Baia Mare: Au fost acordate premiile pentru excelență în literatură!

Primăria Municipiului Baia Mare și Asociația Scriitorilor din Baia Mare au acordat și în acest an premiile pentru excelență în literatură unor membri marcanți ai comunității băimărene. Evenimentul a fost cuprins în suita manifestărilor aflate în programul ediției din acest an, a XXIX-a, a Sărbătorii Castanelor.

”Trăim toată viața încercând să punem în cuvinte frumosul, iar dacă există oameni care se apropie de acest vis, aceia sunt scriitorii. Am sărbătorit Ziua Scriitorului într-un cadru festiv, cu ocazia acestor zile minunate și pline de evenimente culturale și artistice pe care le aduce Sărbătoarea Castanelor. Mă bucură și mă onorează în același timp să îi felicit, în numele întregii noastre comunități, pe cei care, prin cuvintele lor, ne oferă o lecție atât despre trecut și viitor, cât și o certitudine despre prezent. Alături de reprezentanții Asociației Scriitorilor din Baia Mare, președintele Săluc Horvat și vicepreședintele Florian Roatiș, am acordat și în acest an premiile pentru excelență în literatură unor membri marcanți ai comunității noastre”, a declarat Ioan Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare.

Titlul ”Scriitorul Anului 2024” și premiul de 2.000 de lei din partea municipalității i-au revenit doamnei Rodica Păuna, poetă cu activitate bogată peste hotare, prin traducerea de cărți în spațiul european. La categoria ”Tânăr Scriitor”, i-au fost înmânate titlul și premiul în valoare de 1.500 de lei domnului Flaviu Claudiu Mihali, poet, publicist și redactor al revistei băimărene de literatură și artă ”Freamăt”.

Nu în ultimul rând, au fost decernate două premii, în valoare de 3.000 de lei fiecare, ”Pentru întreaga Carieră”, doamnei Florica Bud, poetă, prozatoare, implicată în promovarea creației literare a tinerilor prin Cenaclul Scriitorilor pe care îl conduce, respectiv domnului Săluc Horvat, critic și istoric literar având contribuții deosebite în cercetarea vieții și operei poetului național Mihai Eminescu, autor a peste 30 de cărți publicate și fondatorul revistei ”Nord Literar”.

Mihai Stoica

Dă share acestui articol:

Actualitate

Patru cetățeni cehi, sancționați de jandarmii montani după ce au fost surprinși cu motociclete de teren în fondul cinegetic de la poalele Munților Gutâi

În acest sfârșit de săptămână, jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Cavnic, aflați în timpul unei misiuni de

Baia Mare aprinde cerul! Sărbătoarea Castanelor 2026 aduce trei zile de concerte, paradă cu traseu nou, drone și evenimente pentru întreaga comunitate

Baia Mare se pregătește pentru cel mai așteptat eveniment al toamnei. În perioada 18-20 septembrie, Sărbătoarea Castanelor revine cu cea

Călin Groza: România nu-și poate permite să piardă o generație întreagă

România se confruntă cu o realitate pe care politicienii nu mai au voie să o ignore: tot mai mulți tineri

Baia Mare se pune în mișcare. Baia Mare Half Marathon aduce comunitatea în noua Piață a Revoluției

Duminică, 13 septembrie, băimărenii sunt invitați la cea de-a VI-a ediție a Baia Mare Half Marathon, un eveniment dedicat sportului,

Gabriel Zetea: Trei poduri de pe Valea Izei sunt reconstruite la Vadu Izei, Oncești și Bârsana

Trei poduri importante de pe drumul județean din Maramureșul Voievodal sunt reconstruite la Vadu Izei, Oncești și Bârsana. Anunțul a

Prostia costă – Ce pedeapsă a primit tânărul din București care a atacat un livrator din Bangladesh, pe motiv că este un „invadator”

Cosmin Tudoran, tânărul care a lovit anul trecut un livrator din Bangladesh pe o stradă din Capitală, pe motiv că

Atunțuri publice

Cod roșu de caniculă în Maramureș. Temperaturile vor ajunge la 39 de grade

Județul Maramureș se va afla sub avertizare meteorologică de cod roșu, în intervalul 5 august, ora 10:00 – 6 august,

Program modificat la Primăria Baia Mare

Din cauza temperaturilor ridicate anunțate pentru perioada următoare, în intervalul 3-7 august 2026, Primăria Municipiului Baia Mare și Direcția de

Puncte de hidratare în mai multe zone ale municipiului Baia Mare

În contextul temperaturilor extreme anunțate pentru această perioadă, Municipiul Baia Mare, prin Direcția de Asistență Socială, pune la dispoziția cetățenilor

COMUNICAT DE PRESĂ PRIVIND ÎNCEPEREA PROIECTULUIPIAȚA IZVOARE – REABILITARE ȘI RECONFIGURARE

COMUNICAT DE PRESĂ PRIVIND ÎNCEPEREA PROIECTULUI SISTEMATIZARE VERTICALĂ CASA POCOL

Incendiu la etajul șapte al unui bloc de pe Bulevardul Decebal din Baia Mare. 33 de locatari, evacuați

În această dimineață, în jurul orei 8:40, pompierii baimareni au fost alertați cu privire la producerea unui incendiu la un