În perioada 1 iunie 2025 – 31 august 2026, Liceul Tehnologic „George Barițiu” din Baia Mare a implementat proiectul Erasmus+ în domeniul formării profesionale – VET cu nr. 2025-1-RO91-KA121-VET-000310691, oferind elevilor și cadrelor didactice oportunitatea de a-și dezvolta competențele profesionale în context european.
În cadrul proiectului au participat 42 de elevi din clasele a XI-a, de la calificări de nivel 3 și 4 din domeniul Electronică automatizări, precum și doi profesori de discipline tehnologice. Elevii au fost repartizați în trei fluxuri de mobilități desfășurate în Portugalia, unde au efectuat stagii de pregătire practică de două săptămâni în companii și centre de formare profesională din Lisabona. Experiența europeană le-a permis să își consolideze competențele specifice calificării și să se familiarizeze cu tehnologii, echipamente și metode de lucru utilizate în mediul profesional.
La rândul lor, profesorii participanți și-au dezvoltat competențe tehnice și pedagogice privind programarea PLC, elaborarea de scenarii didactice, realizarea de mini-proiecte aplicate pentru elevi, utilizarea simulatoarelor software în activitățile practice, integrarea echipamentelor moderne în laboratoare, precum și adaptarea unor exemple de robotică și IoT la nivelul învățământului profesional și tehnic.
Rezultatele învățării dobândite în urma mobilităților au fost evaluate și validate prin documentele de mobilitate Europass, oferind participanților o recunoaștere europeană a competențelor dezvoltate.
Un obiectiv important al proiectului a fost ca experiențele dobândite în mobilitățile europene să nu rămână doar la nivel individual, ci să fie valorificate și multiplicate în cadrul școlii. Competențele și metodele dobândite de elevi și profesori au fost integrate în activitățile educaționale, contribuind la modernizarea procesului de predare și învățare și la apropierea formării profesionale de cerințele actuale ale pieței muncii.
Prin aceste rezultate, proiectul Erasmus+ a contribuit la creșterea calității formării profesionale oferite de Liceul Tehnologic „George Barițiu”, consolidând dimensiunea europeană a educației și pregătind elevii pentru o integrare mai bună pe piața muncii.





