Noi reguli de parcare în Baia Mare: tichet obligatoriu în 5 zone centrale

Municipiul Baia Mare informează cetățenii că, începând cu data de 16 martie 2026, se instituie proiectul pilot de parcări cu regim special de taxare în 5 locații. Astfel, au fost avizate următoarele zone, conform hărții atașate:

  • parcarea din zona str. Gheorghe Șincai nr. 37 (Primăria Municipiului Baia Mare) – 21 de locuri;
  • parcarea Magazinului Universal Maramureșul29 de locuri;
  • str. Școlii, de la intersecția cu str. Progresului, pe ambele părți, până la trecerea de pietoni din zona intrării auto în curtea Colegiului Național „Anghel Saligny” 56 de locuri;
  • parcarea din Piața Libertății, în fața fostului Hotel Minerul (toată);
  • bd. Republicii, în fața Palatului de Justiție (Judecătoria Baia Mare) – 5 locuri.

Pentru a parca în aceste zone, cetățenii, indiferent dacă dețin sau nu un abonament de parcare emis de Municipiul Baia Mare, trebuie să achiziționeze un tichet de parcare temporar, respectiv fizic de la parcometru, prin SMS sau prin aplicația T-Park, pentru perioada în care staționează în aceste locații, în intervalul orar 08:00–16:30, de luni până vineri.

În afara intervalului orar 8:00–16:30, parcările cu regim special pot fi utilizate și pe baza abonamentului pentru parcări publice cu plată.

Dă share acestui articol:

Actualitate

ButoaieInox.ro participă la AgroMaramureș, la Mireșu Mare

MIREȘU MARE, MARAMUREȘ – În perioada 22–23 august, Mireșu Mare găzduiește AgroMaramureș – Expoziție și Forum Agricol, un eveniment dedicat agriculturii maramureșene, producătorilor

Calin Groza – România are nevoie de echilibru economic, nu de populism

Deputatul Călin Florin Groza consideră că România traversează o perioadă în care deciziile economice trebuie luate cu responsabilitate, nu sub

Mesajul deputatului Calin Groza de Ziua Maramuresului

Astăzi, de 15 August, Ziua Maramureșului, sărbătorim mai mult decât un loc pe hartă. Sărbătorim o identitate construită și păstrată

De la „a doua cea mai mare creștere economică” la a doua cea mai mare cădere. România intră în 2026 cu economia pe minus

Economia României a ajuns într-un punct în care discursul triumfalist despre creștere economică pare să aparțină unei alte perioade. Datele

Atenție, șoferi! Modificări ale semnalizării pe strada Teatrului

Municipiul Baia Mare informează cetățenii că, în urma avizului Comisiei Municipale de Sistematizare a Circulației din data de 12 august

Panourile fotovoltaice, soluție pentru energie verde, dar și un posibil risc de incendiu. Cazuri alarmante în România

Sistemele fotovoltaice au devenit tot mai prezente pe acoperișurile locuințelor și ale firmelor din România. În timp ce energia solară

Atunțuri publice

Anunțuri Publice

ButoaieInox.ro participă la AgroMaramureș, la Mireșu Mare

MIREȘU MARE, MARAMUREȘ – În perioada 22–23 august, Mireșu Mare găzduiește AgroMaramureș – Expoziție și Forum Agricol, un eveniment dedicat agriculturii maramureșene, producătorilor

Mesajul deputatului Calin Groza de Ziua Maramuresului

Astăzi, de 15 August, Ziua Maramureșului, sărbătorim mai mult decât un loc pe hartă. Sărbătorim o identitate construită și păstrată

Atenție, șoferi! Modificări ale semnalizării pe strada Teatrului

Municipiul Baia Mare informează cetățenii că, în urma avizului Comisiei Municipale de Sistematizare a Circulației din data de 12 august

ONDA Coolwaves® ajunge la Lavanda Sky Baia Mare: noua tehnologie pentru remodelare corporală

Lavanda Sky introduce ONDA Coolwaves® în Baia Mare Lavanda Sky Baia Mare, cunoscută local pentru serviciile de epilare definitivă cu Laser

Activitatea de cadastru și publicitate imobiliară se reia etapizat. Aproximativ 94.000 de cereri, în curs de soluționare după repornirea e-Terra

Începând de ieri, 11 august 2026, aplicația e-Terra a fost repornită etapizat, pentru personalul ANCPI, al oficiilor de cadastru și