MISIUNE DE SALVARE – Trei tineri ucraineni, blocați în Munții Maramureșului

Acțiune de căutare-salvare a Salvamont Maramureș, structură profesionistă de salvare montană a Consiliului Județean Maramureș, în Munții Maramureșului, zona Vârful Budescu, pentru recuperarea a trei tineri ucraineni cu vârste de 22, 23 și 24 de ani, aflați de câteva zile prin munți și care, deși nu au probleme medicale, nu au posibilitatea de a se orienta.

”Pentru a evita expunerea lor și intrarea în zonele abrupte, salvatorii montani din echipa de prim răspuns au pornit spre baza muntelui, unde vor face joncțiunea cu colegii de la Poliția de Frontieră Poienile de Sub Munte, urmând ca ulterior să urce în munte împreună, la coordonatele oferite de colegii de la STS, și să îi recupereze pe cei trei. Revenim cu informații”, transmite Salvamont Maramureș.

Dă share acestui articol:

Actualitate

31 martie – termenul limită pentru plata taxei de parcare de reședință în Baia Mare

Primăria Municipiului Baia Mare aduce la cunoștința cetățenilor că termenul limită pentru achitarea taxei de parcare de reședință este 31

A fost aprobată reorganizarea Romsilva; numărul direcțiilor județene va fi redus de la 41 la 19 direcții regionale.

Guvernul a aprobat reorganizarea Romsilva, reducând numărul direcțiilor silvice de la 41, organizate la nivel județean, la 19 direcții regionale,

Prefectura Cluj dă afară 8 angajați

Ministerul Afacerilor Interne a început procedurile pentru aplicarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 7/2026 privind reforma în administrația

Circulație închisă pe strada Progresului, în Baia Mare, timp de două zile. Trafic reorganizat în zonă

Municipiul Baia Mare informează cetățenii că, în intervalul 6 martie, ora 9:00 – 8 martie, ora 16:00, se închide circulația

Bugetul pe 2026, închis cu peste două luni întârziere: coaliția încă negociază. Ministrul Nazare: „Țintim un deficit spre 6% din PIB”

Coaliția de guvernare are, pentru a doua oară în această săptămână, o nouă reuniune în încercarea de a încheia varianta

A patra extragere a campaniei „Hai cu Busul!”: elevii câștigători ai lunii februarie

A patra extragere din cadrul campaniei „Hai cu Busul!”, inițiată de Primăria Municipiului Baia Mare, CS Minaur și SC URBIS

Atunțuri publice

O NOUĂ INVESTIȚIE MAJORĂ ÎN BAIA MARE – Încep lucrările la Bulevardele Unirii și Traian

Municipiul Baia Mare informează cetățenii că, vineri, 27 februarie 2026, Serviciul Infrastructură din cadrul Primăriei va preda amplasamentul pentru realizarea

Baia Mare a început montarea a încă 46 de stații de încărcare pentru mașini electrice

Municipiul Baia Mare informează cetățenii că s-au demarat lucrările de execuție aferente proiectului „Montare și alimentare cu energie electrică –

Restricții de circulație începând cu 23 februarie pentru lucrările la Piața Universității

Municipiul Baia Mare informează cetățenii că, începând cu data de 23 februarie 2026, ora 09:00, se instituie restricții de circulație

Baia Mare extinde rețeaua de colectare selectivă cu 100 de containere îngropate

Primăria Municipiului Baia Mare anunță demararea procedurii de achiziție publică pentru execuția lucrărilor de infrastructură aferente proiectului „Dezvoltarea rețelei integrate

Strada Oborului: parcările publice trec în regim de „Parcare Publică cu Plată”

Municipiul Baia Mare informează cetățenii cu privire la trecerea în regim de „Parcare Publică cu Plată” a parcărilor publice situate

PRIMĂRIA ORAȘULUI LIVADA , județul SATU MARE, publică anunțul privind organizarea concursului de recrutare pentru ocuparea unei funcţii publice de execuţie vacante

Descriere post Clasa: IGrad: principalTip compartiment: COMPARTIMENTDenumire compartiment: INVESTIŢII, EVIDENŢA PATRIMONIULUI ŞI ACHIZIŢII PUBLICE, PROIECTE CU FINANŢARE INTERNAŢIONALĂ Tip concurs: