Baia Mare, printre municipiile nominalizate la categoria „Orașe care inspiră” în competiția Destinația Anului 2026

Municipiul Baia Mare a fost nominalizat la categoria „Orașe care inspiră” în cadrul competiției naționale Destinația Anului 2026, una dintre cele mai relevante inițiative dedicate promovării turismului românesc. Peste 250 de destinații din aproape toate județele țării au fost nominalizate în această ediție, confirmând interesul tot mai puternic al românilor pentru valorile, comunitățile și locurile care definesc România turistică.

Potrivit organizatorilor, în perioada 20 octombrie 2025 – 15 ianuarie 2026, publicul, partenerii și membrii juriului au propus orașe, stațiuni, sate, regiuni naturale și atracții culturale care merită recunoaștere la nivel național. Încheierea etapei de nominalizări marchează deschiderea oficială a sezonului competițional 2026 și începutul unui proces amplu de evaluare, care va desemna destinațiile ce vor inspira românii și va răspunde, în final, întrebării: care va fi Destinația Anului 2026 în România?

Competiția se desfășoară în mai multe etape. În prezent, au fost anunțate destinațiile nominalizate. Urmează selecția finaliștilor, realizată în principal pe baza numărului de recomandări primite din partea publicului și a juriului. Etapa finală va avea loc în luna aprilie, când destinațiile finaliste vor fi evaluate prin votul publicului, votul juriului și printr-un sondaj cu reprezentativitate națională – „Cercetarea Destinația Anului” – pentru a asigura un rezultat echilibrat și relevant.

La categoria „Orașe care inspiră”, Baia Mare se află alături de orașe precum Alba Iulia, Arad, Bistrița, București, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași, Timișoara și multe altele.

Detalii despre competiție sunt disponibile pe site-ul oficial:
https://www.destinatiaanului.ro/media/comunicate-de-presa/de-dragobete-dezvaluim-peste-250-de-destinatii-din-romania-pe-care-sa-le-iubesti-in-2026-id-35-cmsid-56.

Dă share acestui articol:

Actualitate

ULTIMA ORĂ – Accident grav între Cernești și Târgu Lăpuș. Trei victime blocate

​Pompierii militari intervin în aceste momente la un accident rutier produs pe DN18B, dintre localitățile Cernești și Târgu Lăpuș, în

Alertă în securitatea cibernetică! Agenți de inteligență artificială au accesat date confidențiale fără să fie detectați

Incidente îngrijorătoare în India, unde agenți de inteligență artificială ar fi pătruns în sistemele informatice ale unor organizații și ar

Jandarmii montani maramureșeni, recomandări pentru drumeții în siguranță la sfârșit de săptămână

Odată cu venirea toamnei, traseele montane din județul Maramureș oferă peisaje deosebite și oportunități pentru petrecerea timpului liber în natură.

ANUNȚ DE INTERES PUBLICprivind schimbarea circulației pe strada 22 Decembrie începând de sâmbătă, 17 octombrie 2026

ANUNȚ DE INTERES PUBLICprivind schimbarea circulației pe strada 22 Decembrie începând de sâmbătă, 17 octombrie 2026Municipiul Baia Mare informează cetățenii

România are nevoie de reforme reale, nu de noi taxe

Economia României este supusă unei presiuni tot mai mari, iar populația și mediul de afaceri resimt efectele scumpirilor și ale

Guvernul Luca Niculescu are șanse mari să treacă de Parlament

Negocierile politice par să fi ajuns într-un punct decisiv, iar formarea Guvernului condus de Luca Niculescu are șanse tot mai

Atunțuri publice

Mai sunt doar câteva zile! Ultimele bilete pentru evenimentul toamnei la Baia Mare – „Călătoria prin Infinit” 

Locurile se epuizează rapid pentru conferința care aduce pe aceeași scenă trei personalități marcante ale științei românești. Timpul trece repede,

PROGRAMUL ARTISTIC OFICIAL AL SĂRBĂTORII CASTANELOR 2026!

Trei zile de spectacol, trei zile în care Baia Mare strălucește așa cum se cuvine, trei zile în care sărbătorim

Mihai Vălu preia conducerea Teatrului Municipal Baia Mare. Scenograful care cunoaște teatrul din interior devine manager

Schimbare la conducerea Teatrului Municipal Baia Mare. Mihai Vălu a câștigat concursul pentru ocuparea funcției de manager, rezultatul final fiind

“Călătoria prin Infinit” aduce la Baia Mare trei personalități marcante ale științei românești

O conferință despre infinit, misterele Universului și experiența unică a călătoriei în spațiu va avea loc pe 16 octombrie, la

Abonamente gratuite pentru elevi în anul școlar 2026-2027

Primăria Municipiului Baia Mare informează elevii din municipiu și din Zona Metropolitană că își pot procura abonamentele gratuite pentru transportul

„Primul ghiozdan”

Primăria Municipiului Baia Mare continuă și în acest an programul „Primul ghiozdan”, derulat prin Direcția de Asistență Socială. Peste 1.200