Bistrița-Năsăud: Ruta gastronomică ‘Gust de Valea Bârgăului’, lansată de Rusalii la Colibița

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) ‘Turism în Bistrița-Năsăud’ a lansat duminică, în stațiunea turistică Colibița, prima rută gastronomică din județ, ‘Gust de Valea Bârgăului’, ocazie cu care punctele gastronomice din zonă le-au prezentat turiștilor produsele lor de succes, realizate după rețete tradiționale.

Pe lângă punctele gastronomice locale, la eveniment au fost invitați meșteri populari de pe Valea Bârgăului, care și-au expus produsele lucrate de mână: pieptare și brâuri din piele, costume populare, bijuterii realizate din material țesut sau mărgele.

Directorul ADI Turism, Răzvan Cerceja, spune că această rută gastronomică face parte dintr-un demers mai amplu de promovare integrată a Văii Bârgăului, cunoscută mai ales datorită Pasului Tihuța și stațiunii Colibița.

Ruta gastronomică ce se lansează la Colibița este un produs turistic inițiat de ADI Turism Bistrița-Năsăud și organizat de Asociația Garantat Colibița, gândit ca o platformă de dezvoltare a destinației Valea Bârgăului. Această rută nu se limitează doar la componenta culinară, ci reprezintă un demers mai amplu prin care ne propunem să integrăm treptat puncte gastronomice locale, producători, meșteri populari, dar și trasee de drumeție, trasee de bike și alte experiențe active, într-un produs turistic coerent și atractiv’, a precizat Cerceja

Dă share acestui articol:

Actualitate

Baia Mare se implică în deciziile privind viitorul buget al Uniunii Europene

Primarul municipiului Baia Mare, Ioan Doru Dăncuș, participă astăzi, 13 octombrie, la Bruxelles, la întâlnirea Grupului de coordonare al primarilor

Calin Groza – Legi mai permisive, probleme mai grave! Nu putem risca viitorul tinerilor noștri!

Legi mai permisive, probleme mai grave! Nu putem risca viitorul tinerilor noștri!De ceva timp, deputatul Călin Florin Groza aduce problema

Sprijin pentru masa la grădiniță: băimărenii sunt invitați să transmită propuneri

Municipiul Baia Mare anunță deschiderea procedurii de transparență decizională a procesului de elaborare a Proiectului de Hotărâre privind acordarea contribuţiei

Începe reabilitarea Teatrului Municipal Baia Mare

Contractul de execuție pentru reabilitarea și modernizarea Teatrului Municipal Baia Mare a fost semnat astăzi, vineri, 9 octombrie. Lucrările vor

Mai sunt doar câteva zile! Ultimele bilete pentru evenimentul toamnei la Baia Mare – „Călătoria prin Infinit” 

Locurile se epuizează rapid pentru conferința care aduce pe aceeași scenă trei personalități marcante ale științei românești. Timpul trece repede,

Călin-Florin Groza face pasul spre PSD: o nouă etapă politică pentru deputatul de Maramureș

Deputatul maramureșean Călin-Florin Groza începe o nouă etapă în parcursul său politic. După experiența acumulată în primul mandat parlamentar, acesta

Atunțuri publice

ExpoRivulus revine la Baia Mare: trei zile dedicate produselor de calitate și ofertelor speciale

Baia Mare se pregătește să găzduiască o nouă ediție a ExpoRivulus, eveniment dedicat promovării produselor de calitate, întâlnirii dintre producători și

Anunț: Privind participarea operatorilor economici la evenimentul “SĂRBĂTOAREA CASTANELOR ediția 31”

Călin Florin Groza, la începutul noii sesiuni parlamentare: „Românii nu ne-au trimis în Parlament pentru a ne certa. Ne-au trimis pentru a construi”

Călin Florin Groza, la începutul noii sesiuni parlamentare: „Românii nu ne-au trimis în Parlament pentru a ne certa. Ne-au trimis

ButoaieInox.ro participă la AgroMaramureș, la Mireșu Mare

MIREȘU MARE, MARAMUREȘ – În perioada 22–23 august, Mireșu Mare găzduiește AgroMaramureș – Expoziție și Forum Agricol, un eveniment dedicat agriculturii maramureșene, producătorilor

Mesajul deputatului Calin Groza de Ziua Maramuresului

Astăzi, de 15 August, Ziua Maramureșului, sărbătorim mai mult decât un loc pe hartă. Sărbătorim o identitate construită și păstrată