REGULI CLARE PENTRU TROTINETE – Campanie de prevenire derulată de polițiști în Maramureș

În perioada 16-22 septembrie a.c., la nivelul județului Maramureș se desfășoară o acțiune pentru creșterea siguranței persoanelor care se deplasează cu trotinetele. Acțiunea este derulată pe drumurile publice atât din mediul urban, cât și din mediul rural, iar activitățile se realizează sub supravegherea specialiștilor Serviciului Rutier.

”Astfel, pe tot parcursul acestei săptămâni, polițiștii vor fi prezenți pe anumite segmente de drum public și vor verifica modalitatea în care vor fi respectate regulile de circulație de către această categorie de participanți la trafic. Facem precizarea că, acțiunea are un scop preventiv, de conștientizare a pericolelor la care se expun în special tinerii care utilizează trotinetele”, transmite IPJ Maramureș.

Fie că folosesc aceste mijloace pentru a se deplasa pe drumurile publice sau le utilizează ca mijloc de adrenalină și distracție, toți trebuie să cunoască aspectele care contravin prevederilor legale, respectiv :

• Pentru a conduce o trotinetă electrică pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puțin 14 ani.

• Dacă un drum este prevăzut cu pistă pentru biciclete, trotinetele electrice vor fi conduse numai pe pista respectivă. În lipsa acestei piste, circulația trotinetelor electrice este permisă numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulația vehiculelor este de 50 km/h.

• În circulația pe drumurile publice, trotineta electrică trebuie să fie echipată cu mijloace de iluminare și dispozitive fluorescent-reflectorizante, fiind interzisă circulația acestora pe timp de noapte fără aceste mijloace și dispozitive în stare de funcționare.

• Casca de protecție este obligatorie pentru conducătorii de trotinete electrice a căror vârstă este sub 16 ani, însă aceasta ne poate proteja la orice vârstă.

Dă share acestui articol:

Actualitate

Admitere deschisă la masteratul de Drepturile Omului din Baia Mare. Înscrierile se fac până în 16 septembrie

Absolvenții programelor de licență se pot înscrie, până în data de 16 septembrie, la masteratul de Drepturile Omului, din domeniul

Două sisteme pentru captarea deșeurilor vor fi instalate pe Săsar și Firiza

Asociația CSR Nest lansează proiectul „Săsar & Firiza fără Plastic: Coaliție pentru Ape Curate în Baia Mare”, o inițiativă care

PROGRAMUL ARTISTIC OFICIAL AL SĂRBĂTORII CASTANELOR 2026!

Trei zile de spectacol, trei zile în care Baia Mare strălucește așa cum se cuvine, trei zile în care sărbătorim

Experiență europeană pentru 42 de elevi ai Liceului Tehnologic „George Barițiu” din Baia Mare

În perioada 1 iunie 2025 – 31 august 2026, Liceul Tehnologic „George Barițiu” din Baia Mare a implementat proiectul Erasmus+

Mihai Vălu preia conducerea Teatrului Municipal Baia Mare. Scenograful care cunoaște teatrul din interior devine manager

Schimbare la conducerea Teatrului Municipal Baia Mare. Mihai Vălu a câștigat concursul pentru ocuparea funcției de manager, rezultatul final fiind

“Călătoria prin Infinit” aduce la Baia Mare trei personalități marcante ale științei românești

O conferință despre infinit, misterele Universului și experiența unică a călătoriei în spațiu va avea loc pe 16 octombrie, la

Atunțuri publice

Program modificat la Primăria Baia Mare

Din cauza temperaturilor ridicate anunțate pentru perioada următoare, în intervalul 3-7 august 2026, Primăria Municipiului Baia Mare și Direcția de

Puncte de hidratare în mai multe zone ale municipiului Baia Mare

În contextul temperaturilor extreme anunțate pentru această perioadă, Municipiul Baia Mare, prin Direcția de Asistență Socială, pune la dispoziția cetățenilor

COMUNICAT DE PRESĂ PRIVIND ÎNCEPEREA PROIECTULUIPIAȚA IZVOARE – REABILITARE ȘI RECONFIGURARE

COMUNICAT DE PRESĂ PRIVIND ÎNCEPEREA PROIECTULUI SISTEMATIZARE VERTICALĂ CASA POCOL

Incendiu la etajul șapte al unui bloc de pe Bulevardul Decebal din Baia Mare. 33 de locatari, evacuați

În această dimineață, în jurul orei 8:40, pompierii baimareni au fost alertați cu privire la producerea unui incendiu la un

Deputatul Călin Groza: „Maramureșul merită să fie cunoscut și promovat oriunde avem ocazia”

COMUNICAT DE PRESA Deputatul Călin Groza își exprimă bucuria pentru vizita în Maramureș a Excelenței Sale, Ambasadorul Republicii Cuba în