Cod roșu de caniculă în Maramureș. Temperaturile vor ajunge la 39 de grade

Județul Maramureș se va afla sub avertizare meteorologică de cod roșu, în intervalul 5 august, ora 10:00 – 6 august, ora 10:00. Meteorologii anunță un val de căldură persistent și intens, cu temperaturi extreme, disconfort termic deosebit de accentuat și o noapte tropicală.

Miercuri, 5 august, temperaturile maxime vor ajunge în Maramureș la 37–39 de grade, valori comparabile cu recordurile absolute înregistrate în luna august. Indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități, ceea ce va amplifica senzația de căldură.

Temperaturile vor rămâne ridicate și pe timpul nopții. Minimele se vor situa în jurul valorii de 20 de grade și pot ajunge, în anumite zone, până la 25–26 de grade.

Alături de Maramureș, sub cod roșu se vor afla județele Satu Mare, Sălaj, Bihor, Arad, Timiș și Caraș-Severin. Pentru cea mai mare parte a țării au fost emise avertizări de cod galben și cod portocaliu.

În această perioadă, populația este sfătuită să evite deplasările și expunerea prelungită la soare în orele de vârf, să consume suficiente lichide și să acorde o atenție deosebită copiilor, persoanelor vârstnice și celor cu afecțiuni cronice.

Dă share acestui articol:

Actualitate

Baia Mare merge mai departe cu proiectul aquaparkului: contractul de execuție a fost semnat astăzi, 24 septembrie

Primăria Municipiului Baia Mare a semnat astăzi, 24 septembrie 2026, contractul de proiectare, asistență tehnică și execuție lucrări pentru obiectivul

O nouă punte peste Prut: municipiile Baia Mare și Bălți au devenit orașe înfrățite

Vineri, 18 septembrie, în cadrul ședinței festive a Consiliului Local al Municipiului Baia Mare, organizată cu prilejul celei de-a XXXI-a

Patru cetățeni cehi, sancționați de jandarmii montani după ce au fost surprinși cu motociclete de teren în fondul cinegetic de la poalele Munților Gutâi

În acest sfârșit de săptămână, jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Cavnic, aflați în timpul unei misiuni de

Baia Mare aprinde cerul! Sărbătoarea Castanelor 2026 aduce trei zile de concerte, paradă cu traseu nou, drone și evenimente pentru întreaga comunitate

Baia Mare se pregătește pentru cel mai așteptat eveniment al toamnei. În perioada 18-20 septembrie, Sărbătoarea Castanelor revine cu cea

Călin Groza: România nu-și poate permite să piardă o generație întreagă

România se confruntă cu o realitate pe care politicienii nu mai au voie să o ignore: tot mai mulți tineri

Baia Mare se pune în mișcare. Baia Mare Half Marathon aduce comunitatea în noua Piață a Revoluției

Duminică, 13 septembrie, băimărenii sunt invitați la cea de-a VI-a ediție a Baia Mare Half Marathon, un eveniment dedicat sportului,

Atunțuri publice

PROGRAMUL ARTISTIC OFICIAL AL SĂRBĂTORII CASTANELOR 2026!

Trei zile de spectacol, trei zile în care Baia Mare strălucește așa cum se cuvine, trei zile în care sărbătorim

Mihai Vălu preia conducerea Teatrului Municipal Baia Mare. Scenograful care cunoaște teatrul din interior devine manager

Schimbare la conducerea Teatrului Municipal Baia Mare. Mihai Vălu a câștigat concursul pentru ocuparea funcției de manager, rezultatul final fiind

“Călătoria prin Infinit” aduce la Baia Mare trei personalități marcante ale științei românești

O conferință despre infinit, misterele Universului și experiența unică a călătoriei în spațiu va avea loc pe 16 octombrie, la

Abonamente gratuite pentru elevi în anul școlar 2026-2027

Primăria Municipiului Baia Mare informează elevii din municipiu și din Zona Metropolitană că își pot procura abonamentele gratuite pentru transportul

„Primul ghiozdan”

Primăria Municipiului Baia Mare continuă și în acest an programul „Primul ghiozdan”, derulat prin Direcția de Asistență Socială. Peste 1.200

ExpoRivulus revine la Baia Mare: trei zile dedicate produselor de calitate și ofertelor speciale

Baia Mare se pregătește să găzduiască o nouă ediție a ExpoRivulus, eveniment dedicat promovării produselor de calitate, întâlnirii dintre producători și