A fost aprobată reorganizarea Romsilva; numărul direcțiilor județene va fi redus de la 41 la 19 direcții regionale.

Guvernul a aprobat reorganizarea Romsilva, reducând numărul direcțiilor silvice de la 41, organizate la nivel județean, la 19 direcții regionale, a anunțat ministrul Mediului, Diana Buzoianu.

Măsura face parte dintr-o hotărâre de Guvern inclusă ca jalon în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și are ca obiectiv modernizarea instituției și creșterea eficienței în administrarea pădurilor din România.

Ministrul a explicat că schimbările sunt necesare pentru întărirea mecanismelor interne ale instituției și pentru îmbunătățirea modului în care sunt gestionate pădurile, în contextul problemelor semnalate în ultimii ani privind tăierile ilegale și numeroasele dosare închise fără sancțiuni.

Noua structură va introduce și reguli mai stricte privind managementul direcțiilor silvice. Directorii direcțiilor regionale vor fi selectați prin concurs și vor semna contracte de mandat care vor include criterii de performanță evaluate anual. Nerespectarea acestor criterii poate duce la încetarea mandatului.

Printre indicatorii de performanță se numără inițierea de acțiuni în instanță pentru recuperarea prejudiciilor în cel puțin 90% dintre cazurile în care acestea sunt constatate, precum și realizarea a minimum 80% din programul anual de investiții.

”Este vorba de hotărârea de Guvern care, practic, face trecerea de la cele 41 de direcţii silvice la 19 direcţii silvice regionale. Este o hotărâre de Guvern care a fost, de altfel, şi jalon în PNRR. Cu îndeplinirea acestui jalon, mergem înainte şi cu cererea de plată numărul 4 pentru a putea să fie îndeplinite şi ultimele condiţii ca să primim aceşti bani. Dar mai departe de jalonul din PNRR, reorganizarea Romsilva, de fapt, va însemna inclusiv o reformă reală a acestei instituţii”, a declarat, joi, Diana Buzoianu.

Ea a menţionat că este nevoie de mecanisme mai solide din cadrul Romsilva pentru schimbarea traiectoriei în care a fost gestionată pădurea din ţara noastră.

”Am văzut de-a lungul timpului cifrele absolut alarmante cu privire la tăierile ilegale. Am văzut de-a lungul timpului cifrele alarmante cu privire la cazurile care au fost sesizate şi apoi clasate, prescrise. Este clar că avem nevoie şi de mecanisme interne în cadrul Romsilva, mult mai solide, pentru a putea să fie schimbată traiectoria în care a fost gestionată pădurea din România, pădurile din România cum au fost gestionate. Şi atunci, principalele modificări care au fost propuse şi care au fost adoptate astăzi, pe lângă reorganizarea teritorială care a însemnat şi trecerea la direcţii regionale, nu la direcţii judeţene, avem de asemenea şi modificări cu privire la criteriile de performanţă ale directorilor”, a mai explicat ministrul Mediului.

Buzoianu a subliniat că pentru viitoarele direcţii regionale se va organiza un concurs, iar directorul care va câştiga va semna un contract de mandat şi nu va mai avea un contract de muncă. De asemenea, pe acest contract de mandat vor exista criterii de performanţă care vor fi analizate în fiecare an.

”Această evaluare va putea să ducă inclusiv la încetarea mandatului, dacă nu au fost îndeplinite două treimi din criterii”, a mai afirmat Diana Buzoianu.

Ea a menţionat că un criteriu de performanţă prevede ca în cel puţin 90% din cazurile unde vor fi constatate prejudicii să existe şi acţiuni în instanţă pentru recuperarea acestora.

”Am pus criteriu ca 90% din numărul de cazuri în care se constată prejudicii, în minim 90% din cazuri, să existe apoi şi chemări în judecată pe răspundere civilă şi încercarea de recuperare a acestor prejudicii. Adică nu ne mai batem joc dacă sunt descoperite prejudicii”, a explicat Diana Buzoianu.

Ea a adăugat că directorii direcţiilor silvice regionale vor trebui să îndeplinească cel puţin 80% din programul de investiţii asumat la începutul anului.

”Vom trece de la o administrare care era mai degrabă subiectivă, cu mandate care erau perpetuate pe zeci de ani de zile în detrimentul pădurilor şi în detrimentul acestei instituţii, la mandate foarte clare cu criterii de performanţă extraordinar de obiective care vor putea să fie analizate în fiecare an”, a declarat ministrul Mediului.

Dă share acestui articol:

Actualitate

BREAKING NEWS – Explozie într-un spațiu comercial din Baia Mare

În urmă cu puține momente, o explozie a fost semnalată într-o încăpere a unui operator economic situat pe bulevardul Regele

Consilierii au dat undă verde bugetului municipiului Baia Mare: 65,4% din fonduri merg spre dezvoltare

Bugetul Municipiului Baia Mare pentru anul 2026 a fost aprobat astăzi în ședința Consiliului Local, cu 18 voturi „pentru”, 0

NOAPTE DE FOC LA SIGHET – Pompierii au intervenit pentru stingerea unui incendiu într-un bloc

​Detașamentul de Pompieri Sighetu Marmației a intervenit noaptea trecută, în jurul orei 23:00, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit

Educația, în prim-plan în Baia Mare: licee, universități și ateliere interactive la Târgul Ofertelor Educaționale 2026

Municipiul Baia Mare, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Maramureș și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Maramureș, organizează

COD GALBEN DE VÂNT – Rafale de până la 90 km/h anunțate și pentru Maramureș

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș informează că, în data de 7 aprilie, este în vigoare o atenționare meteorologică

Precizări ale Primăriei Municipiului Baia Mare față de măsurile dispuse de DNA ce vizează arhitectul-șef al instituției

Primăria Municipiului Baia Mare a luat act de măsurile dispuse de Direcția Națională Anticorupție într-un dosar care vizează arhitectul-șef al

Atunțuri publice

BREAKING NEWS – Explozie într-un spațiu comercial din Baia Mare

În urmă cu puține momente, o explozie a fost semnalată într-o încăpere a unui operator economic situat pe bulevardul Regele

Educația, în prim-plan în Baia Mare: licee, universități și ateliere interactive la Târgul Ofertelor Educaționale 2026

Municipiul Baia Mare, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Maramureș și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Maramureș, organizează

COD GALBEN DE VÂNT – Rafale de până la 90 km/h anunțate și pentru Maramureș

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș informează că, în data de 7 aprilie, este în vigoare o atenționare meteorologică

Precizări ale Primăriei Municipiului Baia Mare față de măsurile dispuse de DNA ce vizează arhitectul-șef al instituției

Primăria Municipiului Baia Mare a luat act de măsurile dispuse de Direcția Națională Anticorupție într-un dosar care vizează arhitectul-șef al

TRADIȚIE ÎN INIMA ORAȘULUI – Târg de Paște în Baia Mare

Primăvara aduce, și în acest an, o atmosferă aparte în Municipiul Baia Mare. În perioada 2–12 aprilie 2026, Piața Libertății

În pragul tragediei: un tată de 31 de ani din Maramureș are nevoie urgentă de o șansă la viață

Viața unei familii s-a schimbat dramatic în doar câteva ore. Alexandru, un tânăr în vârstă de 31 de ani și