Patru cetățeni cehi, sancționați de jandarmii montani după ce au fost surprinși cu motociclete de teren în fondul cinegetic de la poalele Munților Gutâi

În acest sfârșit de săptămână, jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Cavnic, aflați în timpul unei misiuni de patrulare, au surprins și sancționat patru cetățeni cehi care desfășurau activități de tip off-road în zona Valea Gutâi, la poalele Munților Gutâi din apropierea orașului Cavnic.

Persoanele au fost depistate în timp ce se deplasau cu motocicletele special echipate pentru activități de off-road, încălcând prevederile legale referitoare la accesul cu astfel de vehicule în fondul cinegetic.

În urma verificărilor efectuate, jandarmii montani au stabilit că este vorba despre patru cetățeni cehi care au închiriat un spațiu de cazare în zonă pentru a desfășura activități de agrement cu motocicletele în acea zonă. Pentru fapta lor, persoanele au fost sancționate contravențional cu suma de 4.000 de lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic.

Se atrage atenția asupra faptului că activitățile de tip off-road pot fi desfășurate numai cu respectarea condițiilor de organizare și a normelor legale în vigoare.
Dă share acestui articol:

Actualitate

România are nevoie de reforme reale, nu de noi taxe

Economia României este supusă unei presiuni tot mai mari, iar populația și mediul de afaceri resimt efectele scumpirilor și ale

Guvernul Luca Niculescu are șanse mari să treacă de Parlament

Negocierile politice par să fi ajuns într-un punct decisiv, iar formarea Guvernului condus de Luca Niculescu are șanse tot mai

Baia Mare se implică în deciziile privind viitorul buget al Uniunii Europene

Primarul municipiului Baia Mare, Ioan Doru Dăncuș, participă astăzi, 13 octombrie, la Bruxelles, la întâlnirea Grupului de coordonare al primarilor

Calin Groza – Legi mai permisive, probleme mai grave! Nu putem risca viitorul tinerilor noștri!

Legi mai permisive, probleme mai grave! Nu putem risca viitorul tinerilor noștri!De ceva timp, deputatul Călin Florin Groza aduce problema

Sprijin pentru masa la grădiniță: băimărenii sunt invitați să transmită propuneri

Municipiul Baia Mare anunță deschiderea procedurii de transparență decizională a procesului de elaborare a Proiectului de Hotărâre privind acordarea contribuţiei

Începe reabilitarea Teatrului Municipal Baia Mare

Contractul de execuție pentru reabilitarea și modernizarea Teatrului Municipal Baia Mare a fost semnat astăzi, vineri, 9 octombrie. Lucrările vor

Atunțuri publice

ExpoRivulus revine la Baia Mare: trei zile dedicate produselor de calitate și ofertelor speciale

Baia Mare se pregătește să găzduiască o nouă ediție a ExpoRivulus, eveniment dedicat promovării produselor de calitate, întâlnirii dintre producători și

Anunț: Privind participarea operatorilor economici la evenimentul “SĂRBĂTOAREA CASTANELOR ediția 31”

Călin Florin Groza, la începutul noii sesiuni parlamentare: „Românii nu ne-au trimis în Parlament pentru a ne certa. Ne-au trimis pentru a construi”

Călin Florin Groza, la începutul noii sesiuni parlamentare: „Românii nu ne-au trimis în Parlament pentru a ne certa. Ne-au trimis

ButoaieInox.ro participă la AgroMaramureș, la Mireșu Mare

MIREȘU MARE, MARAMUREȘ – În perioada 22–23 august, Mireșu Mare găzduiește AgroMaramureș – Expoziție și Forum Agricol, un eveniment dedicat agriculturii maramureșene, producătorilor

Mesajul deputatului Calin Groza de Ziua Maramuresului

Astăzi, de 15 August, Ziua Maramureșului, sărbătorim mai mult decât un loc pe hartă. Sărbătorim o identitate construită și păstrată