ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR ECONOMICI – Trei infracțiuni constatate și patru puncte de lucru suspendate în Baia Mare

La data de 19 septembrie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au organizat şi executat o acţiune în municipiul Baia Mare. Activităţile desfăşurate au vizat prevenirea, descoperirea şi combaterea faptelor ilicite în domeniul contrafacerii şi comercializării de mărfuri.

”Pe parcursul derulării acţiunii, au fost verificaţi 41 de operatori economici și 19 persoane fizice care își desfășoară activitatea în domeniul industriei alimentare și al comerțului ambulant de mărfuri. În cadrul activităţilor desfăşurate a fost identificat un operator economic care ar fi expus spre comercializare bunuri care poartă o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similiare, fiind constatate astfel 3 infracțiuni. În vederea continuării cercetărilor fost ridicate 29 de produse susceptibile a fi contrafăcute în valoare de aproximativ 6.000 de lei”, anunță IPJ Maramureș.

Totodată, potrivit prevederilor O.U.G nr. 28 din 1999 privind obligația agenților enonomici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale în cuantum de 60.000 de lei și a fost confiscată suma de 450 de lei.

În cazul unui operator economic, polițiștii au dispus suspendarea activității a 4 puncte de lucru.

În cauză a fost întocmit un dosar penal şi sub supravegherea procurorului se continuă cercetările în vederea dispunerii măsurilor legale.

Poliţiştii maramureşeni vor continua astfel de acțiuni în scopul respectării prevederilor aplicabile domeniului economico-financiar.

Dă share acestui articol:

Actualitate

Alertă în securitatea cibernetică! Agenți de inteligență artificială au accesat date confidențiale fără să fie detectați

Incidente îngrijorătoare în India, unde agenți de inteligență artificială ar fi pătruns în sistemele informatice ale unor organizații și ar

Jandarmii montani maramureșeni, recomandări pentru drumeții în siguranță la sfârșit de săptămână

Odată cu venirea toamnei, traseele montane din județul Maramureș oferă peisaje deosebite și oportunități pentru petrecerea timpului liber în natură.

ANUNȚ DE INTERES PUBLICprivind schimbarea circulației pe strada 22 Decembrie începând de sâmbătă, 17 octombrie 2026

ANUNȚ DE INTERES PUBLICprivind schimbarea circulației pe strada 22 Decembrie începând de sâmbătă, 17 octombrie 2026Municipiul Baia Mare informează cetățenii

România are nevoie de reforme reale, nu de noi taxe

Economia României este supusă unei presiuni tot mai mari, iar populația și mediul de afaceri resimt efectele scumpirilor și ale

Guvernul Luca Niculescu are șanse mari să treacă de Parlament

Negocierile politice par să fi ajuns într-un punct decisiv, iar formarea Guvernului condus de Luca Niculescu are șanse tot mai

Baia Mare se implică în deciziile privind viitorul buget al Uniunii Europene

Primarul municipiului Baia Mare, Ioan Doru Dăncuș, participă astăzi, 13 octombrie, la Bruxelles, la întâlnirea Grupului de coordonare al primarilor

Atunțuri publice

Alertă în securitatea cibernetică! Agenți de inteligență artificială au accesat date confidențiale fără să fie detectați

Incidente îngrijorătoare în India, unde agenți de inteligență artificială ar fi pătruns în sistemele informatice ale unor organizații și ar

Jandarmii montani maramureșeni, recomandări pentru drumeții în siguranță la sfârșit de săptămână

Odată cu venirea toamnei, traseele montane din județul Maramureș oferă peisaje deosebite și oportunități pentru petrecerea timpului liber în natură.

ANUNȚ DE INTERES PUBLICprivind schimbarea circulației pe strada 22 Decembrie începând de sâmbătă, 17 octombrie 2026

ANUNȚ DE INTERES PUBLICprivind schimbarea circulației pe strada 22 Decembrie începând de sâmbătă, 17 octombrie 2026Municipiul Baia Mare informează cetățenii

Sprijin pentru masa la grădiniță: băimărenii sunt invitați să transmită propuneri

Municipiul Baia Mare anunță deschiderea procedurii de transparență decizională a procesului de elaborare a Proiectului de Hotărâre privind acordarea contribuţiei

Mai sunt doar câteva zile! Ultimele bilete pentru evenimentul toamnei la Baia Mare – „Călătoria prin Infinit” 

Locurile se epuizează rapid pentru conferința care aduce pe aceeași scenă trei personalități marcante ale științei românești. Timpul trece repede,

PROGRAMUL ARTISTIC OFICIAL AL SĂRBĂTORII CASTANELOR 2026!

Trei zile de spectacol, trei zile în care Baia Mare strălucește așa cum se cuvine, trei zile în care sărbătorim