S-a dat startul lucrărilor de reabilitare și modernizare a Cinematografului „Dacia”

Primăria Municipiului Baia Mare anunță că, ieri, 9 octombrie 2025, a fost semnat contractul de execuție pentru proiectul „Reabilitare și modernizare Cinematograf Dacia”. Proiectul vizează punerea în valoare a patrimoniului urban și îmbunătățirea calității fondului construit, prin aducerea imobilului la standarde moderne de funcționare și siguranță.

Am încheiat ultima mare etapă birocratică din acest drum anevoios spre reabilitarea Cinematografului Dacia, am semnat contractul de execuție a lucrărilor și am dat ordinul de începere. Începând de acum, ne bazăm pe constructori că vor face exact ceea ce și-au asumat, să transforme acest spațiu uitat în cel mai modern centru multifuncțional cultural și educațional, destinat în special tinerilor băimăreni. Proiectul prevede, în primul rând, consolidarea clădirii și refacerea arhitecturii și a fațadei inițiale, așa cum a fost concepută inițial, în 1967. La interior, însă, vom avea un spațiu modern cu echipamente performante, un ascensor panoramic din sticlă și toate condițiile necesare pentru a găzdui proiecții de film, spectacole, conferințe și evenimente comunitare de anvergură”, a declarat Ioan Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare.

Sala mare va fi dotată cu gradene retractabile și va avea o capacitate totală de 661 de locuri, dintre care 330 în gradena inferioară și 331 în cea superioară. Vor fi amenajate, de asemenea, spații pentru ateliere, o zonă de restaurante la parter și la etajul al treilea, precum și terase exterioare cu peste 100 de locuri. De asemenea, proiectul include și montarea unui sistem de panouri fotovoltaice.

Contractul de execuție semnat are o valoare de 39.867.733 lei cu TVA inclus. Valoarea totală a investiției este de 70.120.479,66  lei (cu TVA), dintre care 52.863.426,64 lei (cu TVA) provin din fonduri guvernamentale, prin Programul de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, iar restul de 17.257.053,02 lei (cu TVA) reprezintă contribuția Primăriei Municipiului Baia Mare.

Termenul de execuție al lucrărilor este de 24 de luni.

Dă share acestui articol:

Actualitate

Baia Mare se pune în mișcare. Baia Mare Half Marathon aduce comunitatea în noua Piață a Revoluției

Duminică, 13 septembrie, băimărenii sunt invitați la cea de-a VI-a ediție a Baia Mare Half Marathon, un eveniment dedicat sportului,

Gabriel Zetea: Trei poduri de pe Valea Izei sunt reconstruite la Vadu Izei, Oncești și Bârsana

Trei poduri importante de pe drumul județean din Maramureșul Voievodal sunt reconstruite la Vadu Izei, Oncești și Bârsana. Anunțul a

Prostia costă – Ce pedeapsă a primit tânărul din București care a atacat un livrator din Bangladesh, pe motiv că este un „invadator”

Cosmin Tudoran, tânărul care a lovit anul trecut un livrator din Bangladesh pe o stradă din Capitală, pe motiv că

Admitere deschisă la masteratul de Drepturile Omului din Baia Mare. Înscrierile se fac până în 16 septembrie

Absolvenții programelor de licență se pot înscrie, până în data de 16 septembrie, la masteratul de Drepturile Omului, din domeniul

Două sisteme pentru captarea deșeurilor vor fi instalate pe Săsar și Firiza

Asociația CSR Nest lansează proiectul „Săsar & Firiza fără Plastic: Coaliție pentru Ape Curate în Baia Mare”, o inițiativă care

PROGRAMUL ARTISTIC OFICIAL AL SĂRBĂTORII CASTANELOR 2026!

Trei zile de spectacol, trei zile în care Baia Mare strălucește așa cum se cuvine, trei zile în care sărbătorim

Atunțuri publice

PROGRAMUL ARTISTIC OFICIAL AL SĂRBĂTORII CASTANELOR 2026!

Trei zile de spectacol, trei zile în care Baia Mare strălucește așa cum se cuvine, trei zile în care sărbătorim

Mihai Vălu preia conducerea Teatrului Municipal Baia Mare. Scenograful care cunoaște teatrul din interior devine manager

Schimbare la conducerea Teatrului Municipal Baia Mare. Mihai Vălu a câștigat concursul pentru ocuparea funcției de manager, rezultatul final fiind

“Călătoria prin Infinit” aduce la Baia Mare trei personalități marcante ale științei românești

O conferință despre infinit, misterele Universului și experiența unică a călătoriei în spațiu va avea loc pe 16 octombrie, la

Abonamente gratuite pentru elevi în anul școlar 2026-2027

Primăria Municipiului Baia Mare informează elevii din municipiu și din Zona Metropolitană că își pot procura abonamentele gratuite pentru transportul

„Primul ghiozdan”

Primăria Municipiului Baia Mare continuă și în acest an programul „Primul ghiozdan”, derulat prin Direcția de Asistență Socială. Peste 1.200

ExpoRivulus revine la Baia Mare: trei zile dedicate produselor de calitate și ofertelor speciale

Baia Mare se pregătește să găzduiască o nouă ediție a ExpoRivulus, eveniment dedicat promovării produselor de calitate, întâlnirii dintre producători și