Accesul neautorizat cu ATV-uri și autoturisme 4×4 în ariile naturale protejate și pe pajiștile alpine este STRICT INTERZIS

Întrucât, în această perioadă, s-a constatat o creștere semnificativă a numărului de turiști care vizitează zona ariilor naturale protejate Parcul Național Munții Rodnei și Parcul Natural Munții Maramureșului, Jandarmeria Maramureș reamintește tuturor cetățenilor faptul că accesul neautorizat cu mijloace motorizate în aceste zone este INTERZIS.

Vă informăm că, în ariile naturale protejate, pătrunderea cu mijloace motorizate care utilizează carburanți fosili în scopul practicării de sporturi, inclusiv cu snowmobile și ATV-uri, se sancționează, potrivit legii, cu amendă ce poate ajunge până la 10.000 de lei și poate atrage măsura complementară de confiscare a vehiculului. De asemenea, în cazul în care se constată că aceste activități sunt organizate de către persoane juridice, valoarea amenzilor poate ajunge și la 50.000 de lei.


Atragem atenția asupra faptului că, producerea de distrugeri iremediabile a arieri protejate, atrage răspundere penală.
Jandarmii montani, împreună cu reprezentanții Parcului Național Munții Rodnei și ai Parcului Natural Munții Maramureșului desfășoară constant acțiuni de patrulare și verificare în aceste zone cu scopul de a proteja ariile naturale și de a combate accesul ilegal cu vehicule motorizate pe pajiștile alpine. Cu prilejul acestor verificări, pe parcursul săptămânii trecute au fost sancționate mai multe persoane pentru pătrunderea neautorizată în aceste zone.


Jandarmii montani, împreună cu reprezentanții celor două administrații ale Parcurilor-arii protejate, desfășoară săptămânl activități de informare și îndrumare a turiștilor.


Reamintim tuturor cetățenilor faptul că, pentru a desfășura orice activitate sportivă sau recreativă în zona ariilor protejate, este necesară obținerea unui aviz de la administrația respectivei zone și respectarea tuturor regulilor stabilite la regimul ariilor protejate.
Jandarmeria Maramureș face un apel către toți turiștii care aleg să petreacă timpul în natură, să respecte regulile de acces în aceste zone, să manifeste respect față de mediul înconjurător și să se bucure de aerul curat și de frumusețea naturii cu respectarea normelor legale.

Dă share acestui articol:

Actualitate

PROGRAMUL ARTISTIC OFICIAL AL SĂRBĂTORII CASTANELOR 2026!

Trei zile de spectacol, trei zile în care Baia Mare strălucește așa cum se cuvine, trei zile în care sărbătorim

Experiență europeană pentru 42 de elevi ai Liceului Tehnologic „George Barițiu” din Baia Mare

În perioada 1 iunie 2025 – 31 august 2026, Liceul Tehnologic „George Barițiu” din Baia Mare a implementat proiectul Erasmus+

Mihai Vălu preia conducerea Teatrului Municipal Baia Mare. Scenograful care cunoaște teatrul din interior devine manager

Schimbare la conducerea Teatrului Municipal Baia Mare. Mihai Vălu a câștigat concursul pentru ocuparea funcției de manager, rezultatul final fiind

“Călătoria prin Infinit” aduce la Baia Mare trei personalități marcante ale științei românești

O conferință despre infinit, misterele Universului și experiența unică a călătoriei în spațiu va avea loc pe 16 octombrie, la

Abonamente gratuite pentru elevi în anul școlar 2026-2027

Primăria Municipiului Baia Mare informează elevii din municipiu și din Zona Metropolitană că își pot procura abonamentele gratuite pentru transportul

„Primul ghiozdan”

Primăria Municipiului Baia Mare continuă și în acest an programul „Primul ghiozdan”, derulat prin Direcția de Asistență Socială. Peste 1.200

Atunțuri publice

Anunțuri Publice

COMUNICAT DE PRESĂ PRIVIND ÎNCEPEREA PROIECTULUIPIAȚA IZVOARE – REABILITARE ȘI RECONFIGURARE

COMUNICAT DE PRESĂ PRIVIND ÎNCEPEREA PROIECTULUI SISTEMATIZARE VERTICALĂ CASA POCOL

Incendiu la etajul șapte al unui bloc de pe Bulevardul Decebal din Baia Mare. 33 de locatari, evacuați

În această dimineață, în jurul orei 8:40, pompierii baimareni au fost alertați cu privire la producerea unui incendiu la un

Deputatul Călin Groza: „Maramureșul merită să fie cunoscut și promovat oriunde avem ocazia”

COMUNICAT DE PRESA Deputatul Călin Groza își exprimă bucuria pentru vizita în Maramureș a Excelenței Sale, Ambasadorul Republicii Cuba în

PRIMĂRIA ORAȘULUI ȘOMCUTA MARE , județul MARAMUREŞ, publică anunțul privind organizarea concursului de recrutare pentru ocuparea unei funcţii publice de execuţie vacante

PRIMĂRIA ORAȘULUI ȘOMCUTA MARE , județul MARAMUREŞ, publică anunțul privind organizarea concursului de recrutare pentru ocuparea unei funcţii publice de

ANUNȚ DE INTERES PUBLIC privind instituirea unor restricții de circulație pe strada Culturii vineri, 17 iulie 2026

Municipiul Baia Mare informează cetățenii că vineri, 17 iulie 2026, în intervalul orar 08:00–14:00, vorfi instituite restricții de circulație pe