Mihai Vălu, numit manager al Teatrului Municipal Baia Mare

Mihai Vălu, numit manager al Teatrului Municipal Baia Mare pentru un mandat de trei ani

Primăria Municipiului Baia Mare anunță numirea lui Mihai Vălu în funcția de manager al Teatrului Municipal Baia Mare, contractul de management având o durată de trei ani. Creșterea numărului de spectacole, atragerea unui public mai numeros și intensificarea promovării sunt principalele obiective stabilite de conducerea administrației locale împreună cu noul manager.

”Sigur, nu va fi o misiune ușoară. Așa cum știți, am obținut o finanțare uriașă din partea Ministerului Dezvoltării pentru reabilitarea și modernizarea Teatrului Municipal Baia Mare, iar șantierul mult așteptat va începe mai curând decât credeam. Planul noului manager are, așadar, trei etape: activitatea până la eliberarea sediului, funcționarea teatrului în spații alternative pe durata lucrărilor și, în final, revenirea în clădirea reabilitată, „întoarcerea acasă”. Cu atât mai mult, în acest context, îmi doresc ca în perioada următoare să punem în aplicare și câteva premiere. Cum ar fi să avem piese de teatru în cartiere, în amfiteatrele din viitoarea Piață a Universității, în cele de pe malul Săsarului sau “laița” din noua Piață a Revoluției. Un mod prin care să aducem arta și cultura și mai aproape de comunitate, în timp ce punem în valoare spațiile publice pe care le redăm orașului”, a declarat Ioan Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare.

Mihai Vălu lucrează în cadrul Teatrului Municipal Baia Mare din 1996 și are 30 de ani de experiență în instituție, unde a ocupat funcțiile de scenograf și șef de producție. Timp de nouă ani, a condus Serviciul producție, având responsabilități de planificare, bugetare și coordonare a atelierelor. Este absolvent al Academiei Naționale de Artă din București, Facultatea de Arte Decorative și Design, domeniul Scenografie.

Experiența sa artistică include peste 140 de spectacole realizate în țară și în străinătate, inclusiv producții pentru: Teatrul Național Timișoara, Opera Națională Română Cluj-Napoca, Filarmonica Oradea, Teatrul de Nord Satu Mare, Teatrul de Vest Reșița, Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” Târgu Jiu și Polly Grand Theatre din Shanghai. Activitatea sa scenografică a fost recompensată cu mai multe distincții.

Dă share acestui articol:

Actualitate

ULTIMA ORĂ – Accident grav între Cernești și Târgu Lăpuș. Trei victime blocate

​Pompierii militari intervin în aceste momente la un accident rutier produs pe DN18B, dintre localitățile Cernești și Târgu Lăpuș, în

Alertă în securitatea cibernetică! Agenți de inteligență artificială au accesat date confidențiale fără să fie detectați

Incidente îngrijorătoare în India, unde agenți de inteligență artificială ar fi pătruns în sistemele informatice ale unor organizații și ar

Jandarmii montani maramureșeni, recomandări pentru drumeții în siguranță la sfârșit de săptămână

Odată cu venirea toamnei, traseele montane din județul Maramureș oferă peisaje deosebite și oportunități pentru petrecerea timpului liber în natură.

ANUNȚ DE INTERES PUBLICprivind schimbarea circulației pe strada 22 Decembrie începând de sâmbătă, 17 octombrie 2026

ANUNȚ DE INTERES PUBLICprivind schimbarea circulației pe strada 22 Decembrie începând de sâmbătă, 17 octombrie 2026Municipiul Baia Mare informează cetățenii

România are nevoie de reforme reale, nu de noi taxe

Economia României este supusă unei presiuni tot mai mari, iar populația și mediul de afaceri resimt efectele scumpirilor și ale

Guvernul Luca Niculescu are șanse mari să treacă de Parlament

Negocierile politice par să fi ajuns într-un punct decisiv, iar formarea Guvernului condus de Luca Niculescu are șanse tot mai

Atunțuri publice

ULTIMA ORĂ – Accident grav între Cernești și Târgu Lăpuș. Trei victime blocate

​Pompierii militari intervin în aceste momente la un accident rutier produs pe DN18B, dintre localitățile Cernești și Târgu Lăpuș, în

Alertă în securitatea cibernetică! Agenți de inteligență artificială au accesat date confidențiale fără să fie detectați

Incidente îngrijorătoare în India, unde agenți de inteligență artificială ar fi pătruns în sistemele informatice ale unor organizații și ar

Jandarmii montani maramureșeni, recomandări pentru drumeții în siguranță la sfârșit de săptămână

Odată cu venirea toamnei, traseele montane din județul Maramureș oferă peisaje deosebite și oportunități pentru petrecerea timpului liber în natură.

ANUNȚ DE INTERES PUBLICprivind schimbarea circulației pe strada 22 Decembrie începând de sâmbătă, 17 octombrie 2026

ANUNȚ DE INTERES PUBLICprivind schimbarea circulației pe strada 22 Decembrie începând de sâmbătă, 17 octombrie 2026Municipiul Baia Mare informează cetățenii

Sprijin pentru masa la grădiniță: băimărenii sunt invitați să transmită propuneri

Municipiul Baia Mare anunță deschiderea procedurii de transparență decizională a procesului de elaborare a Proiectului de Hotărâre privind acordarea contribuţiei

Mai sunt doar câteva zile! Ultimele bilete pentru evenimentul toamnei la Baia Mare – „Călătoria prin Infinit” 

Locurile se epuizează rapid pentru conferința care aduce pe aceeași scenă trei personalități marcante ale științei românești. Timpul trece repede,