Activitatea de cadastru și publicitate imobiliară se reia etapizat. Aproximativ 94.000 de cereri, în curs de soluționare după repornirea e-Terra

Începând de ieri, 11 august 2026, aplicația e-Terra a fost repornită etapizat, pentru personalul ANCPI, al oficiilor de cadastru și publicitate imobiliară (OCPI), precum și pentru notarii publici. Repornirea aplicației se realizează în condițiile stabilite în urma verificărilor și testelor efectuate de specialiști și reprezintă un prim pas pentru reluarea integrală și normalizarea activității de cadastru și publicitate imobiliară.


Repornirea etapizată privește exclusiv sistemul e-Terra, sistemul informatic integrat prin care se realizează înscrierea, gestiunea și evidența cadastrului și cărții funciare la nivel național. Celelalte platforme online ale ANCPI destinate publicului rămân oprite deocamdată și vor fi repuse în funcțiune etapizat, cu anunț prealabil. Pentru a asigura o reluare controlată a activității și pentru a evita formarea unor blocaje, prima zi de funcționare a aplicației e-Terra va fi dedicată cu prioritate înregistrării actelor primite prin corespondență și a celor instrumentate de notarii publici în perioada în care sistemul nu a fost disponibil.


Astfel:

  • Personalul OCPI va avea prioritar sarcina de a înregistra actele care au fost depuse prin poștă în perioada în care aplicația e-Terra nu a funcționat;
  • Notarii publici vor putea începe înregistrarea actelor instrumentate în această perioadă și care nu au putut fi depuse prin intermediul sistemului. Începând de astăzi, 12 august 2026, ora 8:30, aplicația e-Terra va fi disponibilă și altor categorii de utilizatori: persoane autorizate să execute lucrări de cadastru, experți tehnici-judiciari, executori judecătorești, care aveau acces în această aplicație înainte de producerea incidentului.
    Pentru acești utilizatori sunt puse la dispoziție manuale de utilizare și materiale video cu instrucțiuni, menite să faciliteze reluarea activității. De asemenea, pentru personalul OCPI sunt organizate ședințe de lucru și sesiuni de instruire, astfel încât reluarea activității să se realizeze în condiții cât mai bune. Pentru cele aproximativ 94.000 de cereri aflate în curs de soluționare la momentul incidentului, termenele legale au fost prelungite printr-o decizie internă a ANCPI. Odată cu reluarea activității, resursele de personal disponibile vor fi mobilizate pentru soluționarea acestor cereri în termenul legal.
    Pe toată durata în care sistemul electronic nu a fost disponibil, cererile depuse la ghișeu, prin poștă sau curier au fost înregistrate cu menționarea exactă a datei și orei primirii. Odată cu repunerea în funcțiune a aplicației, toate cererile – atât cele depuse prin corespondență, cât și actele instrumentate de notarii publici, anterior blocării sistemului și neînregistrate la OCPI-uri, sunt introduse în registrul electronic cu păstrarea obligatorie a rangului lor.
    Valabilitatea extraselor de carte funciară deja eliberate și valabile la momentul incidentului a fost, de asemenea, prelungită automat cu numărul de zile de indisponibilitate a sistemului, tocmai pentru a proteja rangul actelor notariale încheiate în această perioadă. Măsurile luate au ca scop protejarea rangului tuturor actelor autentificate pe durata întreruperii.
  • După repornirea aplicației e-Terra, sistemul va fi monitorizat permanent pentru identificarea și remedierea operativă a eventualelor probleme.
    În cazul apariției unor blocaje sau al unor întreruperi temporare ale funcționării, echipele tehnice specializate sunt pregătite să intervină operativ. Eventualele probleme identificate vor fi analizate și remediate în cel mai scurt timp posibil.
    ANCPI va menține, de asemenea, comunicarea permanentă cu instituțiile implicate în procesul de repunere în funcțiune a aplicației e-Terra, respectiv Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) și Cyberint.
    În perioada următoare, accesul și funcționalitățile aplicației vor fi extinse și stabilizate etapizat, pe măsura monitorizării comportamentului sistemului și a volumului de solicitări.
    ANCPI și OCPI acordă prioritate activității restante și revenirii cât mai rapide la fluxurile normale de lucru, cu respectarea termenelor și procedurilor legale aplicabile.
    Reluarea etapizată a aplicației e-Terra urmărește asigurarea unui proces sigur și controlat și reprezintă un pas important pentru revenirea la desfășurarea normală a activității de cadastru și publicitate imobiliară.
    Posibili timpi de răspuns mai mari în perioada imediat următoare
    Aplicația e-Terra funcționează în prezent în Cloudul Guvernamental, o infrastructură performantă, care oferă condiții tehnice superioare celor ale infrastructurii utilizate anterior.
    Cu toate acestea, în perioada imediat următoare repornirii, este posibil ca, din cauza volumului ridicat de accesări și a numărului mare de solicitări acumulate pe perioada indisponibilității sistemului, timpii de răspuns ai aplicației să fie mai mari.
    Pe măsura stabilizării volumului de accesări și a fluxurilor de lucru, este de așteptat ca aplicația să revină la parametrii normali de funcționare.
    Unele documente PDF pot fi temporar indisponibile
    În perioada imediat următoare repornirii, pot apărea temporar și situații în care unele documente în format PDF să fie indisponibile.
    Această situație este determinată de faptul că procesul de transfer al documentelor în Cloudul Guvernamental nu este încă finalizat.
    Precizăm că indisponibilitatea temporară a unor documente nu înseamnă pierderea sau ștergerea acestora. Documentele vor deveni disponibile pe măsură ce procesul de transfer este finalizat.
    Mulțumim pentru înțelegere și răbdare tuturor partenerilor și cetățenilor!
Dă share acestui articol:

