Baia Mare devine, pentru o lună, capitala dialogului cultural româno-chinez

Municipiul Baia Mare va găzdui, în perioada 28 iunie și 19 iulie 2026, o serie de evenimente culturale, educaționale și economice dedicate relației de prietenie și cooperare dintre România și Republica Populară Chineză, organizate de Primăria Municipiului Baia Mare, Consiliul Județean Maramureș, Camera de Comerț și Industrie România – China Maramureș și Ambasada Republicii Populare Chineze în România. Evenimentele se desfășoară în cadrul programului „Sub semnul Dragonului – o cultură, o experiență, o lună de descoperiri”.

Punctul central al manifestărilor îl reprezintă vizita oficială în Baia Mare, în 28 și 29 iunie, a Excelenței Sale Chen Feng, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Populare Chineze în România, însoțit de reprezentanți ai mediului diplomatic, cultural și economic chinez. Programul vizitei include întâlniri oficiale cu reprezentanții administrației locale și județene, precum și participarea la evenimente culturale și de promovare a cooperării bilaterale.

Premieră pentru Baia Mare: 1.500 de lampioane cu LED pe cerul orașului

Astfel, duminică, 28 iunie, de la ora 17:00, la Turnul Ștefan, va fi vernisată expoziția de fotografie „Șoapte de pe acoperișul lumii”, oferind publicului ocazia de a descoperi imagini spectaculoase și perspective autentice asupra spațiului cultural chinez. Tot în data de 28 iunie, de la ora 21:00, Câmpul Tineretului va găzdui evenimentul „Noaptea Dorințelor – un oraș, o noapte, mii de lumini”, un moment unic pentru Baia Mare. În premieră, 1.500 de lampioane cu LED vor fi lansate simultan, transformând cerul orașului într-un spectacol de lumină și speranță. Înaintea lansării, începând cu ora 19:00, băimărenii sunt așteptați pe Câmpul Tineretului la demonstrații de arte marțiale în cadrul programului „Calea Wushu”, spectacole cu lei chinezești și întâlniri cu mascotele Pandi și Dragonel.

Deschiderea oficială a Lunii Chinezești în Baia Mare

Luni, 29 iunie, la Centrul de Artă Contemporană Colonia Pictorilor, va avea loc deschiderea oficială a evenimentelor dedicate Lunii Chinezești la Baia Mare. Sub genericul „Sub semnul Dragonului – o cultură, o experiență, o lună de descoperiri”, programul va include o conferință și dezbateri reunite sub tema „China, dincolo de Marele Zid”, precum și întâlnirea de afaceri „Bridge to Business”, menită să faciliteze dialogul economic și dezvoltarea de noi parteneriate. În aceeași zi, de la ora 16:00, într-unul dintre spațiile pavilionare de pe Malul Săsarului, va fi inaugurat oficial Spațiul Cultural Chinezesc „Pavilionul Dragonului”, un nou loc dedicat dialogului intercultural, promovării tradițiilor chineze și dezvoltării schimburilor culturale dintre cele două comunități. Evenimentul va fi însoțit de demonstrații de arte marțiale și spectacole tradiționale chinezești.

Spectacol extraordinar al Academiei de Dans din Beijing, la Teatrul Municipal Baia Mare

Unul dintre momentele de referință ale programului va avea loc în data de 1 iulie, de la ora 19:00, la Teatrul Municipal Baia Mare, unde va avea loc spectacolul „Frumusețea fără granițe: splendoarea dansului clasic chinez”, dedicat Zilei Internaționale a Dialogului între Civilizații. Susținut de prestigioasa Academie de Dans din Beijing, spectacolul aduce pe scenă eleganța și rafinamentul uneia dintre cele mai vechi forme de expresie artistică din lume, într-o producție care îmbină tradiția, simbolurile și valorile culturii chineze. Evenimentul este organizat de Ambasada Republicii Populare Chineze în România, Primăria Municipiului Baia Mare și Camera de Comerț și Industrie România–China, Filiala Maramureș, și reprezintă o oportunitate rară pentru publicul băimărean de a descoperi frumusețea patrimoniului cultural chinez prin intermediul dansului, muzicii și artei spectacolului.

