Proiectele comunei Rozavlea vor fi susținute la cel mai înalt nivel guvernamental

Premierul României, Marcel Ciolacu, secretarul general al PSD, senatorul Paul Stănescu și eurodeputatul Mihai Tudose au dat asigurări că proiectele comunei Rozavlea vor fi susținute la cel mai înalt nivel. Cu sprijinul viitorului președinte al Consiliului Județean, Gabriel Zetea și al parlamentarilor de Maramureș, toate proiectele propuse de ing. Marian Condrat, candidatul PSD pentru Primăria Rozavlea, vor deveni realitate.

Marian Condrat candidează pentru Primăria Rozavlea cu un puternic sentiment de datorie față de comunitatea care l-a format. ”Aici m-am născut, am crescut și am primit cei 7 ani de acasă. În Rozavlea am fost educat de părinții și bunicii mei să am respect pentru comunitate și să îl am pe Dumnezeu alături în fiecare pas pe care îl fac. Familia mea m-a învățat bunul simț și mi-a arătat că onoarea, valorile și oamenii sunt cele mai importante lucruri în viață. Am o obligație morală față de Rozavlea de a înapoia comunității noastre o parte din tot ce am primit în acești ani,” a declarat ing. Marian Condrat. Cu sprijinul administrației județene, cu încrederea rozăvlenilor și cu convingerea că doar împreună poate fi construită o punte între administrația publică și comunitate, Rozavlea poate să cunoască dezvoltarea pe care și-o doresc toți cetățenii. ”Și vom reuși împreună!” a adăugat Marian Condrat, candidatul social-democraților pentru funcția de primar în Rozavlea.

Proiectele propuse de Marian Condrat pentru dezvoltarea comunei Rozavlea

În domeniul infrastructurii, ing. Marian Condrat se angajează să aducă fonduri pentru repararea și modernizarea străzilor, pentru asfaltarea de noi tronsoane de drum, dar se va preocupa și de creșterea siguranței rutiere prin amenajarea de trotuare și parcări. De asemenea, se va concentra pe prevenirea calamităților naturale prin îndiguirea râului Iza și fluidizarea traficului prin construcția unui drum de ocolire a zonei centrale.

În ceea ce privește economia locală, candidatul PSD pentru Primăria Rozavlea își propune să dezvolte turismul prin investiții în infrastructura turistică, promovarea tradițiilor locale și organizarea de evenimente generatoare de venituri suplimentare pentru comunitate. De asemenea, va încuraja agricultura locală prin facilitarea accesului la finanțare, programe de instruire și promovarea produselor locale. Micii antreprenori și rozăvlenii plecați peste hotare vor fi sprijiniți să revină acasă prin înființarea unui birou de consultanță dedicat celor care doresc să acceseze fonduri europene și guvernamentale și să deschidă afaceri în comună.

Pentru copii și tineret, ing. Marian Condrat va asigura o accesibilitate sporită la educație timpurie și sprijin pentru părinți prin construirea unei grădinițe cu program prelungit. Oportunitățile de petrecere a timpului liber și de implicare în viața comunității vor fi îmbogățite prin diversificarea activităților culturale și sportive. Promovarea unui stil de viață activ și a conectării cu natura se va realiza prin amenajarea unor locuri de joacă naturale.

În domeniul sănătății, se va diversifica accesul la servicii medicale prin amenajarea de cabinete în cadrul dispensarului și colaborarea cu medici de specialitate, precum pediatri și cardiologi, care să ofere consultații săptămânale. Pentru a combate declinul rural, Marian Condrat propune implementarea unui serviciu integrat de tip „smart village” pentru îmbunătățirea vieții comunității și eficientizarea actului administrativ.

În data de 9 iunie, rozăvlenii sunt așteptați să ia decizii înțelepte pentru a pune bazele unei administrații locale transparentă și performantă! „Uniți, prosperăm! Cu încredere în rozăvleni ne vedem la vot, în 9 iunie!”, a conchis candidatul PSD pentru Primăria Rozavlea, ing. Marian Condrat.

Biroul de presă al PSD Maramureș

CMF: 21240002

Dă share acestui articol:

Actualitate

Panourile fotovoltaice, soluție pentru energie verde, dar și un posibil risc de incendiu. Cazuri alarmante în România

Sistemele fotovoltaice au devenit tot mai prezente pe acoperișurile locuințelor și ale firmelor din România. În timp ce energia solară

Maramureșenii de pretutindeni se întâlnesc acasă: prima ediție a Convenției Maramureșene are loc pe 21 august, în Baia Mare

Diaspora, comunitatea locală, mediul de afaceri și autoritățile se așază pentru prima dată la aceeași masă. Pe agendă: Viziunea Maramureș

ONDA Coolwaves® ajunge la Lavanda Sky Baia Mare: noua tehnologie pentru remodelare corporală

Lavanda Sky introduce ONDA Coolwaves® în Baia Mare Lavanda Sky Baia Mare, cunoscută local pentru serviciile de epilare definitivă cu Laser

Activitatea de cadastru și publicitate imobiliară se reia etapizat. Aproximativ 94.000 de cereri, în curs de soluționare după repornirea e-Terra

Începând de ieri, 11 august 2026, aplicația e-Terra a fost repornită etapizat, pentru personalul ANCPI, al oficiilor de cadastru și

Călin Groza: Dezinformarea din online are consecințe reale. Trebuie să învățăm să verificăm înainte să distribuim

Dezinformarea din online poate avea consecințe reale Incidentul recent din Cluj, în care o ambulanță a fost atacată după răspândirea

Cod portocaliu de caniculă în Maramureș. Temperaturile vor ajunge la 38 de grade

Județul Maramureș se află sub avertizare Cod portocaliu de caniculă, începând de marți, 11 august, ora 10:00, până miercuri, 12

Atunțuri publice

PRIMĂRIA ORAȘULUI ȘOMCUTA MARE , județul MARAMUREŞ, publică anunțul privind organizarea concursului de recrutare pentru ocuparea unei funcţii publice de execuţie vacante

PRIMĂRIA ORAȘULUI ȘOMCUTA MARE , județul MARAMUREŞ, publică anunțul privind organizarea concursului de recrutare pentru ocuparea unei funcţii publice de

ANUNȚ DE INTERES PUBLIC privind instituirea unor restricții de circulație pe strada Culturii vineri, 17 iulie 2026

Municipiul Baia Mare informează cetățenii că vineri, 17 iulie 2026, în intervalul orar 08:00–14:00, vorfi instituite restricții de circulație pe

Municipiul Baia Mare lansează programul estival „Baia Mare trăiește vara”

Municipiul Baia Mare dă startul unuia dintre cele mai ample programe estivale dedicate comunității. În perioada 19 iulie – 30

Vrei să salvezi vieți – Mai ai 10 zile pentru înscrierea la Facultatea de Pompieri

Au mai rămas 10 zile pentru a te înscrie la Facultatea de Pompieri din cadrul Academiei de Poliție ”Alexandru Ioan

ANUNȚ PUBLIC

privind lansarea procedurii de selecție a membrilor fondatori ai Organizației de Management al Destinației Baia Mare Municipiul Baia Mare aduce

Angajații Primăriei Municipiului Baia Mare și ai instituțiilor din subordine donează sânge

Primăria Municipiului Baia Mare, în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină Maramureș, organizează joi, 2 iulie 2026, în intervalul orar