Au început lucrările de punere în siguranță a terenului afectat de prăbușire la Coștiui

Prefectul Florian-Valeriu Sălăjeanu, președintele Comitetului Județean pentru Siuații de Urgență Maramureș, a declarat că au început lucrările de stabilizare și de punere în siguranță a terenului afectat de prăbușire în zona fostei mine vechi de sare Ferdinand, din localitatea Coștiui.


”Pentru precenirea evoluției fenomenului de instabilitate a zonei experții au propus efectuarea de studii, măsuri și de lucrări tehnice, respectiv la monitorizarea permanentă a terenurilor și a construcțiilor din zonă. În prima fază s-a procedat la curățarea și pregătirea pentru lucrări a perimetrului (îndepărtarea masei vegetale, materialului lemnos, degajarea rocilor instabile și a altor materiale neconsolidate de pe taluzuri și din interiroul conului de surpare, în scopul asigurării stabilității terenului). S-au efectuat lucrări pentru excavarea controlată a materialului existent în zona conului de surpare pentru a preveni infiltrațiile de apă. A fost montat cofrajul din plăci metalice și a fost turnată placa din beton armat ce asigură rezistența la solicitările mecanice și reduce riscul de reactivare a procesului de scufundare”, a mai spus prefectul de Maramureș.


Au fost întreprinse demersurile necesare pentru transportul materialului principal de umplere a conului de surpare (argilă cu un coeficent ridicat de impermeabilitate) și s-a procedat la umplerea/rambleierea conului de surpare. Lucrarea permite controlul atent al densității, protejează placa de beton de solicitări excesive și de transmiterea de vibrații spre taluzul de la limita cu drumul județean. De asemenea, asigură devierea, în mod natural, a apelor de suprafață în afara zonei conului de scufundare.


În zona de protecție a drumului județean 186A vor fi construite, pe ambele laturi șanțuri betonate, cu îmbinări etanșe pentru colectarea și dirijarea apelor către zone de evacuare sigură și cu reducerea riscului de infiltrare a acestora în terenul de la suprafață. Lucrările de reabilitare a drumului județean prevăd construirea unui zid de sprijin, pe latura adiacentă conului de scufundare, cu rol de barieră mecanică împotriva eventualelor deplaări laterale ale terenului.


Prefectul Florin-Valeriu Sălăjeanu mulțumește tuturor celor care s-au implicat în gestionarea alunecării de teren din localitatea Coștiui, experților și autorităților care au susținut eforturile de realizare a studiilor și cercetărilor pentru punerea în siguranță a terenului, structurilor suport care au fost prezente permanent în zonă, cetățenilor din comună care ne-au sprijinit și au înțeles că demersurile noastre au scopul de a interveni pentru siguranța construcțiilor rezidențiale din zonă și a bunurilor materiale.

Dă share acestui articol:

Actualitate

Patru cetățeni cehi, sancționați de jandarmii montani după ce au fost surprinși cu motociclete de teren în fondul cinegetic de la poalele Munților Gutâi

În acest sfârșit de săptămână, jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Cavnic, aflați în timpul unei misiuni de

Baia Mare aprinde cerul! Sărbătoarea Castanelor 2026 aduce trei zile de concerte, paradă cu traseu nou, drone și evenimente pentru întreaga comunitate

Baia Mare se pregătește pentru cel mai așteptat eveniment al toamnei. În perioada 18-20 septembrie, Sărbătoarea Castanelor revine cu cea

Călin Groza: România nu-și poate permite să piardă o generație întreagă

România se confruntă cu o realitate pe care politicienii nu mai au voie să o ignore: tot mai mulți tineri

Baia Mare se pune în mișcare. Baia Mare Half Marathon aduce comunitatea în noua Piață a Revoluției

Duminică, 13 septembrie, băimărenii sunt invitați la cea de-a VI-a ediție a Baia Mare Half Marathon, un eveniment dedicat sportului,

Gabriel Zetea: Trei poduri de pe Valea Izei sunt reconstruite la Vadu Izei, Oncești și Bârsana

Trei poduri importante de pe drumul județean din Maramureșul Voievodal sunt reconstruite la Vadu Izei, Oncești și Bârsana. Anunțul a

Prostia costă – Ce pedeapsă a primit tânărul din București care a atacat un livrator din Bangladesh, pe motiv că este un „invadator”

Cosmin Tudoran, tânărul care a lovit anul trecut un livrator din Bangladesh pe o stradă din Capitală, pe motiv că

Atunțuri publice

Cod roșu de caniculă în Maramureș. Temperaturile vor ajunge la 39 de grade

Județul Maramureș se va afla sub avertizare meteorologică de cod roșu, în intervalul 5 august, ora 10:00 – 6 august,

Program modificat la Primăria Baia Mare

Din cauza temperaturilor ridicate anunțate pentru perioada următoare, în intervalul 3-7 august 2026, Primăria Municipiului Baia Mare și Direcția de

Puncte de hidratare în mai multe zone ale municipiului Baia Mare

În contextul temperaturilor extreme anunțate pentru această perioadă, Municipiul Baia Mare, prin Direcția de Asistență Socială, pune la dispoziția cetățenilor

COMUNICAT DE PRESĂ PRIVIND ÎNCEPEREA PROIECTULUIPIAȚA IZVOARE – REABILITARE ȘI RECONFIGURARE

COMUNICAT DE PRESĂ PRIVIND ÎNCEPEREA PROIECTULUI SISTEMATIZARE VERTICALĂ CASA POCOL

Incendiu la etajul șapte al unui bloc de pe Bulevardul Decebal din Baia Mare. 33 de locatari, evacuați

În această dimineață, în jurul orei 8:40, pompierii baimareni au fost alertați cu privire la producerea unui incendiu la un