Baia Mare se implică în deciziile privind viitorul buget al Uniunii Europene


Primarul municipiului Baia Mare, Ioan Doru Dăncuș, participă astăzi, 13 octombrie, la Bruxelles, la întâlnirea Grupului de coordonare al primarilor privind cadrul financiar multianual, din cadrul rețelei Eurocities, cu Raffaele Fitto, vicepreședintele executiv al Comisiei Europene pentru coeziune și reforme. Întâlnirea aduce practic în atenția Comisiei Europene o preocupare comună a administrațiilor locale: orașele trebuie să participe efectiv la stabilirea priorităților de investiții pentru perioada 2028-2034 și să aibă un acces mai direct și mai simplu la finanțarea europeană.


”Pentru Baia Mare, aceste negocieri au o miză concretă. Fondurile europene pot însemna, pentru băimăreni, o locuință pe care să și-o permită, un transport public pe care să se poată baza, cartiere mai îngrijite și servicii mai aproape de casă. Felul în care vor fi alocați acești bani va influența proiectele pe care le vom putea realiza în următorii ani. De aceea, ne dorim ca nevoile cetățenilor din toate colțurile Europei să fie auzite și să se regăsească în deciziile luate acum la cel mai înalt nivel european. Eurocities se implică tocmai în acest sens: aduce vocea orașelor și a comunităților lor în dialogul cu instituțiile europene, pentru ca Europa să fie cu adevărat aproape de cetățeni. O apropiere pe care oamenii să o simtă în viața de zi cu zi, prin investiții care răspund nevoilor lor. Comisia Europeană a propus pentru perioada 2028-2034 un buget de aproape 2.000 de miliarde de euro. Printre schimbările propuse se află introducerea Planurilor de parteneriat naționale și regionale, care ar urma să reunească o parte importantă a investițiilor și reformelor finanțate de Uniunea Europeană în fiecare stat membru. De aceea, este important ca orașele din Europa, indiferent de dimensiunea lor, să participe la pregătirea acestor planuri, astfel încât proiectele de care comunitățile au nevoie să își găsească locul în viitoarele finanțări”, a declarat Ioan Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare.


În acest context, orașele solicită garanții clare că vor fi implicate de la început în elaborarea planurilor, în alegerea priorităților și în stabilirea modului de alocare a fondurilor. Administrațiile locale cunosc cel mai bine nevoile comunităților și pot identifica proiectele care aduc cele mai importante îmbunătățiri.


Alături de primarul Ioan Doru Dăncuș, la întâlnirea de astăzi participă mai mulți primari din rețeaua Eurocities: Hanna Zdanowska, primarul orașului Lodz, Matteo Lepore, primarul orașului Bologna, Rafał Trzaskowski, primarul Varșoviei, și Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca. De asemenea, participă Christophe Jacquemain, viceprimarul orașului Lyon, Myriam Bencharaa, vicepreședinta Metropolei Lyon, Audrey Pulvar, viceprimarul Parisului, Anna Lisa Boni, viceprimarul orașului Bologna, Susanne Schilderman, viceprimarul orașului Utrecht, Luuc Dekkers, viceprimarul orașului Rotterdam, Henna Partanen, prim-vicepreședinta Consiliului executiv al orașului Espoo, și André Sobczak, secretarul general al Eurocities. Întâlnirea precedă Consiliul European din 15-16 octombrie, în cadrul căruia liderii UE vor continua discuțiile privind viitorul cadru financiar multianual. Obiectivul este obținerea unui acord până la sfârșitul anului 2026, pentru a permite adoptarea legislației în 2027 și asigurarea continuității finanțărilor începând cu ianuarie 2028.

Dă share acestui articol:

Actualitate

Baia Mare se implică în deciziile privind viitorul buget al Uniunii Europene

Primarul municipiului Baia Mare, Ioan Doru Dăncuș, participă astăzi, 13 octombrie, la Bruxelles, la întâlnirea Grupului de coordonare al primarilor

Calin Groza – Legi mai permisive, probleme mai grave! Nu putem risca viitorul tinerilor noștri!

Legi mai permisive, probleme mai grave! Nu putem risca viitorul tinerilor noștri!De ceva timp, deputatul Călin Florin Groza aduce problema

Sprijin pentru masa la grădiniță: băimărenii sunt invitați să transmită propuneri

Municipiul Baia Mare anunță deschiderea procedurii de transparență decizională a procesului de elaborare a Proiectului de Hotărâre privind acordarea contribuţiei

Începe reabilitarea Teatrului Municipal Baia Mare

Contractul de execuție pentru reabilitarea și modernizarea Teatrului Municipal Baia Mare a fost semnat astăzi, vineri, 9 octombrie. Lucrările vor

Mai sunt doar câteva zile! Ultimele bilete pentru evenimentul toamnei la Baia Mare – „Călătoria prin Infinit” 

Locurile se epuizează rapid pentru conferința care aduce pe aceeași scenă trei personalități marcante ale științei românești. Timpul trece repede,

Călin-Florin Groza face pasul spre PSD: o nouă etapă politică pentru deputatul de Maramureș

Deputatul maramureșean Călin-Florin Groza începe o nouă etapă în parcursul său politic. După experiența acumulată în primul mandat parlamentar, acesta

Atunțuri publice

PROGRAMUL ARTISTIC OFICIAL AL SĂRBĂTORII CASTANELOR 2026!

Trei zile de spectacol, trei zile în care Baia Mare strălucește așa cum se cuvine, trei zile în care sărbătorim

Mihai Vălu preia conducerea Teatrului Municipal Baia Mare. Scenograful care cunoaște teatrul din interior devine manager

Schimbare la conducerea Teatrului Municipal Baia Mare. Mihai Vălu a câștigat concursul pentru ocuparea funcției de manager, rezultatul final fiind

“Călătoria prin Infinit” aduce la Baia Mare trei personalități marcante ale științei românești

O conferință despre infinit, misterele Universului și experiența unică a călătoriei în spațiu va avea loc pe 16 octombrie, la

Abonamente gratuite pentru elevi în anul școlar 2026-2027

Primăria Municipiului Baia Mare informează elevii din municipiu și din Zona Metropolitană că își pot procura abonamentele gratuite pentru transportul

„Primul ghiozdan”

Primăria Municipiului Baia Mare continuă și în acest an programul „Primul ghiozdan”, derulat prin Direcția de Asistență Socială. Peste 1.200

ExpoRivulus revine la Baia Mare: trei zile dedicate produselor de calitate și ofertelor speciale

Baia Mare se pregătește să găzduiască o nouă ediție a ExpoRivulus, eveniment dedicat promovării produselor de calitate, întâlnirii dintre producători și