FRAUDĂ ȘI ABUZ ÎN SERVICIU. Percheziții ale Parchetului European acasă la Rudolf Stauder, prefectul de Maramureș și la 14 locuințe ale oficialilor din instituție

Parchetul European efectuează, miercuri, percheziții la sediul Prefecturii Maramureș și la 14 locuințe ale funcționarilor instituției, într-un caz ce vizează posibile fraude la achiziții publice, falsificare de documente și abuz în serviciu, legate de renovarea unei clădiri publice. Se suspectează că unii funcționari au aprobat, pe baza unor documente falsificate, plata unor lucrări nefinalizate.

Biroul de la Cluj-Napoca al Parchetului European a confirmat desfășurarea acestor acțiuni, menționând că ancheta este axată pe un proiect finanțat cu peste un milion de euro prin Mecanismul de Redresare și Reziliență al Uniunii Europene.

Licitație cu dedicație a prefectului „uns” de Partidul Național Liberal?

Prefectura Maramureș a declarat că a cooperat cu anchetatorii, punând la dispoziția acestora toate documentele solicitate și oferind informațiile necesare. Într-un comunicat oficial, instituția a subliniat angajamentul său de a colabora pe tot parcursul investigației și de a sprijini justiția.

Instituția Prefectului a exprimat încrederea în procesul de justiție și disponibilitatea de a oferi toate informațiile necesare în timpul cercetărilor.

Cine este Rudy, prefectul rocker al Maramureșului?

Rockerul Rudolf Stauder (foto mic în dreapta), originar din Seini, Maramureș,  a făcut carieră în politică alături de Partidul Național Liberal, partid din partea căruia a ajuns în martie 2021 subprefect în Maramureș, pentru ca acum să fie numit prefect al județului din nordul țării. În ultimii 24 de ani a fost solist al uneia dintre cele mai iubite trupe metal din România, Legion.  „Rudolf este cunoscut în undergroundul muzical din România ca fondator și solist vocal al trupei metal Legion din Seini (Maramureș), formație cu care a lansat câteva materiale discografice”, scriea Maximum Rock la momentul numirii acestuia in funcția de prefect.

Redăm mai jos comunicatul oficial al EPPO (in limba engleză):

(Luxembourg, 25 September 2024) – Today, the European Public Prosecutor’s Office (EPPO) in Cluj-Napoca (Romania), is conducting searches at the premises of the Maramureș County and 14 private residences of some of its officials. The searches are happening in the wake of an ongoing investigation into possible procurement fraud, forgery of documents and abuse of office linked to renovation works of a public administration building.

Several civil servants are suspected of abuse of office for approving the payment of unfinished works based on falsified documents. The project in question, valued at over €1 million (RON 5.7 million), is funded by the EU’s Recovery and Resilience Facility (RRF) for Romania.

No further details can be disclosed at this stage of the investigation.

The EPPO is the independent public prosecution office of the European Union. It is responsible for investigating, prosecuting and bringing to judgment crimes against the financial interests of the EU.

Dă share acestui articol:

Actualitate

Patru cetățeni cehi, sancționați de jandarmii montani după ce au fost surprinși cu motociclete de teren în fondul cinegetic de la poalele Munților Gutâi

În acest sfârșit de săptămână, jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Cavnic, aflați în timpul unei misiuni de

Baia Mare aprinde cerul! Sărbătoarea Castanelor 2026 aduce trei zile de concerte, paradă cu traseu nou, drone și evenimente pentru întreaga comunitate

Baia Mare se pregătește pentru cel mai așteptat eveniment al toamnei. În perioada 18-20 septembrie, Sărbătoarea Castanelor revine cu cea

Călin Groza: România nu-și poate permite să piardă o generație întreagă

România se confruntă cu o realitate pe care politicienii nu mai au voie să o ignore: tot mai mulți tineri

Baia Mare se pune în mișcare. Baia Mare Half Marathon aduce comunitatea în noua Piață a Revoluției

Duminică, 13 septembrie, băimărenii sunt invitați la cea de-a VI-a ediție a Baia Mare Half Marathon, un eveniment dedicat sportului,

Gabriel Zetea: Trei poduri de pe Valea Izei sunt reconstruite la Vadu Izei, Oncești și Bârsana

Trei poduri importante de pe drumul județean din Maramureșul Voievodal sunt reconstruite la Vadu Izei, Oncești și Bârsana. Anunțul a

Prostia costă – Ce pedeapsă a primit tânărul din București care a atacat un livrator din Bangladesh, pe motiv că este un „invadator”

Cosmin Tudoran, tânărul care a lovit anul trecut un livrator din Bangladesh pe o stradă din Capitală, pe motiv că

Atunțuri publice

Cod roșu de caniculă în Maramureș. Temperaturile vor ajunge la 39 de grade

Județul Maramureș se va afla sub avertizare meteorologică de cod roșu, în intervalul 5 august, ora 10:00 – 6 august,

Program modificat la Primăria Baia Mare

Din cauza temperaturilor ridicate anunțate pentru perioada următoare, în intervalul 3-7 august 2026, Primăria Municipiului Baia Mare și Direcția de

Puncte de hidratare în mai multe zone ale municipiului Baia Mare

În contextul temperaturilor extreme anunțate pentru această perioadă, Municipiul Baia Mare, prin Direcția de Asistență Socială, pune la dispoziția cetățenilor

COMUNICAT DE PRESĂ PRIVIND ÎNCEPEREA PROIECTULUIPIAȚA IZVOARE – REABILITARE ȘI RECONFIGURARE

COMUNICAT DE PRESĂ PRIVIND ÎNCEPEREA PROIECTULUI SISTEMATIZARE VERTICALĂ CASA POCOL

Incendiu la etajul șapte al unui bloc de pe Bulevardul Decebal din Baia Mare. 33 de locatari, evacuați

În această dimineață, în jurul orei 8:40, pompierii baimareni au fost alertați cu privire la producerea unui incendiu la un