Un nou bloc de locuințe intră în reabilitare energetică

A fost semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea blocului de locuințe de pe Bulevardul Unirii nr. 14, obiectiv de investiții aflat deja în procedură de achiziție publică pentru execuția lucrărilor. Este vorba despre proiectul “Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe în Municipiul Baia Mare – CF 16, Bulevardul Unirii Nr. 14”.

”Așa cum am anunțat, în paralel cu restaurarea clădirilor de patrimoniu, continuăm să căutăm și să găsim soluții pentru reabilitarea energetică a blocurilor de locuințe. Mă refer în special la cele din zonele centrale, cum e și cazul de față, a căror fațade deteriorate nu fac cinste imaginii orașului nostru. Sigur că lucrările sunt complexe și nu vizează doar anveloparea clădirii. Printre altele, vor fi modernizate instalațiile de încălzire și ventilare, vor fi instalate panouri fotovoltaice, lifturile și sistemul de iluminat din spațiile comune vor fi înlocuite. Estimăm ca, la final, consumul de energie al celor 132 de apartamente din bloc să fie redus cu aproximativ 55%, în timp ce emisiile poluante vor fi reduse cu peste 70%”, a declarat Ioan Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare.

Valoarea totală a proiectului se ridică la 23,3 milioane lei cu TVA inclus, din care 21,7 milioane sunt asigurate din fonduri europene, prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027. Termenul de finalizare al lucrărilor este de 12 luni de la momentul semnării contractului de execuție.

Totodată, s-a demarat procedura de achiziție publică, cu clauză suspensivă, pentru blocul de locuințe situat pe bd. Unirii nr. 12. În perioada imediat următoare va fi semnat contractul de finanțare pentru acest obiectiv, după care vor urma blocurile de pe bd. Unirii 9 și Unirii 11.

Dă share acestui articol:

Actualitate

Alertă în securitatea cibernetică! Agenți de inteligență artificială au accesat date confidențiale fără să fie detectați

Incidente îngrijorătoare în India, unde agenți de inteligență artificială ar fi pătruns în sistemele informatice ale unor organizații și ar

Jandarmii montani maramureșeni, recomandări pentru drumeții în siguranță la sfârșit de săptămână

Odată cu venirea toamnei, traseele montane din județul Maramureș oferă peisaje deosebite și oportunități pentru petrecerea timpului liber în natură.

ANUNȚ DE INTERES PUBLICprivind schimbarea circulației pe strada 22 Decembrie începând de sâmbătă, 17 octombrie 2026

ANUNȚ DE INTERES PUBLICprivind schimbarea circulației pe strada 22 Decembrie începând de sâmbătă, 17 octombrie 2026Municipiul Baia Mare informează cetățenii

România are nevoie de reforme reale, nu de noi taxe

Economia României este supusă unei presiuni tot mai mari, iar populația și mediul de afaceri resimt efectele scumpirilor și ale

Guvernul Luca Niculescu are șanse mari să treacă de Parlament

Negocierile politice par să fi ajuns într-un punct decisiv, iar formarea Guvernului condus de Luca Niculescu are șanse tot mai

Baia Mare se implică în deciziile privind viitorul buget al Uniunii Europene

Primarul municipiului Baia Mare, Ioan Doru Dăncuș, participă astăzi, 13 octombrie, la Bruxelles, la întâlnirea Grupului de coordonare al primarilor

Atunțuri publice

Alertă în securitatea cibernetică! Agenți de inteligență artificială au accesat date confidențiale fără să fie detectați

Incidente îngrijorătoare în India, unde agenți de inteligență artificială ar fi pătruns în sistemele informatice ale unor organizații și ar

Jandarmii montani maramureșeni, recomandări pentru drumeții în siguranță la sfârșit de săptămână

Odată cu venirea toamnei, traseele montane din județul Maramureș oferă peisaje deosebite și oportunități pentru petrecerea timpului liber în natură.

ANUNȚ DE INTERES PUBLICprivind schimbarea circulației pe strada 22 Decembrie începând de sâmbătă, 17 octombrie 2026

ANUNȚ DE INTERES PUBLICprivind schimbarea circulației pe strada 22 Decembrie începând de sâmbătă, 17 octombrie 2026Municipiul Baia Mare informează cetățenii

Sprijin pentru masa la grădiniță: băimărenii sunt invitați să transmită propuneri

Municipiul Baia Mare anunță deschiderea procedurii de transparență decizională a procesului de elaborare a Proiectului de Hotărâre privind acordarea contribuţiei

Mai sunt doar câteva zile! Ultimele bilete pentru evenimentul toamnei la Baia Mare – „Călătoria prin Infinit” 

Locurile se epuizează rapid pentru conferința care aduce pe aceeași scenă trei personalități marcante ale științei românești. Timpul trece repede,

PROGRAMUL ARTISTIC OFICIAL AL SĂRBĂTORII CASTANELOR 2026!

Trei zile de spectacol, trei zile în care Baia Mare strălucește așa cum se cuvine, trei zile în care sărbătorim