Precizări ale Primăriei Municipiului Baia Mare față de măsurile dispuse de DNA ce vizează arhitectul-șef al instituției

Primăria Municipiului Baia Mare a luat act de măsurile dispuse de Direcția Națională Anticorupție într-un dosar care vizează arhitectul-șef al instituției.

Respectăm pe deplin actul de justiție și ne exprimăm disponibilitatea de a colabora cu toate instituțiile abilitate pentru clarificarea situației. Orice suspiciune de încălcare a legii este tratată cu maximă seriozitate, iar instituția noastră nu tolerează abateri de la normele legale și etice în exercitarea funcțiilor publice. În temeiul Codului Administrativ, raportul de serviciu al arhitectului-șef a fost suspendat pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 2 aprilie 2026, iar conducerea Primăriei va lua măsurile administrative necesare pentru asigurarea continuității activității structurii Urbanism, astfel încât cetățenii și beneficiarii serviciilor publice să nu fie afectați.

Dă share acestui articol:

Actualitate

Abonamente gratuite pentru elevi în anul școlar 2026-2027

Primăria Municipiului Baia Mare informează elevii din municipiu și din Zona Metropolitană că își pot procura abonamentele gratuite pentru transportul

„Primul ghiozdan”

Primăria Municipiului Baia Mare continuă și în acest an programul „Primul ghiozdan”, derulat prin Direcția de Asistență Socială. Peste 1.200

ExpoRivulus revine la Baia Mare: trei zile dedicate produselor de calitate și ofertelor speciale

Baia Mare se pregătește să găzduiască o nouă ediție a ExpoRivulus, eveniment dedicat promovării produselor de calitate, întâlnirii dintre producători și

Autocar cu aproximativ 50 de pasageri, implicat într-un accident în Șurdești

În urmă cu puține momente, pompierii militari au fost alertați cu privire la producerea unui accident rutier, pe DJ182C, în

Anunț: Privind participarea operatorilor economici la evenimentul “SĂRBĂTOAREA CASTANELOR ediția 31”

Călin Florin Groza, la începutul noii sesiuni parlamentare: „Românii nu ne-au trimis în Parlament pentru a ne certa. Ne-au trimis pentru a construi”

Călin Florin Groza, la începutul noii sesiuni parlamentare: „Românii nu ne-au trimis în Parlament pentru a ne certa. Ne-au trimis

Atunțuri publice

Abonamente gratuite pentru elevi în anul școlar 2026-2027

Primăria Municipiului Baia Mare informează elevii din municipiu și din Zona Metropolitană că își pot procura abonamentele gratuite pentru transportul

„Primul ghiozdan”

Primăria Municipiului Baia Mare continuă și în acest an programul „Primul ghiozdan”, derulat prin Direcția de Asistență Socială. Peste 1.200

ExpoRivulus revine la Baia Mare: trei zile dedicate produselor de calitate și ofertelor speciale

Baia Mare se pregătește să găzduiască o nouă ediție a ExpoRivulus, eveniment dedicat promovării produselor de calitate, întâlnirii dintre producători și

Anunț: Privind participarea operatorilor economici la evenimentul “SĂRBĂTOAREA CASTANELOR ediția 31”

Călin Florin Groza, la începutul noii sesiuni parlamentare: „Românii nu ne-au trimis în Parlament pentru a ne certa. Ne-au trimis pentru a construi”

Călin Florin Groza, la începutul noii sesiuni parlamentare: „Românii nu ne-au trimis în Parlament pentru a ne certa. Ne-au trimis

ButoaieInox.ro participă la AgroMaramureș, la Mireșu Mare

MIREȘU MARE, MARAMUREȘ – În perioada 22–23 august, Mireșu Mare găzduiește AgroMaramureș – Expoziție și Forum Agricol, un eveniment dedicat agriculturii maramureșene, producătorilor