Actualitate

Călin Groza: România nu-și poate permite să piardă o generație întreagă

România se confruntă cu o realitate pe care politicienii nu mai au voie să o ignore: tot mai mulți tineri

Baia Mare se pune în mișcare. Baia Mare Half Marathon aduce comunitatea în noua Piață a Revoluției

Duminică, 13 septembrie, băimărenii sunt invitați la cea de-a VI-a ediție a Baia Mare Half Marathon, un eveniment dedicat sportului,

Gabriel Zetea: Trei poduri de pe Valea Izei sunt reconstruite la Vadu Izei, Oncești și Bârsana

Trei poduri importante de pe drumul județean din Maramureșul Voievodal sunt reconstruite la Vadu Izei, Oncești și Bârsana. Anunțul a

Prostia costă – Ce pedeapsă a primit tânărul din București care a atacat un livrator din Bangladesh, pe motiv că este un „invadator”

Cosmin Tudoran, tânărul care a lovit anul trecut un livrator din Bangladesh pe o stradă din Capitală, pe motiv că

Admitere deschisă la masteratul de Drepturile Omului din Baia Mare. Înscrierile se fac până în 16 septembrie

Absolvenții programelor de licență se pot înscrie, până în data de 16 septembrie, la masteratul de Drepturile Omului, din domeniul

Două sisteme pentru captarea deșeurilor vor fi instalate pe Săsar și Firiza

Asociația CSR Nest lansează proiectul „Săsar & Firiza fără Plastic: Coaliție pentru Ape Curate în Baia Mare”, o inițiativă care

Atunțuri publice

PROGRAMUL ARTISTIC OFICIAL AL SĂRBĂTORII CASTANELOR 2026!

Trei zile de spectacol, trei zile în care Baia Mare strălucește așa cum se cuvine, trei zile în care sărbătorim

Mihai Vălu preia conducerea Teatrului Municipal Baia Mare. Scenograful care cunoaște teatrul din interior devine manager

Schimbare la conducerea Teatrului Municipal Baia Mare. Mihai Vălu a câștigat concursul pentru ocuparea funcției de manager, rezultatul final fiind

“Călătoria prin Infinit” aduce la Baia Mare trei personalități marcante ale științei românești

O conferință despre infinit, misterele Universului și experiența unică a călătoriei în spațiu va avea loc pe 16 octombrie, la

Abonamente gratuite pentru elevi în anul școlar 2026-2027

Primăria Municipiului Baia Mare informează elevii din municipiu și din Zona Metropolitană că își pot procura abonamentele gratuite pentru transportul

„Primul ghiozdan”

Primăria Municipiului Baia Mare continuă și în acest an programul „Primul ghiozdan”, derulat prin Direcția de Asistență Socială. Peste 1.200

ExpoRivulus revine la Baia Mare: trei zile dedicate produselor de calitate și ofertelor speciale

Baia Mare se pregătește să găzduiască o nouă ediție a ExpoRivulus, eveniment dedicat promovării produselor de calitate, întâlnirii dintre producători și