A fost demarată achiziția publică a primului proiect de Parc fotovoltaic din Municipiul Baia Mare

Au fost scoase în achiziție publică serviciile de proiectare, asistență tehnică și execuția lucrărilor pentru proiectul ,,Înființare Parc Fotovoltaic Baia Mare de minim 3000 kw”. Proiectul  promovează investiţiile în sectorul de energie curată şi eficienţă energetică în vederea asigurării contribuţiei la obiectivele stabilite prin Pactul Ecologic European, țintele stabilite în cadrul Planului Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice urmând ca, prin implementarea proiectului, să se reducă cheltuielile Municipiului Baia Mare. Valoarea totală a proiectului este de peste 19 milioane de lei cu TVA inclus, iar finanțarea va fi asigurată prin Fondul de Modernizare.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă dezvoltarea, în scop de autoconsum al energiei produse a unui parc solar fotovoltaic cu o putere instalată de 3 MW, pe un teren în prezent neutilizat, cu o suprafață aproximativă de 41.476,00  mp, aflat în proprietatea Municipiului Baia Mare.

Am demarat procedura de achiziție publică. Construim primul parc fotovoltaic din Baia Mare! Este, înainte de toate, un nou pas important pe care îl facem pentru dezvoltarea durabilă a orașului nostru. Vorbim despre o investiție prin care vom reduce considerabil cheltuielile cu energia, în același timp una prin care intrăm cu adevărat în rândul orașelor europene moderne care înțeleg importanța soluțiilor verzi, sustenabile și eficiente pentru comunitățile lor. Odată ce vom finaliza și această etapă procedurală și vom avea un constructor desemnat, începem implementarea. Parcul va fi construit în zona Cuprom, pe o suprafață de aproximativ 4 hectare și va avea o putere instalată de cel puțin 3MW”, a declarat Ioan Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt:

 1. Generarea de venituri prin reducerea costurilor cu consumul propriu de energie electrică, prin exploatarea unui parc solar fotovoltaic cu o putere instalată de 3 MW;

2. Reducerea dependenței de resurse de energie primară importate, fosile și diversificarea surselor de energie la nivel național și regional;

3. Generarea de beneficii de mediu prin reducerea corespunzătoare a poluării – reducerea emisiilor cu efecte de seră şi combaterea schimbărilor climatic.              

Data limită de depunere a ofertelor este 21 octombrie 2025, ora 15:00. Durata de execuție va fi de 16 luni de la semnarea contractului.

Dă share acestui articol:

Actualitate

Caz șocant în Maramureș: cadru didactic și doi foști elevi, vizați de percheziții într-un dosar de viol și agresiune sexuală

În această dimineață, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș, sub coordonarea procurorului din cadrul

Lovitură de 29.000 de lei dată în Tăuții de Sus! Patru tineri prinși de polițiști

Activităţile specifice de cercetare şi investigare efectuate de poliţiştii din Baia Sprie cu privire la un caz de furt au

Strada Oborului: parcările publice trec în regim de „Parcare Publică cu Plată”

Municipiul Baia Mare informează cetățenii cu privire la trecerea în regim de „Parcare Publică cu Plată” a parcărilor publice situate

PRIMĂRIA ORAȘULUI LIVADA , județul SATU MARE, publică anunțul privind organizarea concursului de recrutare pentru ocuparea unei funcţii publice de execuţie vacante

Descriere post Clasa: IGrad: principalTip compartiment: COMPARTIMENTDenumire compartiment: INVESTIŢII, EVIDENŢA PATRIMONIULUI ŞI ACHIZIŢII PUBLICE, PROIECTE CU FINANŢARE INTERNAŢIONALĂ Tip concurs:

Adrian Câciu pune sub semnul întrebării „modelul Oradea”

Adrian Câciu pune sub semnul întrebării „modelul Oradea”: „Este un mit, finanțarea vine în mare parte de la stat” Fostul

Intervenția primăriței Mariana Gâju la ACoR — acuzații directe la adresa premierului

La Adunarea Generală a Asociației Comunelor din România (ACoR), unde premierul Ilie Bolojan a prezentat planurile Guvernului privind reforma administrației

Atunțuri publice

NU S-AU SPERIAT DE IMPOZITE – Băimărenii plătesc taxe și impozite aproape ca în 2025, dar nu mai stau la cozi, ci preferă aplicațiile online. Încasări de peste 3,24 milioane lei în primele zile din 2026

În ciuda percepției de început de an, nivelul încasărilor din taxe și impozite locale în municipiul Baia Mare rămâne constant.

Harta gerului din Maramureș: vezi unde a fost cel mai frig azi-noapte

Vremea a fost deosebit de rece, geroasă dimineața. Cerul a fost mai mult noros și pe arii extinse ziua a

Revelion în aer liber, în Centrul Vechi: Baia Mare intră în 2026 cu muzică live și artificii

Festivalul „Iarna Băimăreană” își încheie programul cu una dintre cele mai așteptate seri ale anului: Revelionul băimărenilor, organizat în Piața

Baia Mare intră în spiritul sărbătorilor prin „Iarna Băimăreană 2025” – trei zile de colinde, spectacole și evenimente pentru întreaga familie

Municipiul Baia Mare invită comunitatea locală și vizitatorii să se bucure de magia sărbătorilor de iarnă în cadrul evenimentului „Iarna

Anunț 15.12.2025. În atenţia tuturor transportatorilor interesaţi în obţinerea unei/unor autorizaţii taxi

15 Decembrie, 2025 În conformitate cu prevederile: - Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de

Brosura afis Iarna Baimareana 2025