SIGURANȚĂ ÎN MINIVACANȚA DE SFÂNTA MARIA – Acțiuni sporite în locuri aglomerate și zone de agrement

În perioada 15 – 17 august 2025, la nivelul județului Maramureș, aproximativ 150 de polițiști vor acționa, în medie, zilnic, pentru siguranța cetățenilor, împreună cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne cu atribuții în asigurarea ordinii și liniștii publice.

Astfel, vor fi asigurate măsuri pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii publice, în special în locurile aglomerate și zonele de agrement.

Pentru a ajunge în siguranță la destinație, polițiștii rutieri vor acționa pe căile de acces ce converg spre zonele de agrement, în punctele cu risc ridicat de accidente și la orele cu trafic intens, pentru combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor și blocajelor rutiere, dirijarea, fluidizarea și controlul circulației.

Aceștia vor folosi aparatura radar, aparatele etilotest și Drug Test, în vederea depistării șoferilor care încalcă regulile de circulație.

Recomandăm cetățenilor să circule prudent, să nu conducă dacă au consumat băuturi alcoolice și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri, care se află în trafic pentru siguranța tuturor.

Circulați cu viteză adaptată condițiilor din trafic și nu uitați de politețea rutieră.

Reamintim tuturor cetățenilor să aibă în vedere un minimum de măsuri de autoprotecţie, pentru a petrece minivacanța în siguranță!

Aveți grijă de bunurile dumneavoastră și de copiii care vă însoțesc, în special atunci când vă aflați în locuri aglomerate!

Asigurați-vă că încuiați locuința când plecați de acasă!

În caz de nevoie sau dacă ați asistat ori aveți cunoștință despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelați cu încredere la cel mai apropiat polițist sau sunați la 112!

MINIVACANȚĂ LINIȘTITĂ!

Dă share acestui articol:

Actualitate

Admitere deschisă la masteratul de Drepturile Omului din Baia Mare. Înscrierile se fac până în 16 septembrie

Absolvenții programelor de licență se pot înscrie, până în data de 16 septembrie, la masteratul de Drepturile Omului, din domeniul

Două sisteme pentru captarea deșeurilor vor fi instalate pe Săsar și Firiza

Asociația CSR Nest lansează proiectul „Săsar & Firiza fără Plastic: Coaliție pentru Ape Curate în Baia Mare”, o inițiativă care

PROGRAMUL ARTISTIC OFICIAL AL SĂRBĂTORII CASTANELOR 2026!

Trei zile de spectacol, trei zile în care Baia Mare strălucește așa cum se cuvine, trei zile în care sărbătorim

Experiență europeană pentru 42 de elevi ai Liceului Tehnologic „George Barițiu” din Baia Mare

În perioada 1 iunie 2025 – 31 august 2026, Liceul Tehnologic „George Barițiu” din Baia Mare a implementat proiectul Erasmus+

Mihai Vălu preia conducerea Teatrului Municipal Baia Mare. Scenograful care cunoaște teatrul din interior devine manager

Schimbare la conducerea Teatrului Municipal Baia Mare. Mihai Vălu a câștigat concursul pentru ocuparea funcției de manager, rezultatul final fiind

“Călătoria prin Infinit” aduce la Baia Mare trei personalități marcante ale științei românești

O conferință despre infinit, misterele Universului și experiența unică a călătoriei în spațiu va avea loc pe 16 octombrie, la

Atunțuri publice

Program modificat la Primăria Baia Mare

Din cauza temperaturilor ridicate anunțate pentru perioada următoare, în intervalul 3-7 august 2026, Primăria Municipiului Baia Mare și Direcția de

Puncte de hidratare în mai multe zone ale municipiului Baia Mare

În contextul temperaturilor extreme anunțate pentru această perioadă, Municipiul Baia Mare, prin Direcția de Asistență Socială, pune la dispoziția cetățenilor

COMUNICAT DE PRESĂ PRIVIND ÎNCEPEREA PROIECTULUIPIAȚA IZVOARE – REABILITARE ȘI RECONFIGURARE

COMUNICAT DE PRESĂ PRIVIND ÎNCEPEREA PROIECTULUI SISTEMATIZARE VERTICALĂ CASA POCOL

Incendiu la etajul șapte al unui bloc de pe Bulevardul Decebal din Baia Mare. 33 de locatari, evacuați

În această dimineață, în jurul orei 8:40, pompierii baimareni au fost alertați cu privire la producerea unui incendiu la un

Deputatul Călin Groza: „Maramureșul merită să fie cunoscut și promovat oriunde avem ocazia”

COMUNICAT DE PRESA Deputatul Călin Groza își exprimă bucuria pentru vizita în Maramureș a Excelenței Sale, Ambasadorul Republicii Cuba în