Mohammad Murad s-a ales cu dosar penal, după ce a împărţit pachete într-un cartier al oraşului Mangalia. 

Investitorul de pe litoral candidează la funcţia de primar al localităţii.

Poliţiştii s-au sesizat din oficiu după ce în spaţiul public au apărut imagini cu Mohammad Murad care împărţea oamenilor săraci pachete inscripţionate cu numele său.

„În urma apariţiei în spaţiul public a unor imagini în care apare un candidat la alegerile locale în timp ce ar fi oferit mai multor cetăţeni pachete inscripţionate cu un slogan, alături de numele său, în cursul zilei de astăzi, poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Mangalia s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de coruperea alegătorilor.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală“, conform IPJ Constanţa.

La 1 august, când a redeschis complexul Amfiteatru-Panoramic-Belvedere din Olimp, Mohammad Murad şi-a anunţat candidatura la Primăria Constanţa. La nici 3 săptămâni, Murad s-a răzgândit şi a ales să candideze la Primăria Mangalia.

„Am promis că odată cu inaugurarea voi alege o opţiune dacă voi candida sau nu. Cred că a venit momentul să mă apuc de alte proiecte mai importante. Şi de asta m-am îmbrăcat jumătate ca muncitor de şantier, cu acest ciocan în mână şi jumătate în halat de medic care are grijă de oameni şi în special de bătrâni. Da, răspunsul meu este voi candida la funcţia de primar al Constanţei”, declara Murad la 1 august.

Omul de afaceri a spus atunci că, dacă va fi ales primar, Constanţa va arăta ca noul său complex din Olimp. „Constanţa va arăta ca acest loc. Provin dintre oameni şi înţeleg. La mine nu există birou, biroul este şantierul, biroul este spitalul, este bătrânul care are nevoie să-l asculţi şi îi voi asculta pe toţi. Întotdeauna avem ce învăţa de la cei în vârstă. Voi lupta şi voi fi cel mai mare luptător împotriva sărăciei. Nu am nevoie de bani, nimeni nu îmi poate oferi nimic care să mă corupă pe mine. Durerea mea este să aducem totul la o normalitate. Aşa cum spunea domnul preşedinte Iohannis o să mergem să aducem lumea la normalitate”, a spus Mohammad Murad.

El va candida sub sloganul „Un primar care te ascultă“.

Dă share acestui articol:

Actualitate

Mihai Vălu, numit manager al Teatrului Municipal Baia Mare

Mihai Vălu, numit manager al Teatrului Municipal Baia Mare pentru un mandat de trei ani Primăria Municipiului Baia Mare anunță

Șefii Vămii și Poliției de Frontieră Halmeu, reținuți de DNA! Acuzații de mită și grup infracțional organizat

În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 658/I-36 din 5 octombrie 2026, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial

Maramureș, printre cele șase județe vizate de perchezițiile DNA în dosarul Halmeu

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea,

23 de ani de Jandarmerie Montană în Maramureș

23 de ani se împlinesc astăzi de la înființarea primelor Posturi de Jandarmerie Montană în Maramureș, la Șuior-Mogoșa și Borșa,

Baia Mare merge mai departe cu proiectul aquaparkului: contractul de execuție a fost semnat astăzi, 24 septembrie

Primăria Municipiului Baia Mare a semnat astăzi, 24 septembrie 2026, contractul de proiectare, asistență tehnică și execuție lucrări pentru obiectivul

O nouă punte peste Prut: municipiile Baia Mare și Bălți au devenit orașe înfrățite

Vineri, 18 septembrie, în cadrul ședinței festive a Consiliului Local al Municipiului Baia Mare, organizată cu prilejul celei de-a XXXI-a

Atunțuri publice

Atenție, șoferi! Modificări ale semnalizării pe strada Teatrului

Municipiul Baia Mare informează cetățenii că, în urma avizului Comisiei Municipale de Sistematizare a Circulației din data de 12 august

ONDA Coolwaves® ajunge la Lavanda Sky Baia Mare: noua tehnologie pentru remodelare corporală

Lavanda Sky introduce ONDA Coolwaves® în Baia Mare Lavanda Sky Baia Mare, cunoscută local pentru serviciile de epilare definitivă cu Laser

Activitatea de cadastru și publicitate imobiliară se reia etapizat. Aproximativ 94.000 de cereri, în curs de soluționare după repornirea e-Terra

Începând de ieri, 11 august 2026, aplicația e-Terra a fost repornită etapizat, pentru personalul ANCPI, al oficiilor de cadastru și

Cod portocaliu de caniculă în Maramureș. Temperaturile vor ajunge la 38 de grade

Județul Maramureș se află sub avertizare Cod portocaliu de caniculă, începând de marți, 11 august, ora 10:00, până miercuri, 12

Un nou pas pentru soluționarea cererilor de proprietate: 56 de titluri semnate

Instituția Prefectului-Județul Maramureș își reafirmă angajamentul pentru asigurarea unei administrații publice eficiente, responsabile și orientate către nevoile reale ale cetățenilor.

ULTIMA ORĂ. Exercițiu de testare a Planului Roșu de Intervenție pentru un accident rutier cu victime multiple în Pasul Gutâi

Având în vedere Programarea exercițiilor privind managementul situațiilor de urgență în anul 2026, astăzi, 4 august, de la ora 18.00,