BAIA MARE – Restricții până în 24 octombrie: strada Horea, închisă între Simion Bărnuțiu și Oltului

Municipiul Baia Mare informează cetățenii cu privire la instituirea restricțiilor de circulație pe două străzi.

Astfel, Comisia Municipală de Sistematizare a Circulației a aprobat următoarele:

  • în perioada 21 octombrie, ora 9:00 – 24 octombrie 2025, ora 17:00, se închide circulația pe strada Horea, tronsonul cuprins între strada Simion Bărnuțiu – strada Oltului. Măsura a fost solicitată de către SC Dimex 2000 Company SRL în vederea executării lucrărilor pregătitoare pentru asfaltare;
  • în perioada 21 octombrie 2025, ora 9:00 – 24 octombrie 2025, ora 17:00, se închide circulația pe strada Cloșca, tronsonul cuprins între strada Crișan și strada 1 Mai. Măsura a fost solicitată de către SC KAREOL SERV CONSTRUCT SRL pentru executarea lucrărilor de branșamente la obiectivul „Reabilitare rețea alimentare cu apă”;
  • totodată, circulația mijloacelor de transport în comun se va desfășura pe străzile Universității, Luminișului și Electrolizei.
Dă share acestui articol:

Actualitate

Patru cetățeni cehi, sancționați de jandarmii montani după ce au fost surprinși cu motociclete de teren în fondul cinegetic de la poalele Munților Gutâi

În acest sfârșit de săptămână, jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Cavnic, aflați în timpul unei misiuni de

Baia Mare aprinde cerul! Sărbătoarea Castanelor 2026 aduce trei zile de concerte, paradă cu traseu nou, drone și evenimente pentru întreaga comunitate

Baia Mare se pregătește pentru cel mai așteptat eveniment al toamnei. În perioada 18-20 septembrie, Sărbătoarea Castanelor revine cu cea

Călin Groza: România nu-și poate permite să piardă o generație întreagă

România se confruntă cu o realitate pe care politicienii nu mai au voie să o ignore: tot mai mulți tineri

Baia Mare se pune în mișcare. Baia Mare Half Marathon aduce comunitatea în noua Piață a Revoluției

Duminică, 13 septembrie, băimărenii sunt invitați la cea de-a VI-a ediție a Baia Mare Half Marathon, un eveniment dedicat sportului,

Gabriel Zetea: Trei poduri de pe Valea Izei sunt reconstruite la Vadu Izei, Oncești și Bârsana

Trei poduri importante de pe drumul județean din Maramureșul Voievodal sunt reconstruite la Vadu Izei, Oncești și Bârsana. Anunțul a

Prostia costă – Ce pedeapsă a primit tânărul din București care a atacat un livrator din Bangladesh, pe motiv că este un „invadator”

Cosmin Tudoran, tânărul care a lovit anul trecut un livrator din Bangladesh pe o stradă din Capitală, pe motiv că

Atunțuri publice

Cod roșu de caniculă în Maramureș. Temperaturile vor ajunge la 39 de grade

Județul Maramureș se va afla sub avertizare meteorologică de cod roșu, în intervalul 5 august, ora 10:00 – 6 august,

Program modificat la Primăria Baia Mare

Din cauza temperaturilor ridicate anunțate pentru perioada următoare, în intervalul 3-7 august 2026, Primăria Municipiului Baia Mare și Direcția de

Puncte de hidratare în mai multe zone ale municipiului Baia Mare

În contextul temperaturilor extreme anunțate pentru această perioadă, Municipiul Baia Mare, prin Direcția de Asistență Socială, pune la dispoziția cetățenilor

COMUNICAT DE PRESĂ PRIVIND ÎNCEPEREA PROIECTULUIPIAȚA IZVOARE – REABILITARE ȘI RECONFIGURARE

COMUNICAT DE PRESĂ PRIVIND ÎNCEPEREA PROIECTULUI SISTEMATIZARE VERTICALĂ CASA POCOL

Incendiu la etajul șapte al unui bloc de pe Bulevardul Decebal din Baia Mare. 33 de locatari, evacuați

În această dimineață, în jurul orei 8:40, pompierii baimareni au fost alertați cu privire la producerea unui incendiu la un