Salvatorii SMURD, campioni mondiali la competiția 𝐖𝐨𝐫𝐥𝐝 𝐑𝐞𝐬𝐜𝐮𝐞 𝐂𝐡𝐚𝐥𝐥𝐞𝐧𝐠𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟒, organizată în Portugalia

În perioada 5-9 noiembrie a.c, echipele de salvatori români SMURD, din cadrul ISU București-Ilfov, ISU Mureș și ISU Maramureș au reprezentat România la competiția mondială de salvare “World Rescue Challenge”, cel mai important concurs internațional dedicat descarcerării și primului ajutor de urgență.

Astfel, în urma competiției, unde au participat 36 echipe de salvatori profesioniste din 20 de state (Croația, Austria, Cehia, Belgia, Franța, Italia, Luxemburg, Spania, Portugalia, Anglia, Irlanda, SUA, Brazilia, Chile, Taiwan, Africa de Sud, Canada, Emiratele Arabe Unite, Australia etc.), România, a obținut prin:

Echipaj SMURD al ISU B-IF – Locul 1 Mondial si locul 2 Mondial la categoriile “Trauma Complex” și “Trauma Overall”;

Echipaj SMURD al ISU Mureș – Locul 8 mondial la “Descarcerare”.

Competiția Mondială de Salvare reunește, încă din 1999, cele mai bune echipe de salvatori din lume în materie de descarcerare și acordare de prim ajutor, oferind un cadru de învățare și perfecționare a tehnicilor de salvare și intervenție, dar și un schimb de experiență la nivel global.

Reamintim faptul că în ultimii ani, echipele României au obținut rezultate remarcabile în cadrul acestei competiții, clasându-se pe primele locuri și demonstrând, încă o dată, un înalt nivel de profesionalism și pregătire.

Dă share acestui articol:

Actualitate

Puncte de hidratare în mai multe zone ale municipiului Baia Mare

În contextul temperaturilor extreme anunțate pentru această perioadă, Municipiul Baia Mare, prin Direcția de Asistență Socială, pune la dispoziția cetățenilor

COMUNICAT DE PRESĂ PRIVIND ÎNCEPEREA PROIECTULUIPIAȚA IZVOARE – REABILITARE ȘI RECONFIGURARE

COMUNICAT DE PRESĂ PRIVIND ÎNCEPEREA PROIECTULUI SISTEMATIZARE VERTICALĂ CASA POCOL

GOAT Rally 2026 debutează în Baia Mare și invită publicul la startul oficial al celui mai spectaculos tur automobilistic dedicat promovării României

Municipiul Baia Mare va da startul oficial ediției 2026 a GOAT Rally, un proiect automobilistic care își propune să promoveze

Deputatul Călin Groza: Criza de la Cernavodă trebuie să fie un semnal de alarmă

Deputatul Călin Groza: „Criza de la Cernavodă trebuie să fie un semnal de alarmă pentru viitorul securității energetice a României”

Mesajul deputatului Groza Călin-Florin de Ziua Imnului Național

„Să nu rostim versurile doar la ceremonii, ci să le transformăm în principii după care ne trăim viața” Cu prilejul

Atunțuri publice

Baia Mare – Noi restricții rutiere în zona Pieței Universității

Municipiul Baia Mare informează cetățenii că, începând cu 22 iunie 2026, se instituie restricțiide circulație și parcare în parcare în

Ziua Porților Deschise la Liceul Tehnologic „Grigore C. Moisil” – punte între elevi și viitoarea carieră

Liceul Tehnologic „Grigore C. Moisil” din Târgu Lăpuș și-a deschis porțile, timp de două zile, pentru elevii de clasa a

Biroul deputatului Călin Groza lansează programul de internship pentru elevi și studenți în iulie 2026

Biroul Parlamentar al deputatului Călin Groza oferă două locuri de internship pe bază de voluntariat, destinate elevilor și studenților care

Weekend plin în Maramureș – Jandarmii intensifică măsurile de ordine și siguranță

O serie de evenimente cultural artistice și sportive urmează să aibă loc în acest sfârșit de săptămână, atât în Baia

ANUNȚ -ETAPA I PRIVIND PROCEDURA DE ATRIBUIRE A 483 LOCURI DE PARCARE DE DIN    MUNICIPIUL BAIA MARE

                                                                      ANUNȚ -ETAPA I PRIVIND PROCEDURA DE ATRIBUIRE A 483 LOCURI DE PARCARE DE REȘEDINȚĂ  DIN    MUNICIPIUL BAIA MARE PENTRU

Deputatul Groza Călin Florin invită copiii și familiile din Maramureș să sărbătorească Ziua Copilului la Câmpia Tineretului din Baia Mare

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, deputatul de Maramureș Groza Călin Florin îi invită pe cei mici, alături de părinți