SLIMM onorează cadrele didactice pensionate

Sindicatul Liber din Învățământ Maramureș organizează mâine, marți, 21 octombrie 2025, Festivitatea de pensionare dedicată membrilor de sindicat care și-au încheiat activitatea în anul școlar 2024-2025. În total, 107 de membri ai SLI MM, cadre didactice, personal auxiliar și administrativ, au ieșit la pensie în această perioadă. 50 dintre aceștia vor participa la evenimentul care va avea loc la Restaurantul Casa Crișan din Baia Mare, începând cu ora 11:00.

Este o zi cu emoție curată și respect profund. Fiecare dintre colegii noștri a pus câte o cărămidă la temelia școlii maramureșene, cu răbdare, competență și loialitate față de elevi și comunitate. Le mulțumim pentru o viață de muncă dedicată și le dorim sănătate, liniște și bucuria de a vedea roadele muncii lor crescând mai departe în generațiile de astăzi. SLI MM rămâne casa lor, cu ușa deschisă, ori de câte ori au nevoie de noi, având și posibilitatea de a se înscrie în Asociația Pensionarilor din Învățământ Maramureș al cărei fondator este Sindicatul Liber din Învățământ Maramureș”, a declarat prof. Ioana Petreuș, președintele SLI MM.

În cadrul festivității, vor fi oferite diplome de recunoștință, flori și premii în bani.

Dă share acestui articol:

Actualitate

ANUNȚ DE INTERES PUBLICprivind instituirea restricțiilor de circulație în vederea organizării evenimentului „Copii și părinți pe Bicicletă” în ziua de 1 iunie

Municipiul Baia Mare informează cetățenii cu privire la instituirea restricțiilor de circulație în vederea organizării evenimentului „Copii și părinți pe

Tren blocat, pasageri abandonați: Deputatul Groza cere modernizarea urgentă a sistemelor CFR

Deputatul Călin Groza a criticat modul în care a fost gestionat incidentul feroviar produs în zona Episcopia Bihor, unde un

Dragoste din Maramureș în showbiz! Marian Buzilă a devenit soțul Simonei Trașcă

După o relație discretă, dar intens mediatizată în ultimele luni, Simona Trașcă și partenerul ei, Marian Buzilă, și-au oficializat relația

Deputatul Călin Groza, întâlnire la Cotroceni cu președintele Nicușor Dan

Deputatul maramureșean Călin Groza a luat parte la o serie de consultări organizate la nivel instituțional, întâlniri care au avut

Premieră muzicală cu rădăcini autentice și energie modernă: Alesia Lucaciu lansează videoclipul cinematic „Horile”

O nouă producție muzicală promite să atragă atenția publicului și să cucerească din primele secunde prin emoție, autenticitate și o

Dialog civic în Piața Constituției: Deputatul Călin Groza invită cetățenii la discuții deschise pe 30 mai

Un eveniment dedicat dialogului direct dintre cetățeni și reprezentanții din Parlament va avea loc în data de 30 mai, în

Atunțuri publice

În pragul tragediei: un tată de 31 de ani din Maramureș are nevoie urgentă de o șansă la viață

Viața unei familii s-a schimbat dramatic în doar câteva ore. Alexandru, un tânăr în vârstă de 31 de ani și

Curățenia, prioritate în Maramureș: autorități și cetățeni, uniți într-un proiect comun

Inițiativa Maramureș Curat reprezintă un demers coordonat la nivel județean, orientat spre mobilizarea administrațiilor publice locale și a comunităților în

Comunitatea în prim-plan: eveniment despre romi și universalitate, pe 3 aprilie

Vineri, 3 aprilie 2026, începând cu ora 14:00, la Millennium Business Center M1, va avea loc evenimentul „Romii între Particularitate

ULTIMA ORĂ – Incendiu major la Ieud: peste 20 de pompieri luptă cu flăcările

Pompierii militari intervin în aceste momente pentru localizarea și lichidarea unui incendiu în zona Pârâul Muncelului, comuna Ieud. Focul se

Baia Mare: Învață să salvezi vieți la prima ediție a Maratonului Resuscitării

Municipiul Baia Mare susține și invită cetățenii să participe la Maratonul Resuscitării – Ediția I, un eveniment dedicat educației pentru

Pericol în Baia Mare: măsuri urgente și restricții de circulație în zona fostului Palat Episcopal – Tricomar

În cadrul ședinței extraordinare a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Maramureș, desfășurată ieri, au fost aprobate măsuri urgente pentru