ULTIMA ORĂ: Traficanți de droguri din Arad reținuți de polițiști

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Arad, au documentat activitatea infracțională a două persoane cercetate pentru trafic de droguri de risc în formă continuată.

Din cercetările efectuate a rezultat faptul că, în perioada decembrie 2023 – februarie 2024, una dintre acestea ar fi deținut și vândut, în mod repetat, diferite cantități de canabis, cu sume cuprinse între 2.300 și 3.500 de lei. Cu privire la cel de-a doua persoană, s-a reținut faptul că ar fi deținut în locuință, în scopul comercializării, o cantitate de canabis, ambalată în pungi vidate, care a fost descoperită și ridicată pe parcursul perchezițiilor efectuate la data de 5 martie a.c.

La aceeași dată, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a două persoane (membre ale aceleiași familii).
Astăzi, 6 martie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Arad a admis propunerea formulată de către procurorii D.I.I.C.O.T. și a dispus arestarea preventivă unei persoane și măsura arestului la domiciliu față de cea de-a doua, pentru 30 de zile.

Suport de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română și Biroul Tehnic și de Criminalistică D.I.I.C.O.T.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, precum și al jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad și Grupării Mobile de Jandarmi „Glad Voievod” Timișoara.

Dă share acestui articol:

Actualitate

Mihai Vălu, numit manager al Teatrului Municipal Baia Mare

Mihai Vălu, numit manager al Teatrului Municipal Baia Mare pentru un mandat de trei ani Primăria Municipiului Baia Mare anunță

Șefii Vămii și Poliției de Frontieră Halmeu, reținuți de DNA! Acuzații de mită și grup infracțional organizat

În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 658/I-36 din 5 octombrie 2026, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial

Maramureș, printre cele șase județe vizate de perchezițiile DNA în dosarul Halmeu

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea,

23 de ani de Jandarmerie Montană în Maramureș

23 de ani se împlinesc astăzi de la înființarea primelor Posturi de Jandarmerie Montană în Maramureș, la Șuior-Mogoșa și Borșa,

Baia Mare merge mai departe cu proiectul aquaparkului: contractul de execuție a fost semnat astăzi, 24 septembrie

Primăria Municipiului Baia Mare a semnat astăzi, 24 septembrie 2026, contractul de proiectare, asistență tehnică și execuție lucrări pentru obiectivul

O nouă punte peste Prut: municipiile Baia Mare și Bălți au devenit orașe înfrățite

Vineri, 18 septembrie, în cadrul ședinței festive a Consiliului Local al Municipiului Baia Mare, organizată cu prilejul celei de-a XXXI-a

Atunțuri publice

Atenție, șoferi! Modificări ale semnalizării pe strada Teatrului

Municipiul Baia Mare informează cetățenii că, în urma avizului Comisiei Municipale de Sistematizare a Circulației din data de 12 august

ONDA Coolwaves® ajunge la Lavanda Sky Baia Mare: noua tehnologie pentru remodelare corporală

Lavanda Sky introduce ONDA Coolwaves® în Baia Mare Lavanda Sky Baia Mare, cunoscută local pentru serviciile de epilare definitivă cu Laser

Activitatea de cadastru și publicitate imobiliară se reia etapizat. Aproximativ 94.000 de cereri, în curs de soluționare după repornirea e-Terra

Începând de ieri, 11 august 2026, aplicația e-Terra a fost repornită etapizat, pentru personalul ANCPI, al oficiilor de cadastru și

Cod portocaliu de caniculă în Maramureș. Temperaturile vor ajunge la 38 de grade

Județul Maramureș se află sub avertizare Cod portocaliu de caniculă, începând de marți, 11 august, ora 10:00, până miercuri, 12

Un nou pas pentru soluționarea cererilor de proprietate: 56 de titluri semnate

Instituția Prefectului-Județul Maramureș își reafirmă angajamentul pentru asigurarea unei administrații publice eficiente, responsabile și orientate către nevoile reale ale cetățenilor.

ULTIMA ORĂ. Exercițiu de testare a Planului Roșu de Intervenție pentru un accident rutier cu victime multiple în Pasul Gutâi

Având în vedere Programarea exercițiilor privind managementul situațiilor de urgență în anul 2026, astăzi, 4 august, de la ora 18.00,