Admitere deschisă la masteratul de Drepturile Omului din Baia Mare. Înscrierile se fac până în 16 septembrie

Absolvenții programelor de licență se pot înscrie, până în data de 16 septembrie, la masteratul de Drepturile Omului, din domeniul Filosofie, organizat la Baia Mare de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. Interviul de admitere va avea loc în 17 septembrie, iar confirmarea locurilor se va face în 18 septembrie.

Programul are un caracter interdisciplinar și se adresează absolvenților din toate domeniile socio-umane, în special celor care au studiat filosofia, dreptul, istoria, asistența socială, științele educației, teologia, științele politice sau studiile de securitate.

Pe parcursul masteratului, studenții vor participa la cursuri și seminare dedicate istoriei, izvoarelor și filosofiei drepturilor omului, medierii și negocierii conflictelor, eticii aplicate, doctrinelor politice, egalității și nediscriminării, securității sociale și filosofiei războiului. Programa mai cuprinde elemente de jurisprudență, strategii argumentative, drepturile femeii și ale copilului, provocările erei digitale, biopolitica, puterea și normativitatea.

Prin intermediul parteneriatelor internaționale ale UTCN, masteranzii pot beneficia și de mobilități, stagii internaționale și burse Erasmus+ la universități din Italia, Franța, Germania și alte state europene.

Pentru actuala sesiune de admitere au mai rămas disponibile doar locuri cu taxă, existând posibilitatea ocupării ulterioare a unui loc bugetat, prin glisare. Taxa anuală de școlarizare este de 2.940 de lei și poate fi achitată în mai multe tranșe. Aceasta se aplică inclusiv candidaților care au absolvit deja un program de masterat finanțat de la buget.

Dă share acestui articol:

Actualitate

Începe reabilitarea Teatrului Municipal Baia Mare

Contractul de execuție pentru reabilitarea și modernizarea Teatrului Municipal Baia Mare a fost semnat astăzi, vineri, 9 octombrie. Lucrările vor

Mai sunt doar câteva zile! Ultimele bilete pentru evenimentul toamnei la Baia Mare – „Călătoria prin Infinit” 

Locurile se epuizează rapid pentru conferința care aduce pe aceeași scenă trei personalități marcante ale științei românești. Timpul trece repede,

Călin-Florin Groza face pasul spre PSD: o nouă etapă politică pentru deputatul de Maramureș

Deputatul maramureșean Călin-Florin Groza începe o nouă etapă în parcursul său politic. După experiența acumulată în primul mandat parlamentar, acesta

Mihai Vălu, numit manager al Teatrului Municipal Baia Mare

Mihai Vălu, numit manager al Teatrului Municipal Baia Mare pentru un mandat de trei ani Primăria Municipiului Baia Mare anunță

Șefii Vămii și Poliției de Frontieră Halmeu, reținuți de DNA! Acuzații de mită și grup infracțional organizat

În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 658/I-36 din 5 octombrie 2026, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial

Maramureș, printre cele șase județe vizate de perchezițiile DNA în dosarul Halmeu

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea,

Atunțuri publice

Mai sunt doar câteva zile! Ultimele bilete pentru evenimentul toamnei la Baia Mare – „Călătoria prin Infinit” 

Locurile se epuizează rapid pentru conferința care aduce pe aceeași scenă trei personalități marcante ale științei românești. Timpul trece repede,

PROGRAMUL ARTISTIC OFICIAL AL SĂRBĂTORII CASTANELOR 2026!

Trei zile de spectacol, trei zile în care Baia Mare strălucește așa cum se cuvine, trei zile în care sărbătorim

Mihai Vălu preia conducerea Teatrului Municipal Baia Mare. Scenograful care cunoaște teatrul din interior devine manager

Schimbare la conducerea Teatrului Municipal Baia Mare. Mihai Vălu a câștigat concursul pentru ocuparea funcției de manager, rezultatul final fiind

“Călătoria prin Infinit” aduce la Baia Mare trei personalități marcante ale științei românești

O conferință despre infinit, misterele Universului și experiența unică a călătoriei în spațiu va avea loc pe 16 octombrie, la

Abonamente gratuite pentru elevi în anul școlar 2026-2027

Primăria Municipiului Baia Mare informează elevii din municipiu și din Zona Metropolitană că își pot procura abonamentele gratuite pentru transportul

„Primul ghiozdan”

Primăria Municipiului Baia Mare continuă și în acest an programul „Primul ghiozdan”, derulat prin Direcția de Asistență Socială. Peste 1.200