Casa Iancu de Hunedoara intră în restaurare

Casa Iancu de Hunedoara, situată în Piața Libertății nr. 18, una dintre cele mai vechi și valoroase clădiri istorice din Centrul istoric al municipiului Baia Mare, datând de peste cinci secole, va intra într-un amplu proces de restaurare. Contractul de lucrări a fost semnat, având o valoare de 4.870.463,92 lei (fără TVA) și o durată totală de 26 de luni, dintre care 2 luni pentru proiectare și 24 de luni pentru execuția propriu-zisă a lucrărilor.

”Una dintre prioritățile pe care mi le-am asumat atunci când am fost învestit în funcția de primar al municipiului Baia Mare a fost să readucem la viață locurile și clădirile care dau identitate și frumusețe orașului nostru. Și rezultatele, cu toate că nu multă lume a crezut în ele, deja se văd. Printre altele, Casa Pocol e în curs de restaurare, Piața Revoluției e în plin șantier, de curând am dat startul lucrărilor la Piața Universității, am semnat contractul de execuție pentru reabilitarea Cinematografului Dacia și am obținut finanțarea pentru reabilitarea Teatrului Municipal. Toate în curs de câteva luni. Cu toate acestea am fost întrebat de multe ori ce facem cu clădirile istorice din Centrul Vechi, multe dintre ele ajunse într-o stare vizibilă de degradare. Pe de o parte, nu e o situație pe care putem să o rezolvăm peste noapte. Pe de altă parte, însă, suntem hotărâți să găsim soluții și facem un prim pas în această direcție: restaurăm una dintre cele mai vechi clădiri din municipiul Baia Mare, Casa Iancu de Hunedoara, construită în urmă cu mai bine de 5 secole. Atunci când am demarat procedura de achiziție pentru proiectarea și execuția lucrărilor am spus clar că, dacă până când vom finaliza această procedură nu vom găsi axe de finanțare prin care să susținem acest proiect, ne asumăm să îl realizăm din bugetul local. Și asta facem!”, a declarat Ioan Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare.

Scopul proiectuluieste conservarea și valorificarea patrimoniului cultural reprezentat de Casa Iancu de Hunedoara din Baia Mare prin restaurarea și transformarea acesteia într-un spațiu dedicat activităților culturale, educaționale și turistice.

Lucrările planificate pentru reabilitarea clădirii sunt complexe și vizează atât consolidarea structurală, cât și punerea în valoare a aspectului său istoric:

  • Structurile de susținere existente vor fi revizuite și consolidate
  • Șarpanta actuală va fi refăcută integral, iar planșeul din lemn va fi înlocuit
  • Pereții vor fi corectați acolo unde există deficiențe pentru a crește rezistența și durabilitatea materialelor
  • Bolțile aplatizate sau crăpate vor fi restaurate
  • Fațadele vor fi reabilitate integral, cu accent pe păstrarea caracterului original al clădirii
  • Întreaga învelitoare a acoperișului va fi înlocuită cu materiale care respectă forma, dimensiunile și aspectul istoric: șarpantă din lemn, termoizolație corespunzătoare, țiglă ceramică tip „solzi” și tablă de cupru dublu falțuită.
Dă share acestui articol:

Actualitate

23 de ani de Jandarmerie Montană în Maramureș

23 de ani se împlinesc astăzi de la înființarea primelor Posturi de Jandarmerie Montană în Maramureș, la Șuior-Mogoșa și Borșa,

Baia Mare merge mai departe cu proiectul aquaparkului: contractul de execuție a fost semnat astăzi, 24 septembrie

Primăria Municipiului Baia Mare a semnat astăzi, 24 septembrie 2026, contractul de proiectare, asistență tehnică și execuție lucrări pentru obiectivul

O nouă punte peste Prut: municipiile Baia Mare și Bălți au devenit orașe înfrățite

Vineri, 18 septembrie, în cadrul ședinței festive a Consiliului Local al Municipiului Baia Mare, organizată cu prilejul celei de-a XXXI-a

Patru cetățeni cehi, sancționați de jandarmii montani după ce au fost surprinși cu motociclete de teren în fondul cinegetic de la poalele Munților Gutâi

În acest sfârșit de săptămână, jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Cavnic, aflați în timpul unei misiuni de

Baia Mare aprinde cerul! Sărbătoarea Castanelor 2026 aduce trei zile de concerte, paradă cu traseu nou, drone și evenimente pentru întreaga comunitate

Baia Mare se pregătește pentru cel mai așteptat eveniment al toamnei. În perioada 18-20 septembrie, Sărbătoarea Castanelor revine cu cea

Călin Groza: România nu-și poate permite să piardă o generație întreagă

România se confruntă cu o realitate pe care politicienii nu mai au voie să o ignore: tot mai mulți tineri

Atunțuri publice

ExpoRivulus revine la Baia Mare: trei zile dedicate produselor de calitate și ofertelor speciale

Baia Mare se pregătește să găzduiască o nouă ediție a ExpoRivulus, eveniment dedicat promovării produselor de calitate, întâlnirii dintre producători și

Anunț: Privind participarea operatorilor economici la evenimentul “SĂRBĂTOAREA CASTANELOR ediția 31”

Călin Florin Groza, la începutul noii sesiuni parlamentare: „Românii nu ne-au trimis în Parlament pentru a ne certa. Ne-au trimis pentru a construi”

Călin Florin Groza, la începutul noii sesiuni parlamentare: „Românii nu ne-au trimis în Parlament pentru a ne certa. Ne-au trimis

ButoaieInox.ro participă la AgroMaramureș, la Mireșu Mare

MIREȘU MARE, MARAMUREȘ – În perioada 22–23 august, Mireșu Mare găzduiește AgroMaramureș – Expoziție și Forum Agricol, un eveniment dedicat agriculturii maramureșene, producătorilor

Mesajul deputatului Calin Groza de Ziua Maramuresului

Astăzi, de 15 August, Ziua Maramureșului, sărbătorim mai mult decât un loc pe hartă. Sărbătorim o identitate construită și păstrată