PROFESORII MARAMUREȘENI BOICOTEAZĂ FESTIVITĂȚILE DE DESCHIDERE – Peste 50% dintre membrii SLI MM refuză discursurile politicienilor

Sindicatul Liber din Învățământ Maramureș (SLI MM) anunță că, la începutul noului an școlar, luni, 8 septembrie, peste 50% dintre membrii săi, semnatari ai Referendumului intern, au decis să boicoteze festivitățile oficiale de deschidere a școlii.

Școala începe în mod normal, profesorii se vor prezenta la clase, vor semna condica, diriginții își vor primi elevii, iar activitățile educative se vor desfășura conform programului. Forma de protest vizează strict neparticiparea la discursurile politicienilor, ca reacție la măsurile de austeritate care afectează grav educația. Cadrele didactice vor purta ecusoane cu mesajul PROTEST, pentru a transmite public nemulțumirea și solidaritatea lor.

Sistemul educațional traversează cea mai grea perioadă din cauza măsurilor luate prin Legea 141/2025. Aceste măsuri, adoptate fără studiu de impact, fără consultare și cu acordul unanim al partidelor care susțin actualul guvern, nu fac altceva decât să arunce învățământul românesc cu 15–20 de ani în urmă. Într-o țară normală, educația trebuie protejată, mai ales în perioade de austeritate!”, a declarat prof. Ioana Petreuș, președintele SLI MM.

Demersul profesorilor maramureșeni se bucură de sprijinul asociațiilor elevilor, părinților și studenților, care înțeleg gravitatea situației și susțin protestul cadrelor didactice.

Tot pe 8 septembrie, la București, are loc Marșul Educației, unde Sindicatul Liber din Învățământ Maramureș va fi prezent cu o delegație de 30 de persoane.

Liderii de sindicat nu pot obține singuri abrogarea măsurilor iresponsabile luate de Guvernul Bolojan. Trebuie să arătăm că suntem uniți, pentru a ne recâștiga demnitatea! Și demnitatea noastră nu este negociabilă!”, a adăugat prof. Ioana Petreuș.

Dă share acestui articol:

Actualitate

Bugetul pe 2026, închis cu peste două luni întârziere: coaliția încă negociază. Ministrul Nazare: „Țintim un deficit spre 6% din PIB”

Coaliția de guvernare are, pentru a doua oară în această săptămână, o nouă reuniune în încercarea de a încheia varianta

A patra extragere a campaniei „Hai cu Busul!”: elevii câștigători ai lunii februarie

A patra extragere din cadrul campaniei „Hai cu Busul!”, inițiată de Primăria Municipiului Baia Mare, CS Minaur și SC URBIS

Baia Mare, printre municipiile nominalizate la categoria „Orașe care inspiră” în competiția Destinația Anului 2026

Municipiul Baia Mare a fost nominalizat la categoria „Orașe care inspiră” în cadrul competiției naționale Destinația Anului 2026, una dintre

Primăria Baia Mare deschide procedura pentru 380 de parcări de reședință

ANUNȚ- ETAPA I PRIVIND PROCEDURA DE ATRIBUIRE A 380 LOCURI DE PARCARE DE REȘEDINȚĂ  DIN    MUNICIPIUL BAIA MARE PENTRU PROPRIETARII/DEȚINĂTORII

IPJ Maramureș își mută mai multe servicii într-o nouă locație, pe strada Vasile Alecsandri

Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș informează că începând cu data de 28 februarie 2026, mai multe structuri de poliție, care

Restricții de circulație și parcare în zona Victoriei – Târnavelor, începând din 2 martie

Municipiul Baia Mare informează cetățenii că, în perioada 02 martie 2026, ora 09:00 – 07 martie 2026, ora 18:00, pe strada Victoriei nr. 57, respectiv

Atunțuri publice

Strada Oborului: parcările publice trec în regim de „Parcare Publică cu Plată”

Municipiul Baia Mare informează cetățenii cu privire la trecerea în regim de „Parcare Publică cu Plată” a parcărilor publice situate

PRIMĂRIA ORAȘULUI LIVADA , județul SATU MARE, publică anunțul privind organizarea concursului de recrutare pentru ocuparea unei funcţii publice de execuţie vacante

Descriere post Clasa: IGrad: principalTip compartiment: COMPARTIMENTDenumire compartiment: INVESTIŢII, EVIDENŢA PATRIMONIULUI ŞI ACHIZIŢII PUBLICE, PROIECTE CU FINANŢARE INTERNAŢIONALĂ Tip concurs:

Promoția “Livrare Gratuită în Februarie” – Oportunitate unică la butoaieinox.ro pentru clienții din toată România

ButoaieInox.ro lansează promoția lunii februarie, aducând o veste excelentă pentru toți cei interesați de produse din inox de calitate: livrare

BREAKING NEWS – Intervenție de urgență la un liceu din Baia Mare

Detasamentul de pompieri Baia Mare intervine în aceste momente în municipiul Baia Mare, la Liceul Tehnologic Baritiu, după ce printr-un

Bolovan prăbușit pe DJ 186, în zona Mănăstirii Bârsana. Trafic afectat

Un incident rutier s-a produs în urmă cu puțin timp pe DJ 186, în zona Mănăstirii Bârsana, după ce un

Baia Mare intră oficial în Eurocities, una dintre cele mai influente rețele urbane din Europa

Municipiul Baia Mare a fost acceptat recent în rețeaua Eurocities, una dintre cele mai importante și influente platforme prin care