INCENDIU LA LOCUINȚĂ ÎN BUTEASA – Pompierii au intervenit azi-noapte, proprietarul de 59 de ani a suferit arsuri

În cursul nopții, pompierii au fost solicitați să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență, în localitatea Buteasa.


La locul evenimentului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj medical SMURD, din cadrul Secției de Pompieri Fărcașa și a Punctului de Lucru Șomcuta Mare. La sosirea echipajele alocate, incendiul se manifesta generalizat la o casă de locuit, construcție din chirpici, cu suprafața de aproximativ 24 mp.

Casa era amplasată într-o zonă izolată, la o distanță considerabilă față de locul accesibil autospecialelor de intervenție. Până la eliberarea căii de acces către construcție, echipajele aflate la fața locului au acționat pentru stingerea incendiului prin utilizarea motopompei din dotare pentru refularea apei, dintr-un izvor situat în apropierea casei.

Echipajul de prim ajutor SMURD a evaluat medical la fața locului, un bărbat, în vârstă de 59 de ani, proprietarul casei. Acesta prezenta arsuri de gradul II, la nivelul membrelor superioare si a feței, fiind transportat la UPU Baia Mare.

Dă share acestui articol:

Actualitate

Maramureșenii de pretutindeni se întâlnesc acasă: prima ediție a Convenției Maramureșene are loc pe 21 august, în Baia Mare

Diaspora, comunitatea locală, mediul de afaceri și autoritățile se așază pentru prima dată la aceeași masă. Pe agendă: Viziunea Maramureș

ONDA Coolwaves® ajunge la Lavanda Sky Baia Mare: noua tehnologie pentru remodelare corporală

Lavanda Sky introduce ONDA Coolwaves® în Baia Mare Lavanda Sky Baia Mare, cunoscută local pentru serviciile de epilare definitivă cu Laser

Activitatea de cadastru și publicitate imobiliară se reia etapizat. Aproximativ 94.000 de cereri, în curs de soluționare după repornirea e-Terra

Începând de ieri, 11 august 2026, aplicația e-Terra a fost repornită etapizat, pentru personalul ANCPI, al oficiilor de cadastru și

Călin Groza: Dezinformarea din online are consecințe reale. Trebuie să învățăm să verificăm înainte să distribuim

Dezinformarea din online poate avea consecințe reale Incidentul recent din Cluj, în care o ambulanță a fost atacată după răspândirea

Cod portocaliu de caniculă în Maramureș. Temperaturile vor ajunge la 38 de grade

Județul Maramureș se află sub avertizare Cod portocaliu de caniculă, începând de marți, 11 august, ora 10:00, până miercuri, 12

Un nou pas pentru soluționarea cererilor de proprietate: 56 de titluri semnate

Instituția Prefectului-Județul Maramureș își reafirmă angajamentul pentru asigurarea unei administrații publice eficiente, responsabile și orientate către nevoile reale ale cetățenilor.

Atunțuri publice

Cod portocaliu de caniculă în Maramureș. Temperaturile vor ajunge la 38 de grade

Județul Maramureș se află sub avertizare Cod portocaliu de caniculă, începând de marți, 11 august, ora 10:00, până miercuri, 12

Un nou pas pentru soluționarea cererilor de proprietate: 56 de titluri semnate

Instituția Prefectului-Județul Maramureș își reafirmă angajamentul pentru asigurarea unei administrații publice eficiente, responsabile și orientate către nevoile reale ale cetățenilor.

ULTIMA ORĂ. Exercițiu de testare a Planului Roșu de Intervenție pentru un accident rutier cu victime multiple în Pasul Gutâi

Având în vedere Programarea exercițiilor privind managementul situațiilor de urgență în anul 2026, astăzi, 4 august, de la ora 18.00,

Cod roșu de caniculă în Maramureș. Temperaturile vor ajunge la 39 de grade

Județul Maramureș se va afla sub avertizare meteorologică de cod roșu, în intervalul 5 august, ora 10:00 – 6 august,

Program modificat la Primăria Baia Mare

Din cauza temperaturilor ridicate anunțate pentru perioada următoare, în intervalul 3-7 august 2026, Primăria Municipiului Baia Mare și Direcția de

Puncte de hidratare în mai multe zone ale municipiului Baia Mare

În contextul temperaturilor extreme anunțate pentru această perioadă, Municipiul Baia Mare, prin Direcția de Asistență Socială, pune la dispoziția cetățenilor