Incendiu la etajul șapte al unui bloc de pe Bulevardul Decebal din Baia Mare. 33 de locatari, evacuați

În această dimineață, în jurul orei 8:40, pompierii baimareni au fost alertați cu privire la producerea unui incendiu la un apartament situat pe Bulevardul Decebal din municipiul Baia Mare.

Detașamentul de Pompieri Baia Mare s-a deplasat la locul evenimentului cu: 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă; autoplatforma de intervenție și salvare de la înălțime; 1 echipaj de descarcerare; 1 echipaj Terapie Intensivă Mobilă; 1 autospecială de intervenție rapidă; 1 ambulanță a Serviciului de Ambulanță Maramureș.

La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta în interiorul unui apartament, situat la etajul al șaptelea al imobilului, cu degajari mari de fum. Astfel, 33 de locatari au fost evacuați, fiind evaluați medical la fața locului. Din fericire, nu au existat victime.

Dă share acestui articol:

Actualitate

Scandal în jurul Catedralei Istorice – Greco-catolicii contestă versiunea Episcopiei Ortodoxe

O postare publicată de Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului despre Catedrala Istorică „Adormirea Maicii Domnului” din Baia Mare a

Baia Mare – Noi restricții rutiere în zona Pieței Universității

Municipiul Baia Mare informează cetățenii că, începând cu 22 iunie 2026, se instituie restricțiide circulație și parcare în parcare în

Ziua Porților Deschise la Liceul Tehnologic „Grigore C. Moisil” – punte între elevi și viitoarea carieră

Liceul Tehnologic „Grigore C. Moisil” din Târgu Lăpuș și-a deschis porțile, timp de două zile, pentru elevii de clasa a

De la anonimat la celebritate mondială: Josimar Dias a ajuns la 6 milioane de urmăritori după meciul cu Spania

Campionatul Mondial 2026 și-a găsit deja una dintre cele mai impresionante povești, iar protagonistul este portarul naționalei Capului Verde, Josimar

Biroul deputatului Călin Groza lansează programul de internship pentru elevi și studenți în iulie 2026

Biroul Parlamentar al deputatului Călin Groza oferă două locuri de internship pe bază de voluntariat, destinate elevilor și studenților care

Ciprian Cozoplean și critica sa la adresa sistemului politic și judiciar din România

Antreprenorul băimărean Ciprian Cozoplean, cunoscut în comunitatea locală pentru implicarea sa civică și pentru pozițiile exprimate frecvent în spațiul public,

Atunțuri publice

Noul prefect al județului Maramureș, învestit oficial

Astăzi a avut loc ceremonia oficială de învestire în funcția de prefect al județului Maramureș a domnului Rudolf Stauder, acesta

Intervenție în forță a pompierilor la un incendiu în Copalnic-Mănăștur

Echipaje operative din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Gheorghe Pop de Băsești” al județului  Maramureș intervin, în aceste momente,

Primăria Baia Mare a recuperat un simbol: fostul sediu REMIN a intrat în patrimoniul municipiului

Municipiul Baia Mare marchează un moment de referință pentru comunitate, odată cu semnarea contractului de vânzare-cumpărare pentru fostul sediu REMIN

BREAKING NEWS – Explozie într-un spațiu comercial din Baia Mare

În urmă cu puține momente, o explozie a fost semnalată într-o încăpere a unui operator economic situat pe bulevardul Regele

Educația, în prim-plan în Baia Mare: licee, universități și ateliere interactive la Târgul Ofertelor Educaționale 2026

Municipiul Baia Mare, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Maramureș și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Maramureș, organizează

COD GALBEN DE VÂNT – Rafale de până la 90 km/h anunțate și pentru Maramureș

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș informează că, în data de 7 aprilie, este în vigoare o atenționare meteorologică