Investiție majoră la Lacul Bodi – Ferneziu: peste 15 milioane de lei pentru un centru multifuncțional

Primăria Municipiului Baia Mare anunță semnarea contractului de proiectare și execuție pentru realizarea Centrului multifuncțional cultural-sportiv „Lacul Bodi – Ferneziu”, un proiect derulat prin Direcția de Asistență Socială. Finanțarea este asigurată prin Fondul Social European, Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027, iar în urma finalizării procedurii de achiziție publică, contractul a fost atribuit la suma de 5.551.605,70 lei fără TVA.

Obiectivul de investiții pentru care a fost semnat contractul de proiectare și execuție, precum și pentru care a fost emis ordinul de începere a lucrărilor, cu data de 1 mai 2026, prevede construirea unui centru multifuncțional cu dotări sportive și culturale, prin intervenții asupra clădirii existente. Lucrările presupun: păstrarea unei părți din construcția actuală, extinderea și recompartimentarea spațiilor, precum și izolarea și finisarea clădirii, astfel încât aceasta să răspundă integral cerințelor funcționale propuse.

Valoarea totală a proiectului este de 15.066.425,35 lei, dintre care 11.116.403,96 lei reprezintă valoarea totală nerambursabilă, întrucât, pe lângă construcția propriu-zisă, este prevăzută și componenta de dotare a centrului cu echipamentele necesare furnizării serviciilor către beneficiari, respectiv: mobilier specific, echipamente pentru sala multifuncțională, echipamente pentru sala multimedia, echipamente pentru sala multisport, echipamente sportive (biliard, tenis de masă, mese de foosball), echipamente IT.

”Vom avea și antrenori specializați în sporturi precum fotbal, handbal, tenis de masă, taekwon-do, atletism și altele. Dar pe lângă componenta sportivă, vom putea desfășura aici activități interactive, drumeții, tabere, ateliere de mediu, de creație și de astronomie, menite să promoveze educația ecologică și dezvoltarea personală a copiilor și tinerilor. Îi felicit pe colegii mei de la DAS, pe doamna director Diana Hîrb și pe domnul director general adjunct Marius Tămășan, precum și întreaga echipă de implementare pentru această realizare. Este doar un prim pas, pentru că ne propunem să reabilităm întreaga zonă din jurul Lacului Bodi. Lucrăm deja la un studiu de fezabilitate privind amenajarea unei păduri-parc, care să includă zone de agrement și picnic, căsuțe și trasee dedicate bicicliștilor. În paralel, vom reabilita drumul de acces dinspre complexul Ferneziu către lac, în prezent un drum forestier, vom extinde rețeaua electrică până în zonă și vom asigura soluțiile necesare pentru alimentarea cu apă”, a declarat Ioan Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare.

Dă share acestui articol:

Actualitate

Baia Mare se implică în deciziile privind viitorul buget al Uniunii Europene

Primarul municipiului Baia Mare, Ioan Doru Dăncuș, participă astăzi, 13 octombrie, la Bruxelles, la întâlnirea Grupului de coordonare al primarilor

Calin Groza – Legi mai permisive, probleme mai grave! Nu putem risca viitorul tinerilor noștri!

Legi mai permisive, probleme mai grave! Nu putem risca viitorul tinerilor noștri!De ceva timp, deputatul Călin Florin Groza aduce problema

Sprijin pentru masa la grădiniță: băimărenii sunt invitați să transmită propuneri

Municipiul Baia Mare anunță deschiderea procedurii de transparență decizională a procesului de elaborare a Proiectului de Hotărâre privind acordarea contribuţiei

Începe reabilitarea Teatrului Municipal Baia Mare

Contractul de execuție pentru reabilitarea și modernizarea Teatrului Municipal Baia Mare a fost semnat astăzi, vineri, 9 octombrie. Lucrările vor

Mai sunt doar câteva zile! Ultimele bilete pentru evenimentul toamnei la Baia Mare – „Călătoria prin Infinit” 

Locurile se epuizează rapid pentru conferința care aduce pe aceeași scenă trei personalități marcante ale științei românești. Timpul trece repede,

Călin-Florin Groza face pasul spre PSD: o nouă etapă politică pentru deputatul de Maramureș

Deputatul maramureșean Călin-Florin Groza începe o nouă etapă în parcursul său politic. După experiența acumulată în primul mandat parlamentar, acesta

Atunțuri publice

PROGRAMUL ARTISTIC OFICIAL AL SĂRBĂTORII CASTANELOR 2026!

Trei zile de spectacol, trei zile în care Baia Mare strălucește așa cum se cuvine, trei zile în care sărbătorim

Mihai Vălu preia conducerea Teatrului Municipal Baia Mare. Scenograful care cunoaște teatrul din interior devine manager

Schimbare la conducerea Teatrului Municipal Baia Mare. Mihai Vălu a câștigat concursul pentru ocuparea funcției de manager, rezultatul final fiind

“Călătoria prin Infinit” aduce la Baia Mare trei personalități marcante ale științei românești

O conferință despre infinit, misterele Universului și experiența unică a călătoriei în spațiu va avea loc pe 16 octombrie, la

Abonamente gratuite pentru elevi în anul școlar 2026-2027

Primăria Municipiului Baia Mare informează elevii din municipiu și din Zona Metropolitană că își pot procura abonamentele gratuite pentru transportul

„Primul ghiozdan”

Primăria Municipiului Baia Mare continuă și în acest an programul „Primul ghiozdan”, derulat prin Direcția de Asistență Socială. Peste 1.200

ExpoRivulus revine la Baia Mare: trei zile dedicate produselor de calitate și ofertelor speciale

Baia Mare se pregătește să găzduiască o nouă ediție a ExpoRivulus, eveniment dedicat promovării produselor de calitate, întâlnirii dintre producători și