorul studenților.


La Baia Mare, membrii sindicatului și reprezentanții LSPV au replicat la mobilizarea din
capitală, protestând împotriva aceluiași pachet de reforme care afectează grav învățământul.
Încă din vara aceasta, ANOSR și organizațiile studențești au atenționat repetat asupra
dimensionării disproporționate a reformelor: tăieri bugetare care afectează bursele, limitări ale
transportului gratuit, reducerea autonomiei universitare. Poziția comună evidențiază faptul că
educația este o investiție, nu un cost, iar astfel de reforme erodează dreptul la un învățământ
accesibil și echitabil pentru toți.


”Încheiem prin reafirmarea angajamentului nostru: nu vom tolera reforme care distrug
fundamentul educației. LSPV va continua să fie prezent și mobilizat până când acțiunile
guvernamentale se vor alinia cu nevoile reale ale comunității educaționale”, informează LSPV.

Dă share acestui articol:

Actualitate

Baia Mare se pune în mișcare. Baia Mare Half Marathon aduce comunitatea în noua Piață a Revoluției

Duminică, 13 septembrie, băimărenii sunt invitați la cea de-a VI-a ediție a Baia Mare Half Marathon, un eveniment dedicat sportului,

Gabriel Zetea: Trei poduri de pe Valea Izei sunt reconstruite la Vadu Izei, Oncești și Bârsana

Trei poduri importante de pe drumul județean din Maramureșul Voievodal sunt reconstruite la Vadu Izei, Oncești și Bârsana. Anunțul a

Prostia costă – Ce pedeapsă a primit tânărul din București care a atacat un livrator din Bangladesh, pe motiv că este un „invadator”

Cosmin Tudoran, tânărul care a lovit anul trecut un livrator din Bangladesh pe o stradă din Capitală, pe motiv că

Admitere deschisă la masteratul de Drepturile Omului din Baia Mare. Înscrierile se fac până în 16 septembrie

Absolvenții programelor de licență se pot înscrie, până în data de 16 septembrie, la masteratul de Drepturile Omului, din domeniul

Două sisteme pentru captarea deșeurilor vor fi instalate pe Săsar și Firiza

Asociația CSR Nest lansează proiectul „Săsar & Firiza fără Plastic: Coaliție pentru Ape Curate în Baia Mare”, o inițiativă care

PROGRAMUL ARTISTIC OFICIAL AL SĂRBĂTORII CASTANELOR 2026!

Trei zile de spectacol, trei zile în care Baia Mare strălucește așa cum se cuvine, trei zile în care sărbătorim

Atunțuri publice

PROGRAMUL ARTISTIC OFICIAL AL SĂRBĂTORII CASTANELOR 2026!

Trei zile de spectacol, trei zile în care Baia Mare strălucește așa cum se cuvine, trei zile în care sărbătorim

Mihai Vălu preia conducerea Teatrului Municipal Baia Mare. Scenograful care cunoaște teatrul din interior devine manager

Schimbare la conducerea Teatrului Municipal Baia Mare. Mihai Vălu a câștigat concursul pentru ocuparea funcției de manager, rezultatul final fiind

“Călătoria prin Infinit” aduce la Baia Mare trei personalități marcante ale științei românești

O conferință despre infinit, misterele Universului și experiența unică a călătoriei în spațiu va avea loc pe 16 octombrie, la

Abonamente gratuite pentru elevi în anul școlar 2026-2027

Primăria Municipiului Baia Mare informează elevii din municipiu și din Zona Metropolitană că își pot procura abonamentele gratuite pentru transportul

„Primul ghiozdan”

Primăria Municipiului Baia Mare continuă și în acest an programul „Primul ghiozdan”, derulat prin Direcția de Asistență Socială. Peste 1.200

ExpoRivulus revine la Baia Mare: trei zile dedicate produselor de calitate și ofertelor speciale

Baia Mare se pregătește să găzduiască o nouă ediție a ExpoRivulus, eveniment dedicat promovării produselor de calitate, întâlnirii dintre producători și