Tineri chinezi, în schimb de experiență în Baia Mare

În perioada 16-19 iulie, municipiul va găzdui programul internațional „Youth Perspectives Beyond Borders”, o întâlnire între tineri băimăreni și chinezi dedicată dialogului intercultural, schimbului de experiență și descoperirii patrimoniului local. Participanții vor lua parte la activități organizate în Baia Mare și în Maramureșul Istoric, vizite culturale, ateliere tradiționale, întâlniri cu autoritățile locale și experiențe menite să apropie generațiile tinere din cele două țări. Programul va include o donație de carte pentru Biblioteca Județeană ”Petre Dulfu” Baia Mare, ritualuri tradiționale ale ceaiului chinezesc, și proiecții de film pentru publicul băimărean.

Dă share acestui articol:

Actualitate

ONDA Coolwaves® ajunge la Lavanda Sky Baia Mare: noua tehnologie pentru remodelare corporală

Lavanda Sky introduce ONDA Coolwaves® în Baia Mare Lavanda Sky Baia Mare, cunoscută local pentru serviciile de epilare definitivă cu Laser

Activitatea de cadastru și publicitate imobiliară se reia etapizat. Aproximativ 94.000 de cereri, în curs de soluționare după repornirea e-Terra

Începând de ieri, 11 august 2026, aplicația e-Terra a fost repornită etapizat, pentru personalul ANCPI, al oficiilor de cadastru și

Călin Groza: Dezinformarea din online are consecințe reale. Trebuie să învățăm să verificăm înainte să distribuim

Dezinformarea din online poate avea consecințe reale Incidentul recent din Cluj, în care o ambulanță a fost atacată după răspândirea

Cod portocaliu de caniculă în Maramureș. Temperaturile vor ajunge la 38 de grade

Județul Maramureș se află sub avertizare Cod portocaliu de caniculă, începând de marți, 11 august, ora 10:00, până miercuri, 12

Un nou pas pentru soluționarea cererilor de proprietate: 56 de titluri semnate

Instituția Prefectului-Județul Maramureș își reafirmă angajamentul pentru asigurarea unei administrații publice eficiente, responsabile și orientate către nevoile reale ale cetățenilor.

Călin Groza: „Economiile nu trebuie făcute în detrimentul siguranței oamenilor”

Deputatul Călin Groza consideră că măsurile de reducere a cheltuielilor publice trebuie aplicate cu responsabilitate și discernământ, fără a afecta

Atunțuri publice

ULTIMA ORĂ. Exercițiu de testare a Planului Roșu de Intervenție pentru un accident rutier cu victime multiple în Pasul Gutâi

Având în vedere Programarea exercițiilor privind managementul situațiilor de urgență în anul 2026, astăzi, 4 august, de la ora 18.00,

Cod roșu de caniculă în Maramureș. Temperaturile vor ajunge la 39 de grade

Județul Maramureș se va afla sub avertizare meteorologică de cod roșu, în intervalul 5 august, ora 10:00 – 6 august,

Program modificat la Primăria Baia Mare

Din cauza temperaturilor ridicate anunțate pentru perioada următoare, în intervalul 3-7 august 2026, Primăria Municipiului Baia Mare și Direcția de

Puncte de hidratare în mai multe zone ale municipiului Baia Mare

În contextul temperaturilor extreme anunțate pentru această perioadă, Municipiul Baia Mare, prin Direcția de Asistență Socială, pune la dispoziția cetățenilor

COMUNICAT DE PRESĂ PRIVIND ÎNCEPEREA PROIECTULUIPIAȚA IZVOARE – REABILITARE ȘI RECONFIGURARE

COMUNICAT DE PRESĂ PRIVIND ÎNCEPEREA PROIECTULUI SISTEMATIZARE VERTICALĂ CASA POCOL