COSTURI REDUSE – Deszăpezirea în Municipiul Baia Mare este estimată, iarna aceasta, la 2,5 milioane de lei

Primăria Municipiului Baia Mare aduce clarificări cu privire la contractul încheiat cu operatorul Drusal City, în contextul unor afirmații trunchiate și tendențioase apărute în spațiul public referitoare la valoarea acestuia și la componenta de deszăpezire. Contractul a fost încheiat la data de 23 ianuarie 2025 și vizează prestarea serviciilor de salubrizare, inclusiv deszăpezirea municipiului, pe o perioadă de 24 de luni, de la emiterea ordinului de începere a serviciilor. Valoarea totală a contractului este de 53.468.574,08 lei fără TVA și acoperă un pachet complex de servicii publice, componenta de deszăpezire reprezintând doar o parte și strict condiționată de intervențiile efectiv realizate.

Având în vedere că Municipiul Baia Mare achită lunar aproximativ 2 milioane lei fără TVA pentru serviciile curente de salubrizare, rezultă un cost estimat de 48 milioane lei pentru salubrizare pe întreaga durată a contractului. Prin urmare, componenta de deszăpezire este estimată la aproximativ 5 milioane lei pentru doi ani, sumă care nu este plătită anticipat, ci este decontată strict în funcție de intervențiile efectiv realizate. Contractul obligă operatorul să intervină ziua și noaptea, cu prioritate pe străzile pe care circulă transportul public, în stațiile și refugiile de pietoni, la trecerile de pietoni, precum și pe căile de acces către spitale, unități de urgență și alte instituții publice. Pentru aceste activități sunt ofertate 24 de utilaje, toate dotate cu sisteme GPS. Confirmarea și decontarea serviciilor se face exclusiv pe baza proceselor-verbale însoțite de rapoarte GPS, iar în lipsa acestora prestațiile nu sunt recunoscute. Totodată, staționarea utilajelor este decontată pentru maximum 8 ore pe zi, nu 24 de ore, așa cum se practica în trecut. În teren acționează minimum 50 de angajați ai operatorului, sprijiniți de aproximativ 100 de angajați ai Serviciului Public Ambient Urban (SPAU), în special pentru curățarea manuală și intervențiile punctuale.

Mai mult, Municipiul Baia Mare verifică permanent stocurile de materiale, dotările tehnice și modul de intervenție, având dreptul de a refuza decontarea serviciilor neprestate sau neconforme și de a aplica penalități contractuale. O valoare certă a costurilor aferente deszăpezirii va putea fi stabilită la mijlocul lunii februarie 2026, după centralizarea tuturor intervențiilor efective din această perioadă. În același context, Primăria Municipiului Baia Mare reamintește faptul că aplică toleranță zero față de neconformități. Orice abatere de la prevederile contractuale va fi sancționată conform clauzelor asumate: lucrările neconforme nu vor fi decontate, se vor aplica penalități financiare, iar în cazul nerespectării repetate a obligațiilor contractuale, municipalitatea își rezervă dreptul de a reține garanția de bună execuție și de a dispune toate măsurile legale prevăzute de contract și de legislația în vigoare.

Analiza costurilor aferente activităților de deszăpezire din anii anteriori arată că aceste cheltuieli au variat. Astfel, în perioada 2019-2024, costurile totale (fără TVA) pentru deszăpezire și staționare au oscilat între 5,2 milioane lei și 7,7 milioane lei pe sezon, cu un total cumulat de peste 41 milioane lei. În majoritatea acestor ani, ponderea cea mai mare a cheltuielilor a fost reprezentată de staționare, nu de acțiunile efective de deszăpezire. Un exemplu este anul 2020, când pentru acțiune s-a plătit 465.662,9 lei, iar pentru staționare – 5.882.266,32 lei. În 2025, s-a bifat cea mai scăzută valoare pentru deszăpezire, mai exact costurile în acest sens au fost de doar 1.256.514,14 lei (fără TVA), din care pentru acțiune efectivă s-a plătit suma de doar 454.722 lei.

Primăria Municipiului Baia Mare reiterează faptul că procedura de achiziție publică a fost derulată conform legislației în vigoare, operatorul Drusal City fiind singura firmă care a depus ofertă. Totodată, primarul Municipiului Baia Mare nu face parte din comisia de evaluare și nu are atribuții în selectarea operatorului, procesul fiind unul administrativ, transparent și reglementat strict.

Nu în ultimul rând, Primăria Municipiului Baia Mare va continua să informeze corect și complet cetățenii și nu va tolera manipularea informațiilor sau insinuările care afectează încrederea publică. Instituția se așteaptă la o documentare riguroasă, corectă și completă din partea tuturor celor care aleg să intervină public pe acest subiect și reiterează faptul că stă la dispoziția oricăror persoane interesate pentru a oferi, în mod transparent, toate informațiile necesare, în vederea unei informări corecte a opiniei publice.

Dă share acestui articol:

Actualitate

PROGRAMUL ARTISTIC OFICIAL AL SĂRBĂTORII CASTANELOR 2026!

Trei zile de spectacol, trei zile în care Baia Mare strălucește așa cum se cuvine, trei zile în care sărbătorim

Experiență europeană pentru 42 de elevi ai Liceului Tehnologic „George Barițiu” din Baia Mare

În perioada 1 iunie 2025 – 31 august 2026, Liceul Tehnologic „George Barițiu” din Baia Mare a implementat proiectul Erasmus+

Mihai Vălu preia conducerea Teatrului Municipal Baia Mare. Scenograful care cunoaște teatrul din interior devine manager

Schimbare la conducerea Teatrului Municipal Baia Mare. Mihai Vălu a câștigat concursul pentru ocuparea funcției de manager, rezultatul final fiind

“Călătoria prin Infinit” aduce la Baia Mare trei personalități marcante ale științei românești

O conferință despre infinit, misterele Universului și experiența unică a călătoriei în spațiu va avea loc pe 16 octombrie, la

Abonamente gratuite pentru elevi în anul școlar 2026-2027

Primăria Municipiului Baia Mare informează elevii din municipiu și din Zona Metropolitană că își pot procura abonamentele gratuite pentru transportul

„Primul ghiozdan”

Primăria Municipiului Baia Mare continuă și în acest an programul „Primul ghiozdan”, derulat prin Direcția de Asistență Socială. Peste 1.200

Atunțuri publice

Anunț: Privind participarea operatorilor economici la evenimentul “SĂRBĂTOAREA CASTANELOR ediția 31”

Călin Florin Groza, la începutul noii sesiuni parlamentare: „Românii nu ne-au trimis în Parlament pentru a ne certa. Ne-au trimis pentru a construi”

Călin Florin Groza, la începutul noii sesiuni parlamentare: „Românii nu ne-au trimis în Parlament pentru a ne certa. Ne-au trimis

ButoaieInox.ro participă la AgroMaramureș, la Mireșu Mare

MIREȘU MARE, MARAMUREȘ – În perioada 22–23 august, Mireșu Mare găzduiește AgroMaramureș – Expoziție și Forum Agricol, un eveniment dedicat agriculturii maramureșene, producătorilor

Mesajul deputatului Calin Groza de Ziua Maramuresului

Astăzi, de 15 August, Ziua Maramureșului, sărbătorim mai mult decât un loc pe hartă. Sărbătorim o identitate construită și păstrată

Atenție, șoferi! Modificări ale semnalizării pe strada Teatrului

Municipiul Baia Mare informează cetățenii că, în urma avizului Comisiei Municipale de Sistematizare a Circulației din data de 12 august