O nouă punte peste Prut: municipiile Baia Mare și Bălți au devenit orașe înfrățite

Vineri, 18 septembrie, în cadrul ședinței festive a Consiliului Local al Municipiului Baia Mare, organizată cu prilejul celei de-a XXXI-a ediții a Sărbătorii Castanelor, Municipiul Baia Mare și Municipiul Bălți din Republica Moldova au semnat un acord de înfrățire. Documentul deschide noi perspective de cooperare între cele două administrații locale în domenii de interes comun, precum: administrația publică, educația, cultura, sportul, sănătatea, turismul, protecția mediului și reducerea riscurilor de dezastre, agricultura, comerțul, infrastructura, utilitățile publice și asistența socială.

”Alături de domnul primar Alexandr Petkov am semnat în cadrul Ședinței Festive acordul de înfrățire dintre municipiul Baia Mare și municipiul Bălți din Republica Moldova! Domnul Alexandr Petkov a spus foarte frumos că, indiferent de distanță, ne apropiem. Ne apropiem spiritual, prin ceea ce avem în comun și prin lucrurile pe care alegem să le facem împreună. Și cred că acesta este cel mai important mesaj al acestei înfrățiri”, a declarat Ioan Doru Dăncuș, primarul Municipiului Baia Mare.

Prin acest parteneriat, cele două municipalități își propun să dezvolte proiecte comune care să contribuie la dezvoltarea economică și socială și să aducă beneficii concrete comunităților locale. Totodată, vor fi identificate și inițiate proiecte care pot beneficia de finanțare din fonduri europene.

La ceremonia de semnare au participat Excelența Sa Mihai Mîțu, ambasadorul Republicii Moldova în România, Eugen Rusu, consul în cadrul Ambasadei Republicii Moldova la București, și Florentin Tuș, consul onorific al Republicii Moldova la Baia Mare.

”Suntem un oraș european, membri ai Eurocities, rețeaua care aduce împreună peste 200 de orașe de pe continent, și avem experiența unor proiecte și parteneriate pe care vrem să le împărtășim cu frații noștri din Bălți. Cred că putem construi împreună proiecte în administrație, educație, cultură, sănătate, sport, turism, mediu și infrastructură. Putem învăța unii de la ceilalți și putem crea noi oportunități pentru oamenii din Baia Mare și Bălți”, a adăugat Ioan Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare.

Delegația Municipiului Bălți a fost formată din: Alexandr Petkov, primarul municipiului, Tatiana Dubițkaia, viceprimar, și Eduard Pleșca, consilier în Consiliul Municipal Bălți.

Dă share acestui articol:

Actualitate

Începe reabilitarea Teatrului Municipal Baia Mare

Contractul de execuție pentru reabilitarea și modernizarea Teatrului Municipal Baia Mare a fost semnat astăzi, vineri, 9 octombrie. Lucrările vor

Mai sunt doar câteva zile! Ultimele bilete pentru evenimentul toamnei la Baia Mare – „Călătoria prin Infinit” 

Locurile se epuizează rapid pentru conferința care aduce pe aceeași scenă trei personalități marcante ale științei românești. Timpul trece repede,

Călin-Florin Groza face pasul spre PSD: o nouă etapă politică pentru deputatul de Maramureș

Deputatul maramureșean Călin-Florin Groza începe o nouă etapă în parcursul său politic. După experiența acumulată în primul mandat parlamentar, acesta

Mihai Vălu, numit manager al Teatrului Municipal Baia Mare

Mihai Vălu, numit manager al Teatrului Municipal Baia Mare pentru un mandat de trei ani Primăria Municipiului Baia Mare anunță

Șefii Vămii și Poliției de Frontieră Halmeu, reținuți de DNA! Acuzații de mită și grup infracțional organizat

În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 658/I-36 din 5 octombrie 2026, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial

Maramureș, printre cele șase județe vizate de perchezițiile DNA în dosarul Halmeu

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea,

Atunțuri publice

Mai sunt doar câteva zile! Ultimele bilete pentru evenimentul toamnei la Baia Mare – „Călătoria prin Infinit” 

Locurile se epuizează rapid pentru conferința care aduce pe aceeași scenă trei personalități marcante ale științei românești. Timpul trece repede,

PROGRAMUL ARTISTIC OFICIAL AL SĂRBĂTORII CASTANELOR 2026!

Trei zile de spectacol, trei zile în care Baia Mare strălucește așa cum se cuvine, trei zile în care sărbătorim

Mihai Vălu preia conducerea Teatrului Municipal Baia Mare. Scenograful care cunoaște teatrul din interior devine manager

Schimbare la conducerea Teatrului Municipal Baia Mare. Mihai Vălu a câștigat concursul pentru ocuparea funcției de manager, rezultatul final fiind

“Călătoria prin Infinit” aduce la Baia Mare trei personalități marcante ale științei românești

O conferință despre infinit, misterele Universului și experiența unică a călătoriei în spațiu va avea loc pe 16 octombrie, la

Abonamente gratuite pentru elevi în anul școlar 2026-2027

Primăria Municipiului Baia Mare informează elevii din municipiu și din Zona Metropolitană că își pot procura abonamentele gratuite pentru transportul

„Primul ghiozdan”

Primăria Municipiului Baia Mare continuă și în acest an programul „Primul ghiozdan”, derulat prin Direcția de Asistență Socială. Peste 1.200