Actualizare – Accident grav pe Dealul Dura

Din primele informații, polițistul Alexandru Danea se afla în timpul liber și mersese la școală pentru a-l lua pe fiul său, elev în clasa a IX-a la un liceu din Baia Mare.

Conform martorilor și surselor locale, autoturismul condus de acesta ar fi pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un TIR.

În urma impactului violent:

atât conducătorul auto, cât și fiul său au decedat, echipajele de descarcerare și SMURD au intervenit rapid și au încercat resuscitarea victimelor, însă fără succes,

alte persoane implicate în accident au suferit doar traumatisme minore.

Omagiu adus de colegi

Pe pagina oficială de Facebook a Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș, colegii săi au transmis un mesaj emoționant:

„Tristețe și durere apăsătoare la Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș. Colegul și prietenul nostru, Danea Arrun Alexandru, împreună cu fiul său de 14 ani, au plecat în ceruri. Lasă în urmă un gol pe care timpul nu îl va șterge niciodată…

Rămân parte din familia Poliției Maramureș.

Sincere condoleanțe familiei greu încercate! Drum lin în lumină!”

Investigații în curs

Poliția continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate modul în care s-a produs tragedia. Întreaga comunitate locală și colegii din Poliția Maramureș rămân profund marcați de pierderea unui om respectat și dedicat.

Dă share acestui articol:

Actualitate

ButoaieInox.ro participă la AgroMaramureș, la Mireșu Mare

MIREȘU MARE, MARAMUREȘ – În perioada 22–23 august, Mireșu Mare găzduiește AgroMaramureș – Expoziție și Forum Agricol, un eveniment dedicat agriculturii maramureșene, producătorilor

Calin Groza – România are nevoie de echilibru economic, nu de populism

Deputatul Călin Florin Groza consideră că România traversează o perioadă în care deciziile economice trebuie luate cu responsabilitate, nu sub

Mesajul deputatului Calin Groza de Ziua Maramuresului

Astăzi, de 15 August, Ziua Maramureșului, sărbătorim mai mult decât un loc pe hartă. Sărbătorim o identitate construită și păstrată

De la „a doua cea mai mare creștere economică” la a doua cea mai mare cădere. România intră în 2026 cu economia pe minus

Economia României a ajuns într-un punct în care discursul triumfalist despre creștere economică pare să aparțină unei alte perioade. Datele

Atenție, șoferi! Modificări ale semnalizării pe strada Teatrului

Municipiul Baia Mare informează cetățenii că, în urma avizului Comisiei Municipale de Sistematizare a Circulației din data de 12 august

Panourile fotovoltaice, soluție pentru energie verde, dar și un posibil risc de incendiu. Cazuri alarmante în România

Sistemele fotovoltaice au devenit tot mai prezente pe acoperișurile locuințelor și ale firmelor din România. În timp ce energia solară

Atunțuri publice

Anunțuri Publice

ButoaieInox.ro participă la AgroMaramureș, la Mireșu Mare

MIREȘU MARE, MARAMUREȘ – În perioada 22–23 august, Mireșu Mare găzduiește AgroMaramureș – Expoziție și Forum Agricol, un eveniment dedicat agriculturii maramureșene, producătorilor

Mesajul deputatului Calin Groza de Ziua Maramuresului

Astăzi, de 15 August, Ziua Maramureșului, sărbătorim mai mult decât un loc pe hartă. Sărbătorim o identitate construită și păstrată

Atenție, șoferi! Modificări ale semnalizării pe strada Teatrului

Municipiul Baia Mare informează cetățenii că, în urma avizului Comisiei Municipale de Sistematizare a Circulației din data de 12 august

ONDA Coolwaves® ajunge la Lavanda Sky Baia Mare: noua tehnologie pentru remodelare corporală

Lavanda Sky introduce ONDA Coolwaves® în Baia Mare Lavanda Sky Baia Mare, cunoscută local pentru serviciile de epilare definitivă cu Laser

Activitatea de cadastru și publicitate imobiliară se reia etapizat. Aproximativ 94.000 de cereri, în curs de soluționare după repornirea e-Terra

Începând de ieri, 11 august 2026, aplicația e-Terra a fost repornită etapizat, pentru personalul ANCPI, al oficiilor de cadastru și