Baia Mare găzduiește Adunarea Generală a proiectului european TIMBERHAUS

Baia Mare devine, în perioada 27–28 mai 2026, punctul de întâlnire al experților europeni în construcții sustenabile, odată cu organizarea Adunării Generale a proiectului TIMBERHAUS, un program finanțat de Uniunea Europeană și dedicat dezvoltării soluțiilor inovatoare pe bază de lemn pentru orașe mai verzi și mai reziliente.

Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc miercuri, 27 mai, de la ora 09:00, la Colonia Pictorilor (str. Victoriei nr. 21), unde sunt așteptați reprezentanți ai mass‑media.

Proiectul reunește peste 25 de specialiști, cercetători și reprezentanți ai unor instituții și organizații din România, Danemarca, Germania, Elveția, Italia, Olanda, Finlanda, Spania, Marea Britanie și Austria. Participanții sunt implicați în dezvoltarea unor tehnologii și modele constructive moderne, bazate pe utilizarea sustenabilă a lemnului, cu scopul de a sprijini tranziția către comunități urbane mai prietenoase cu mediul.

Pe parcursul celor două zile de întâlniri vor avea loc sesiuni de lucru dedicate analizării progresului proiectului, schimbului de bune practici și stabilirii etapelor următoare. Agenda include și o vizită de studiu în Maramureș, menită să ofere participanților o perspectivă asupra tradițiilor locale în prelucrarea lemnului și a potențialului regional în domeniul construcțiilor sustenabile.

Organizatorii transmit că își doresc ca evenimentul de la Baia Mare să contribuie la consolidarea colaborării internaționale și la accelerarea implementării soluțiilor ecologice în arhitectură și urbanism.

Detalii despre TIMBERHAUS

Dă share acestui articol:

Actualitate

Experiență europeană pentru 42 de elevi ai Liceului Tehnologic „George Barițiu” din Baia Mare

În perioada 1 iunie 2025 – 31 august 2026, Liceul Tehnologic „George Barițiu” din Baia Mare a implementat proiectul Erasmus+

Mihai Vălu preia conducerea Teatrului Municipal Baia Mare. Scenograful care cunoaște teatrul din interior devine manager

Schimbare la conducerea Teatrului Municipal Baia Mare. Mihai Vălu a câștigat concursul pentru ocuparea funcției de manager, rezultatul final fiind

“Călătoria prin Infinit” aduce la Baia Mare trei personalități marcante ale științei românești

O conferință despre infinit, misterele Universului și experiența unică a călătoriei în spațiu va avea loc pe 16 octombrie, la

Abonamente gratuite pentru elevi în anul școlar 2026-2027

Primăria Municipiului Baia Mare informează elevii din municipiu și din Zona Metropolitană că își pot procura abonamentele gratuite pentru transportul

„Primul ghiozdan”

Primăria Municipiului Baia Mare continuă și în acest an programul „Primul ghiozdan”, derulat prin Direcția de Asistență Socială. Peste 1.200

ExpoRivulus revine la Baia Mare: trei zile dedicate produselor de calitate și ofertelor speciale

Baia Mare se pregătește să găzduiască o nouă ediție a ExpoRivulus, eveniment dedicat promovării produselor de calitate, întâlnirii dintre producători și

Atunțuri publice

Anunț: Privind participarea operatorilor economici la evenimentul “SĂRBĂTOAREA CASTANELOR ediția 31”

Călin Florin Groza, la începutul noii sesiuni parlamentare: „Românii nu ne-au trimis în Parlament pentru a ne certa. Ne-au trimis pentru a construi”

Călin Florin Groza, la începutul noii sesiuni parlamentare: „Românii nu ne-au trimis în Parlament pentru a ne certa. Ne-au trimis

ButoaieInox.ro participă la AgroMaramureș, la Mireșu Mare

MIREȘU MARE, MARAMUREȘ – În perioada 22–23 august, Mireșu Mare găzduiește AgroMaramureș – Expoziție și Forum Agricol, un eveniment dedicat agriculturii maramureșene, producătorilor

Mesajul deputatului Calin Groza de Ziua Maramuresului

Astăzi, de 15 August, Ziua Maramureșului, sărbătorim mai mult decât un loc pe hartă. Sărbătorim o identitate construită și păstrată

Atenție, șoferi! Modificări ale semnalizării pe strada Teatrului

Municipiul Baia Mare informează cetățenii că, în urma avizului Comisiei Municipale de Sistematizare a Circulației din data de 12 august